Eroi în uniformă și uriași prietenoși s-au întrecut în simpatie. Reportaj – spectacol canin la Animal Fest 2025

luni, 19 mai 2025, 03:10
3 MIN
 Eroi în uniformă și uriași prietenoși s-au întrecut în simpatie. Reportaj – spectacol canin la Animal Fest 2025

Ploaia nu i-a împiedicat la final de săptămână pe iubitorii de animale să participe în număr mare la Animal Fest 2025, organizat pe Stadionul Universității de Științele Vieții din Iași (USV). Ajuns la a cincea ediție, evenimentul a adus laolaltă ieșeni de toate vârstele și patrupezi de toate formele și dimensiunile, într-un cadru animat de bucurie, curiozitate și multă afecțiune.

Sub motto-ul „Iubitorii de animale în comunitatea Științelor Vieții”, festivalul a oferit o gamă variată de activități și atracții, de la demonstrații de dresaj și parade canine, până la cursuri de prim ajutor pentru animale de companie, standuri cu delicii gastronomice, tombole, produse artizanale și expoziții cu animale de fermă. Iepuri, păsări, oi și alte necuvântătoare au atras zeci de copii care i-au admirat și mângâiat.

Unul dintre punctele de maxim interes a fost, fără îndoială, seria celor zece concursuri canine dedicate câinilor de companie. Printre cele mai apreciate categorii s-au numărat: Cel mai frumos câine comunitar, Cel mai frumos baby, Cel mai frumos junior sau Copilul și câinele. Fiecare patruped a avut șansa să urce pe podium, iar stăpânii, la rândul lor, să-și arate mândria față de companionii lor loiali.

 Demonstrații în forță: câinii polițiști ai IPJ Iași

 Printre cele mai impresionante momente ale zilei de sâmbătă s-au numărat demonstrațiile oferite de echipele Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași, care au prezentat publicului câinii din dotare, antrenați pentru intervenții speciale. Blănoși serioși, vigilenți și perfect disciplinați, aceștia au atras imediat atenția prin eleganța cu care executau comenzile și prin prezența lor impunătoare.

Unul dintre acești câini este Bei, un ciobănesc german cu o experiență de peste 8 ani în teren.

„Este partenerul meu de mai bine de opt ani și jumătate. Am fost împreună la Centrul Chinologic din Sibiu, unde am urmat un curs de specializare în patrulare, intervenție și asalt. Bei este dresat pentru imobilizarea, prinderea și dispersarea mulțimilor.Sunt multe situații în care a ajutat, mai ales în comunitățile de minorități. Dispersează mulțimile, nu se apropie nimeni de noi. Mă protejează atât pe mine, cât și echipa. E descurcăreț, vioi, chiar dacă are 8 ani”, a declarat unul dintre agenții prezenți, pentru ,,Ziarul de Iași”.

 Blănoși de talie mare, companioni liniștiți și foarte iubiți

 La polul opus, dar cu un farmec cel puțin la fel de mare, au fost câinii de companie de talie mare, acei uriași blânzi care, deși impunători prin dimensiuni, sunt de o afecțiune copleșitoare. Am stat de vorbă cu Vasile Melinte, din Dancu, care a venit la festival alături de Boss, un ciobănesc german de 12 ani.

„Boss a crescut la curte, este un câine foarte cuminte și ascultător. Nu e deloc arțăgos, își face treaba, răspunde la comenzi și e parte din familie. L-am adoptat acum mulți ani, de la o persoană din sat. Timpul a trecut repede și m-am gândit că merită și el o zi specială, în mijlocul oamenilor, să vadă lume, să se bucure. Copiii mei sunt plecați în Spania, și le-am trimis un video cu el aici. E un câine bun. Doar cu pisicile nu se înțelege”, a menționat acesta.

Tot în zona câinilor mari am făcut cunoștință cu Waller, un cane corso în vârstă de 2 ani, adus la ,,Animal Fest” de stăpânul său, Nicholas Toderică.

„Waller este obișnuit cu concursurile. Recent am fost cu el în Republica Moldova, unde a fost premiat. L-am adus aici ca să se obișnuiască și cu alte tipuri de public, să simtă atmosfera relaxată. E un câine care atrage imediat privirile, dar e foarte calm și bun”, a precizat Nicholas.

Etichete: caini, municipiul Iasi, usv

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii