Sărbătoare „cruce roșie”: care treburi se pot face și care trebuie amânate? Poziția Mitropoliei Moldovei

marți, 25 februarie 2025, 15:03
5 MIN
 Sărbătoare „cruce roșie”: care treburi se pot face și care trebuie amânate? Poziția Mitropoliei Moldovei

Spălatul rufelor în zilele de sărbătoare a generat o adevărată dezbatere, dar și numeroase glume, pe un grup de Facebook din Iași. În timp ce unii utilizatorii au susținut că respectarea tradiției impune evitarea treburilor casnice în astfel de zile, alții au considerat că este vorba doar de o superstiție fără relevanță în prezent. Discuția a luat rapid o turnură amuzantă, cu replici ironice și o serie de comentarii despre ce se întâmplă dacă cineva îndrăznește să încalce această „regulă”.  Totuși, se spală sau nu hainele în zilele de sărbătoare? Dacă da, când? Dacă nu, de ce?

„Nu recomand! Posibil să ajungă mașina de spălat în iad!”, a comentat un internaut.

Un alt utilizator a scris: „Dacă doctorul trebuie să te coase și e sărbătoare nu te mai coase? Mai terminați cu prostiile, hai să nu mai muncim și să stăm degeaba toată ziua”.

„Parcă îl și văd pe Dumnezeu din Cer, stând și urmărind pe care și cum bagă azi la spălat, și strigă, «Hei, tu, ce faci acolo, pune la spălat, nu sta, că tu ești catolic, tu ai voie, ceilalți nu»!”, a menționat altcineva.

Orice activitate casnică este interzisă în zilele de sărbătoare

Reprezentanții Bisericii susțin că duminica, respectiv în zilele de sărbătoare marcate cu cruce roșie în calendar, activitățile casnice sunt interzise, fiind considerate păcate. Prin urmare, nici folosirea mașinii de spălat nu este permisă. Preoții subliniază că treburile gospodărești, precum spălatul rufelor sau curățenia, nu sunt urgente și pot fi amânate, astfel încât aceste zile să fie dedicate mai ales rugăciunii.

,,E o chestiune oarecum delicată, în sensul că spălatul lucrurilor duminica face parte din seria activităților cu caracter material. Duminica este dedicată celor spirituale, nu lenevirii. Din păcate, sensul sărbătorii e mult pierdut. A pierdut mult din conținutul duhovnicesc. Mulți văd sărbătoarea ca pe o relaxare, ca pe o odihnă. De fapt, nu e vorba de odihnă, ci de o eliberare de presiunea materialului, ca să ne putem dedica cel mai mult păcii spirituale. Acum, legat de dotările moderne ale fiecărei familii, cum e mașina de spălat…și ele ar trebui să intre în aceiași categorie, în sensul că porunca legată de ziua de odihnă, dată de Dumnezeu prin Moise spune «să nu faci în acea zi niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine»”, a declarat pr. Mihai Mărgineanu, de la Parohia „Toma Cozma” din Iaşi.

”Dacă oamenii suferă de pe urma faptului că noi am apăsat pe un buton la un moment dat, ne putem considera nevinovați?”

Totodată, pr. Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor a subliniat importanța zilelor de sărbătoare ca momente de îngrijire sufletească, în contrast cu agitația cotidiană, oferind un exemplu din viața de zi cu zi.

,,O zi de sărbătoare se deosebește de celelalte zile din cursul anului și prin aceea că noi încetăm ocupațiile obișnuite și ne îngrijim cu prioritate de cele sufletești. Deci sărbătorile sunt rânduite și ca să dăm odihnă trupului și, totodată, să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletului. Și se cuvine cu atât mai mult să facem acest lucru în vălmășagul treburilor și grijilor lumești din vremurile noastre. Să nu ne amăgim cu un răspuns «călduț» vis-a-vis de întrebarea dvs: Să fim serioși! Iertați-mă pentru următorul exemplu, poate e cam dur: Dacă oamenii suferă de pe urma faptului că noi am apăsat pe un buton la un moment dat, ne putem considera nevinovați pentru că «doar» am apăsat pe un buton?”, a subliniat acesta.

Pr. Lucian Apopei îndeamnă și la o asumare, la o responsabilitate și în ceea ce privește grija și pacea sufletească.

,,S-au terminat toate zilele din calendar și ne-au mai rămas doar zilele de sărbătoare ca să pornim mașina de spălat? Deci nu trebăluim în zi de sărbătoare nu din superstiție, ci din îndemnul Mântuitorului:«Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă».

Cele de mai sus se aplică, desigur, pentru omul credincios, care ia în serios viața duhovnicească. Și se aplică în situații de normalitate, când omul își poate planifica activitățile casnice de-a lungul săptămânii. Pot fi, însă, situații excepționale, când nu e altă soluție decât să se lucreze (și) în zi de sărbătoare. Excepțiile se discută cu duhovnicul.

Important e să nu aplicăm legea Domnului precum fariseii de odinioară, ci să ținem cont de faptul că «Legea este dată pentru om, iar nu omul este pentru Lege!»”

Dacă mașina e pornită din greșeală, păcatul nu se pune

Așadar, spălatul rufelor, indiferent de cum se desfășoară, este considerat o muncă nepotrivită pentru zilele de sărbătoare, iar această ,,regulă” oferă și o delimitare clară între zilele de lucru și zilele dedicate spiritualității.

„La țară, bătrânii noștri încă păstrează cu sfințenie această rânduială, ca în ziua de sărbătoare să nu se facă focul, adică să nu se consume energii materiale, să nu se gătească, să nu aibă activități care chiar dacă vizează confortul personal, au conținut material”, a adăugat pr. Mihai Mărgineanu.

Pe de altă parte, dacă o gospodină pornește mașina de spălat din greșeală, fără să își dea seama că este zi de sărbătoare, acest lucru nu este considerat un păcat grav. În schimb, cei care conștientizează interdicția, dar aleg să o încalce intenționat, comit un păcat, avertizează preoții.

,,Biserica are niște directive orientative, după Biblie. Dacă bagi la spălat din greșeală sau dacă bărbații taie niște lemne pentru a ajuta niște oameni sărmani, se poate spune duhovnicului la spovedanie, dar nu sunt aspecte pentru care cineva te poate condamna, cum nici duhovnicul nu face asta. Nu condamnarea este scopul, ci îndreptarea”, a conchis parohul.

Și doxologia.ro precizează că duminica şi în sărbătorile cu cruce roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă.

„Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbaţii nu au voie să lucreze la câmp sau altceva”, potrivit doxologia.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii