Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis încă o contestație pe tronsonul 3 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, practic singurul tronson PNRR rămas fără contract semnat. Este un „eșec răsunător”, acuză un fost secretar de stat, care atrage atenția că întârzierea uriașă înseamnă „tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR”.
„Nou eșec răsunător pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor CNSC a admis încă o contestație pe tronsonul 3. Este al treilea câștigător anunțat de CNAIR și invalidat în instanță în 2 ani”, anunță fostul secretar de stat în mandatul lui Cătălin Drulă la Transporturi, Horațiu Cosma.
Acesta amintește că licitațiile pentru cele 3 tronsoane ale Autostrăzii A7 dintre Ploiești și Buzău au fost lansate din iunie 2021 și doar primele două loturi sunt contractate în prezent, dar că și acolo lucrările se mișcă greu: „După jumătate din termenul contractual, au ajuns la circa 15% stadiu în teren”.
Singurul tronson necontractat din A7 și rămas mult în urmă: „Tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR pentru cel mai mare proiect de dezvoltare al Moldovei.”
„În tot acest timp, cel de-al treilea tronson ce ocolește Municipiul Buzău s-a împotmolit complet în mandatul lui Sorin Grindeanu. Despre istoria acestei licitații s-ar putea scrie o carte cu titlul ”Așa nu”.
În februarie 2022 Grindeanu a anunțat primul câștigător al licitației. În aprilie 2022 CNSC, iar mai apoi, în iulie 2022, Curtea de Apel București CAB au desființat decizia companiei de drumuri.
În octombrie 2022 Grindeanu mai face o încercare și dă al doilea câștigător. Aceiași CNSC și, mai apoi CAB, aruncă la coș noua ”ievaluare” a companiei de drumuri în decembrie 2022, respectiv ianuarie 2023”, notează Horațiu Cosma.
Acesta spune că și ultima contestație depusă la CNSC a fost admisă și că procedura va trebui reluată și desemnat un câștigător pentru a patra oară.
„Și alte luni pierdute. Și tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR pentru cel mai mare proiect de dezvoltare al Moldovei. Dar lui Grindeanu nu îi pasă. E fericit că a scăpat de rotativă. Se pregătește de concediu. Și românii? Ei rămân cu ambuteiajele pe drumurile patriei”, spune Cosma. Citeşte mai mult pe hotnews.ro.
Publicitate și alte recomandări video