Era odată...
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Era odată...

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Şi iernile parcă erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate să mă fi prea moşnegit eu şi să văd binele numai în trecut? Nu ştiu copil să nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, că pe atunci ne lăsau părinţii, nu se temeau că o să păţim nu ştiu ce chestii nasoale şi nu ne dădeau o sută de lei sau de euro numai să stăm cuminţi acasă; şi răsuna tot satul pe atuncea de hăăăi-hăi, de pristandaua la muzicuţă, de zornăitul salbelor cu clopoţei ale mascaţilor sau de mugetul buhaiului (oare ştiţi ce-i acela „buhai” sau vă trebuie şi pentru asta o expoziţie etnografică?), cum nu găsiţi voi pe internet oricât aţi căuta.

Pe vremea aceea nu ştiam ce e un computer, wi-fi sau router wireless şi nu ne jucam pe calculator toată ziua, fiindcă nici nu ştiam cu ce se mănâncă astea, dar ne jucam afară, pe drum toată ziua, dacă ne era sete, beam apă dintr-un pârâiaş plin de mizerii, că s-ar speria de moarte mămicile voastre să-l vadă (dar uite că suntem în viaţă!), jucam fotbal pe toloacă cu o minge de gumă cât un pumn, spartă şi aceea, dar ne era de ajuns să ne închipuim Pele şi Garrincha şi Puskáş, mergeam la furat cireşe sau cine mai ştie ce gorgoaze şi ni se întâmplau tot felul de aventuri cu paznicii de la CAP sau de la IAS, căci aveam şi noi mătuşi-măriucile noastre.

Pe vremea ceea lumea începea şi se sfârşea la poarta noastră sau cel mult peste deal, nu la Castellon sau în Toscana. Aveam bunicii pe vremea aceea aproape pe hudiţa cealaltă sau peste gârlă, nu trebuia să venim din franţii şi italii, ca să-i vedem, iar ei nu plângeau pe atuncea, cum plâng acuma, când vă văd pe voi intrând pe poartă; pe vremea ceea era ceva normal să le vină nepoţii, ne puneau la treabă, la strâns păpuşoii, la dezghiocat, la dat mâncare la vite, nu se temeau că o să ne feştelim mânuţele mămucuţei şi tătucuţei.

Şi mulţi eram ruşinoşi pe vremea aceea, fiindcă aşa era felul nostru, ruşinea nu era un handicap, iar modestia - un dezavantaj, iar părinţii nu ne învăţau să fim înfipţi, ca să răzbatem în lume, nimeni nu ne ademenea să fim macho, cum sunteţi îmboldiţi voi pe toate căile şi canalele; băieţeii ne băteam, peste un sfert de oră ne împăcam, fetiţele ne jucam „de-a mama” cu păpuşica şi plângeam când păpuşelei îi cădea părul prea repede (căci păpuşile pe atunci erau urâte, ne-barbie, şi aveau chiloţi ca orice gospodină, numai puţă n-aveau, oricât o căutam noi), fiindcă alta nu aveam şi, proştii de noi, nu ştiam să „gândim pozitiv” - plângeam ca proştii, râdeam ca proştii, fără să ne ascundem sentimentele; eram sensibili fără să fi citit cuvântul ăsta în cărţi.

... Ehei, pe vremea aceea, pe când răcneam prin râpă şi căutam înfriguraţi bombe pe firul apei, şi nu găseam decât gamele boţite, ceaune sparte, centiroane ruginite, dar ce conta! pe când văzduhul înflorea de ciripituri şi de ţipetele prigorilor înainte de ploaie; pe când ronţăiam zarzăre verzi şi ne strâmbam de plăcere; şi nu ne temeam nici de otrava cucutei, nici de arsura urzicilor, nici de guşterii de pe pietrele fierbinţi sau de şerpii de sub brusturi; pe când nu ne temeam nici dacă ne sângerau genunchii sau ne tăiam la degete şi ne apuca ameţeala simţind cum bubuie sângele în deget, dar noi râdeam şi căutam pe sub tufele de boz, unde se spărgea lumina în bucăţele şi se cocârjau umbre zălude, nişte frunze de patlagină şi le puneam pe rană; şi rana se închidea deîndată, căci însuşi Dumnezeu era de la noi, ş-avea o livadă pe deal, unde mergeam la furat, nu ne mai stătea gura toată vara, mâncând cireşe de toate felurile, şi mere ţigănci, şi moşeşti şi bot de iepure, şi renglote, şi corcoduşe, şi pere klaps şi sântilieşti, ce ţi se topeau în gură, iar Dumnezeu ne lăsa, căci era bun, bătrân şi cu barba albă - stătea pe prispă, fuma „mărăşeşti” şi bolborosea în legea lui...

Iar acum mă gândesc: Oare nu suntem într-un paradis în destrămare? Dar ce zic eu: Vechea lume a copilăriei mele s-a destrămat de ceva vreme. Noile generaţii află de la noi, cei trecuţi, cât mai este timp, despre cum era odată... Apoi trebuie vorbit despre consumerismul care ne-a „răpit Crăciunul”, cum a spus papa Francisc. Dar aceasta e altă problemă - ne-ar trebui multe de zi ca să o dezbatem cât de cât. Cert este că timpurile nu le mai putem reînvia şi rămânem cu un uşor gust melancolic. Ba chiar cu o durere mai adâncă.

Cred că sunt în asentimentul celor mai mulţi dintre dumneavoastră în privinţa dispariţiei obiceiurilor de Crăciun şi de Anul Nou la sate. Dispar toate. La mine în sat mai că nu se mai merge cu colindatul, mascaţii au dispărut, cu pluguşorul mai merg unii copii doar pe la rude şi vecini (şi părinţii sunt de vină, îi dau copilului o sută-două de lei şi îi spun: „Lasă, măi, ce să te mai duci cu uratul”), obiceiul semănatului din dimineaţa primei zile de Anul Nou a dispărut demult. Mulţi nici nu mai ştiu că a existat aşa ceva. Sigur, obiceiurile mai există pe ici-pe colo. Dar parcă doar ca să întărească regula dispariţiei lor. În genere, bieţii copii stau acasă şi belesc ochii la „magia Crăciunului” sau la „obiceiurile de Anul Nou” de la televizor. Mai este şi Molohul acesta numit Internet! Vechiul Crăciun poate să se mai iţească prin satele mai depărtate de oraş, dar aici, în buza Iaşilor, e mare jale. Ce să vă spun - păcat! Ne tăiem singuri craca de sub picioare.

Dar nu vă uitaţi la mine - sunt doar un bătrân hărtănit de trecut.

Acum, când scriu, se apropie iarna... Şi mi-a coborât deodată în suflet copilăria... Tânjesc după momentele copilăriei, care nu vor mai fi decât în filme, dacă vor fi şi acestea, hollywoodiene, cu mult zahăr năclăit şi „magia Crăciunului”, una publicitară, desigur, adică mult mincinoasă. Şcoala organizează azi petreceri de Haloween si sărbătoreşte Sfântul Valentin... noul duh al şcolii... Mi-e silă, zău...

Dar iarăşi mă întorc şi zic: Poate aşa-i făcută lumea: Cei vechi să se depărteze de cei noi, ba chiar să nu mai suporte pe cei noi. Şi invers. Şi totuşi, parcă...

Daaa, aşa era copilăria noastră: sărăcuţă, comunistă, cum va fi fost (noi habar n-aveam de comunism şi de nevoile părinţilor noştri), dar fericită. Cam astea mi-ar plăcea să ştiţi, scumpe fete şi fetiţe, dragi băieţi şi băieţei!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Degetelezare

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.