anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Era să fie omorât în bătaie pentru că se aşezase la aparatul de păcănele al altuia

GALERIE
pacanele
  • pacanele
- +

Un ieşean era să fie omorât în bătaie pentru că se aşezase din greşeală la aparatul de păcănele al altuia. Până şi judecătorii au fost surprinşi de violenţa manifestată de inculpat pentru o miză de-a dreptul ridicolă.

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Marius Zaharia se afla într-o sală de jocuri de pe esplanada Nicolina. A jucat într-o părere, dar şi-a întrerupt jocul pentru a ieşi la o ţigară. În urma lui a intrat un alt pasionat de jocuri, C.B. Acesta s-a aşezat pe scaunul ocupat până de curând de Zaharia şi a introdus o bancnotă de 10 lei, fără să observe că aparatul înregistra deja un credit de 2.700 de puncte, corespunzător unei sume de 27 de lei. C.B. a jucat aproximativ 2 minute. Câştigase, aşa că a cerut operatorului sălii suma de 50 de lei şi a dat să iasă, moment în care în sală a reintrat Zaharia. Acesta a observat imediat că aparatul la care jucase indica credit zero şi a cerut explicaţii. Neînţelegerea s-a lămurit repede. C.B. i-a dat lui Zaharia cei 50 de lei pe care îi câştigase şi a primit înapoi 20 de lei, aproximativ suma pe care o câştigase de fapt.

C.B. s-a îndreptat spre o altă sală, de pariuri sportive. Ajuns acolo însă, l-a observat pe Zaharia care se îndrepta ameninţător spre el. S-a speriat şi a încercat să fugă, dar a fost ajuns de Zaharia, care a început să-l lovească, reproşându-i că îi luase banii de pe aparat, deşi situaţia fusese clarificată. În timpul conflictului, C.B. a căzut pe nişte scări, luxându-şi glezna. Aflat la pământ, a continuat să fie lovit de Zaharia cu pumnii şi picioarele. Victima avea să aibă nevoie de peste două luni de îngrijiri medicale.

În cursul cercetării penale, Zaharia a susţinut iniţial că nu-l lovise pe C.B., ci doar se prefăcuse. Afirmaţiile sale au fost însă contrazise de imaginile surprinse de camerele video, ca şi de depoziţiile martorilor. Faptul că agresorul era recidivist, fiind condamnat în mai multe rânduri pentru infracţiuni împotriva persoanei şi patrimoniului i-a agravat situaţia. El a fost condamnat pentru lovire sau alte violenţe, ca şi pentru tulburarea liniştii publice, la un total de 2 ani de închisoare, în regim de detenţie. Pronunţată vineri, sentinţa poate fi atacată cu apel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un vis de vară după Bacalaureat

Ioan Alexandru TOFAN

Un vis de vară după Bacalaureat

Nimeni nu s-a gândit, probabil, că elevul nu se stresează decât atunci când se întâlneşte cu absurdul unui sistem de învăţământ centrat pe el şi nu când i se cere să fie creativ, să gândească şi să ia în piept marile probleme ale culturii.

opinii

O lume a celorlalţi

Codrin Liviu CUȚITARU

O lume a celorlalţi

Personajele lui Ondaatje stau, prin urmare, sub semnul „dublei critici”, adică, în limbajul postcolonial, sub semnul „dublei identităţi”. De aici rezultă tipologii maleabile, dar şi, paradoxal, neconcesive.

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

George ŢURCĂNAŞU

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

În orice societate, sistemul administrativ este conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze într-o manieră echilibrată şi funcţională necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii.

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

Bogdan ILIESCU

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

„My advice to other disabled people would be, concentrate on things your disability doesn't prevent you doing well, and don't regret the things it interferes with. Don't be disabled in spirit as well as physically.” (Sfatul meu pentru alte persoane cu dizabilităţi ar fi să vă concentraţi asupra lucrurilor pe care dizabilitatea dvs. nu vă împiedică să le faceţi bine şi să nu regretaţi lucrurile cu care interferează. Nu fiţi dezabilitaţi spiritual, aşa cum sunteti fizic.) Stephen Hawking

pulspulspuls

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Rămaşi orfani la capitolul vizibilitate după ce mamaia Omida Şoşo a fost dată afară din partid şi, implicit, şi din filiala de Iaşi, în care a fost aleasă senatoare, cică ieşenii din acest partid au o mare problemă în ultima vreme: nu prea există în spaţiul public. 

Caricatura zilei

Rusia și-a amintit de Alaska

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.