EȘEC Trenul metropolitan Iași a deraiat – Licitația a fost anulată, finanțarea este pe cale de a fi pierdută

sâmbătă, 08 februarie 2025, 04:44
2 MIN
 EȘEC Trenul metropolitan Iași a deraiat – Licitația a fost anulată, finanțarea este pe cale de a fi pierdută

Proiectul de înființare a trenului metropolitan la Iași a murit în fașă. Licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate a fost anulată ieri. În prezent, nu mai există șanse ca proiectul să beneficieze de fonduri prin intermediul programului european vizat: lansarea cu întârziere a licitației oricum a creat de la început premisele unui eșec.

După relansarea proiectului din vara anului trecut, intenția autorităților locale și județene a fost să finanțeze investiția cu fonduri europene, în condițiile în care apelul de proiecte se închide în iulie 2025. Lansată în luna noiembrie 2024, licitația pentru studiul de fezabilitate a avut ca termen inițial de deschidere a ofertelor mijlocul lunii decembrie. Însă, termenul a fost prelungit de mai multe ori până ce, în final, procedura a fost anulată ieri din lipsă de ofertanți. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care prelungirile au fost decise în urma solicitărilor unor potențiali ofertanți. Valoarea contractului a fost estimată la 10,5 milioane lei, dar termenul impus pentru finalizarea studiului a fost extrem de scurt (6 luni), tocmai în ideea de a putea fi depus proiectul spre finanțare în iulie 2025.

Șeful AMPTI: „Nu mai sunt șanse pentru linia nouă”

Eduard Boz, șeful Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI), ne-a declarat ieri că pentru construirea unei linii noi de cale ferată (care urma să facă legătura cu Aeroportul) nu mai există șanse, dar a susținut că se va încerca obținerea unei finanțări pentru cealaltă componentă a investiției (reabilitarea unor linii existente).

„Nu renunțăm la proiect, ne repliem. Cred că pentru linia nouă nu mai sunt sanșe. Ele erau mici de la început. Cred că asta a speriat – analiza pe linia nouă. Dar, vom încerca să vedem orice se poate obține în acest termen scurt. Trebuie să ne întâlnim într-o ședință și să analizăm variantele”, a declarat Eduard Boz, șeful AMTPI.

În vara anului trecut, AMTPI estima un necesar de finanțare de 270 milioane euro pentru înființarea trenului metropolitan la Iași, în condițiile în care 140 milioane euro din această sumă reprezintă achiziția de trenuri moderne (10 bucăți). Dar costurile reale vor fi cunoscute după întocmirea studiului de fezabilitate. Documentația tehnică viza o rețea de cale ferată existentă care să fie modernizată (55 km) și construirea unui tronson nou, între Aroneanu și Vlădiceni (10,5 km), cu scopul de a asigura transport spre Aeroport. Traseele propuse vizează introducerea trenului metropolitan spre zone din Podu Iloaiei, Ungheni, Aroneanu, Holboca și Ciurea.

Potrivit studiului de prefezabilitate, proiectul trenului metropolitan cuprinde reabilitarea de gări, înființarea unor noi stații, amenajarea de treceri de cale ferate și construirea de pasaje supraterane.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii