anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Eşec major la reactoarele 3 şi 4

GALERIE
centrala nucleara
  • centrala nucleara
- +
Ultimii doi investitori privați de la reactoarele 3 și 4 CNE renunță la investiție. Statul trebuie să le achite firmelor Enel (Italia) și ArcelorMittal patru milioane de euro.

 

 

 
Companiile Enel (Italia) și ArcelorMittal au decis să părăsească proiectul de peste 6 miliarde de euro al construcției reactoarelor nucleare 3 și 4 de la centrala din Cernavodă (CNE), astfel că statul, prin Nuclearelectrica, rămâne unicul acționar implicat în acest proiect. "Enel Investment Holding BV și ArcelorMittal Galați SA au decis să își exercite dreptul de opțiune privind vânzarea pachetului de acțiuni de 9,15%, respectiv 6,2% deținute în EnergoNuclear SA, prin transmiterea unei notificări către acționarul majoritar, Nuclearelectrica SA", se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica. Compania are obligația să cumpere acțiunile celor două companii în EnergoNuclear în termen de 30 zile de la primirea notificărilor, la un preț egal cu 80% din valoarea nominală a acțiunilor. Preţul pe care compania trebuie să îl achite este de 4 milioane de euro. "Retragerea din proiect a Enel Investment Holding BV, în acest moment, este motivată de incompatibilitatea strategiei investiționale inițiale cu o nouă potențială structură a acționariatului, în care o altă companie decât Nuclearelectrica ar putea deține statutul de acționar majoritar, iar cea a ArcelorMittal Galați SA - de provocările mediului de afaceri care nu mai susţine continuarea implicării companiei în proiect", se precizează în comunicat. Nuclearelectrica precizează că va continua derularea proiectului prin intermediul companiei EnergoNuclear, fiind în prezent implicată în negocieri pentru atragerea unui acționar majoritar în proiect. Proiectul construcției celor două reactoare a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect au făcut parte iniţial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian). Acordul de investiții pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 a fost semnat inițial în 2008 și apoi a fost prelungit de mai multe ori, până la 31 decembrie 2013. Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că statul a ajuns să deţină 84,85% din compania de proiect. După retragerea din proiect a celor patru companii proiectul a stagnat, Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect, dar în prezent are negocieri cu compania chinezească CGNPC, care să deruleze lucrările. Potrivit Nuclearelectrica, compania chinezească a cerut, ca o condiție a participării la investiție, implicarea autorităților în proiect. În prezent, Nuclearelectrica are două reactoare nucleare în funcțiune, cu o capacitate instalat- cumulată de 1.400 MW, cu care acoperă aproximativ 18% din consumul anual de energie.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ciuma lui Pandele

Cătălin ONOFREI

Ciuma lui Pandele

Dar chiar sunt useriştii altfel decât ceilalţi? Au patru ani să ne convingă!

Filmuletul zilei

opinii

Ce facem acuma?...

Briscan ZARA

Ce facem acuma?...

Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.

Repede ochire asupra alegerilor locale

Mihai DORIN

Repede ochire asupra alegerilor locale

Hipnoza

Nichita DANILOV

Hipnoza

Brusc se auzi un râs în stânga noastră, care ne trezi la realitate. Râdea bătându-şi, în semn de triumf pumnii, Alleluieva, alături de compatriotul ei. „A fost o iluzie”, spuse ea. „Tot ce aţi văzut v-a fost indus în subconştient prin intermediul autosugestiei...”

pulspulspuls

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Eheheei, stimaţi telespectatori, iacătă-ne trecuţi şi de alegerile astea locale greoaie, alegeri pe care noi, ca ieşeni, parcă le-am traversat olecuţă şi ruşinaţi tot văzând ce rivoluţii şi reforme au loc prin ţară. 

Caricatura zilei

Surpriza

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.