Este sau nu „ucigașă” bacteria găsită în apa de la Spitalul de Copii Iași? Infecționist: „Există tulpini de Pseudomonas rezistente la toate antibioticele”
Prof.dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, explică faptul că bacteria Pseudomonas aeruginosa poate fi considerată „ucigașă” deoarece, odată ajunsă în organism, necesită tratament cu antibiotice speciale, unele dintre ele fiind extrem de costisitoare și greu de utilizat. Mai grav, medicul specifică faptul că există tulpini de Pseudomonas care nu răspund la niciun antibiotic.
„Prezența bacteriei nu este îngrijorătoare doar în apă, ca în situația de față, ci în orice tip de lichid sau probă biologică, fie că este vorba despre urocultură sau alte culturi. Orice depistare a acestei bacterii impune o atenție deosebită din partea medicilor infecționiști, deoarece este necesar un tratament prompt și «energic»”, a declarat medicul.
Specialistul atrage atenția că prezența acestei bacterii la pacienți aflați în terapie intensivă sau la pacienți oncologici, categorii caracterizate printr-o capacitate scăzută de apărare a organismului, este deosebit de periculoasă. Dr. Dorobăț spune că situația devine și mai gravă în contextul îngrijirilor complexe, care presupun internare în terapie intensivă și utilizarea unor dispozitive medicale precum cateterele venoase sau intubația, crescând astfel riscul de a contacta și alte infecții asociate actului medical.
„Nu există unitate de terapie intensivă în lume care să nu înregistreze, la un moment dat, apariția unor infecții. Însă aceste situații trebuie ținute sub control. Rolul medicului epidemiolog din cadrul spitalului este esențial, la fel ca examenele și controalele efectuate de Direcțiile de Sănătate Publică, pentru a elimina focarele și pentru a proteja pacienții aflați în categoria de risc ridicat, astfel încât să nu fie afectați de astfel de infecții”, a punctat medicul.
Pseudomonas aeruginosa poate provoca infecții greu de controlat dacă pătrunde în organism
Dr. Dorobăț explică faptul că, deși spălarea și dezinfectarea mâinilor pot elimina majoritatea bacteriilor atunci când intrăm în contact cu ele, de exemplu prin apă, Pseudomonas aeruginosa poate provoca infecții greu de controlat dacă pătrunde în organism și se răspândește în diferite zone ale corpului.
„De aceea, este mult mai eficient să prevenim decât să tratăm ulterior”, a punctat medicul.
Dr. Dorobăț subliniază că, odată detectată o astfel de infecție, este necesară o anchetă epidemiologică riguroasă și interdisciplinară, implicând atât specialiști infecționiști, cât și epidemiologi. Totodată, medicul spune că Direcția de Sănătate Publică trebuie să colaboreze strâns pentru a proteja pe cât posibil pacienții, în special pe cei aflați în categoria de risc.
Publicitate și alte recomandări video