Eșecurile economiei socialiste (III). Alte exemple

Absenţa proprietăţii private, a elementului antreprenorial şi a sistemului preţurilor libere au făcut ca funcţionarea economiei după principiile conducerii centralizate să eşueze. Practic, la sfârşitul anilor `70, sistemul economiei planificate intra într-o lungă şi profundă criză. Din motive obiective, din cauza regulilor aberante după care se ghida, se blocase. În consecinţă, el a secretat nişte anticorpi naturali capabili a-l face să mai reziste o vreme. Aceşti anticorpi erau corupţia şi mita. Corupţia, mita şi piaţa neagră reprezentau modalităţi de supravieţuire într-o societate caracterizată prin penurie, calitate slabă, reguli aberante şi proastă funcţionare a instituţiilor. Dintr-un lucru totalmente demn de dispreţ, corupţia şi mita deveniseră lubrifiantul unui sistem aproape blocat. Într-un studiu memorabil asupra societăţii ruse sub regimul comunist, H. Smith afirma un lucru extrem de adevărat pentru toate ţările socialiste şi anume că, în public, ruşii respectau regulile, dar în privat îşi foloseau toată imaginaţia pentru a le încălca în interes special, deoarece regulile societăţii planificate erau aberante. Spre exemplu, în anul 1980 apăruse un decret conform căruia persoana care deţinea mai mult de jumătate de kilogram de cafea putea fi trimisă în închisoare pentru 5 ani. Toată valuta trebuia ţinută în cont şi putea fi folosită doar cu acceptul autorităţilor: dacă deţineai un singur dolar fără să explici de unde îl ai, puteai merge la închisoare. Paşaportul era ţinut la poliţie şi nu acasă, călătoriile în străinătate erau sever controlate; la fel contactul cu cetăţenii străini. La bibliotecă, existau cărţi care puteau fi citite doar cu un permis special, biblioteca era obligată să trimită poliţiei numele celor care solicitau cărţi la index. Toate aceste reguli aberante încurajau coruperea funcţionarilor.

Din cauza penuriei, banii îşi pierdeau utilitatea, deoarece cu greu puteau fi transformaţi în bunuri şi servicii. Moneda de schimb devenise „cartuşul” de Kent şi pachetul de cafea, canistra de benzină, bucata de caşcaval.

Evenimentele din 1989 nu au făcut decât să înlăture frica de pedeapsă în caz de corupţie. După 1989, corupţia a fost democratizată şi instituţionalizată. Din păcate, pe termen lung, corupţia şi mita, înţelegerile informale conduc la crimă organizată, la deprecierea moravurilor, la falsificarea competiţiei ca mijloc de alocare a resurselor rare.

Absenţa proprietăţii private distruge stimulentele, res­ponsabilitatea personală, facilitând furtul, productivitatea scăzută şi irosirea resurselor rare

Una din marile probleme ale economiei socialiste a fost lipsa proprietăţii private. În România, la fel ca în multe ţări din blocul sovietic, între 90-95% dintre resurse se aflau în proprietate publică. Această situaţie a avut consecinţe serioase asupra activităţilor economice. Prima şi cea mai importantă era slaba productivitate, cauzată de  lipsa stimulentelor. Robert Owen remarca faptul că New Harmony, experimentul său socialist, se confrunta cu lipsă profundă de forţă de muncă din cauza salariilor mici, semn al productivităţii reduse a muncii. Un istoric remarca neglijenţa cu care se cultivau terenurile în aceste comunităţi, R. Owen însuşi remarcând faptul că New Harmony devenise atracţie pentru leneşi. Aceeaşi mărturie o face unul dintre fondatorii kibutz-ului Ginosar, mai precis, că acest kibutz devenise un paradis al paraziţilor. În URSS, diferenţa de productivitate dintre terenurile agricole publice şi cele exploatate în regim privat era enormă. După unele statistici, loturile de folosinţă private (2500 metri pătraţi fiecare), care reprezentau doar 2.7 % din suprafaţa cultivabilă a Uniunii Sovietice, asigurau 25% din consumul alimentar al ţării. După calculele specialiştilor, pământurile particulare aveau randamente de 40 de ori mai ridicate decât cele de stat. Colectivizarea agriculturii din URSS (1929-1933) a cauzat o foamete cruntă şi o scădere a producţiei agricole, care abia în anul 1954 va ajunge la nivelul celei din 1913. Mai mult, din cauza randamentului scăzut al agriculturii socialiste, ţăranii care dețineau suprafeţe mici de teren erau obligaţi să vândă statului, la preţuri modice, cereale şi animale.

O altă consecinţă a predominanţei proprietăţii publice era lipsa de interes a conducerii companiilor şi a muncitorilor. Salariile erau controlate şi stabilite direct de planificatori. Conducerile întreprinderilor erau obligate să facă angajări pentru a elimina şomajul (atribuit doar economiei capitaliste), iar acest lucru a avut consecinţe serioase asupra productivităţii salariaţilor. Schemele de personal erau supradimensionate, iar simptomul cel mai clar al acestei situaţii era faptul că foarte multe firme plăteau salarii reprezentând doar 50% din salariul contractat, însă menţineau un număr mare de muncitori. Salariile scăzute erau simptomul şomajului deghizat. H. Smith afirmă că sistemul sovietic disimulează şomajul tolerând în rândurile angajaţilor o mulţime imensă de semivagabonzi prost plătiţi. În România, la mare modă erau concediile fără plată, multe companii acceptându-le pentru a deghiza şomajul. Schemele de personal ale firmelor deveniseră atât de sufocante, încât multe oraşe din România erau considerate închise. În capitala ţării, spre exemplu, angajarea depindea de deţinerea dreptului de rezidenţă. Însă rezidenţa se putea obţine doar dacă cel în cauză făcea dovada deţinerii unui loc de muncă. Uneori, persoanele din afara oraşelor angajau căsătorii fictive pentru a obţine dreptul de rezidenţă, apoi se puteau angaja. În Bucureşti, cartea de identitate era semnată de preşedintele ţării. O mare problemă în întreprinderile socialiste era predispoziţia pentru furt. Există estimări conform cărora se fura un procent de 20-25% din materiile prime ale întreprinderilor. Consecinţa era imposibilitatea îndeplinirii planului, proasta calitate a bunurilor produse. Calitatea bunurilor scăzuse atât de mult în anii `80, încât, în România, cele mai apreciate produse erau cele refuzate la export. Alături de proprietatea publică, fixarea preţurilor obliga la un drastic control al costurilor, care, de foarte multe ori, se reflecta în calitatea scăzută a bunurilor.

Socialismul a ignorat faptul că proprietatea provine dintr-un instinct fundamental, similar celui de reproducere şi celui de căutare a hranei. Socialismul a ignorat faptul că proprietatea privată este o modalitate de ordonare a societăţilor şi a sistemelor economice formate din oameni cu generozitate limitată, orientaţi, în principal, spre interesele lor şi ale unui număr restrâns de indivizi apropiaţi. Însă colectivismul socialist nu putea tolera proprietatea personală, deoarece acesta făcea din fiecare ins o persoană individuală, iar din ordinea socială, o structură individualistă. Socialismul a ignorat că larga dispersie a proprietaţii private este singura modalitate acceptabilă de utilizare raţională a resursele rare.

Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și președintele Institutului Hayek România

Publicitate și alte recomandări video