Eterni contemporani lui Eminescu (P)

15 ianuarie. O zi sfântă din salba de Sărbători sfinte ale sfârşitului şi începutului de ani.

Astăzi sărbătorim naşterea poetului nostru naţional, Mihai Eminescu. Recunoaştere prin Ziua Culturii Naţionale.

Tentaţia, cumva şablonară, este să afirmăm că Eminescu este eternul nostru contemporan.

Dar, în ceea ce voi scrie aici, eu cred cu tărie că, de fapt, noi rămânem contemporani lui Eminescu. Cel puţin din perspectivă politică.

Acum 144 de ani fără o lună, în revista Timpul, Eminescu scria: „greșalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Opera politică a lui Eminescu completează pe deplin, calitativ şi cantitativ, opera sa poetică. Deşi nu toţi sunt de acord cu profunzimea scrierilor politice (Titu Maiorescu susţinea că

„este o exagerare să acorzi importanţă ideilor politice eminesciene”), trebuie remarcat faptul că poetul şi publicistul Eminescu reprezintă „tipul pamfletarului de mare clasă, care nu urmăreşte înjosirea adversarului în sine, ci doar pentru triumful cauzei drepte” (Serban Cioculescu).

De aceea, astăzi 15 ianuarie doresc să îl omagiez pe Eminescu prin translarea temporală a câtorva dintre zicerile sale politice, ziceri care dovedesc că noi, românii, rămânem consecvenţi (de data aceasta nu este o calitate…) în abordarea politică. Si, astfel, noi suntem cei care rămânem contemporani lui Eminescu.

„Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică”, o replică a poetului care, pe bună dreptate, ar putea să fie titlul cursului introductiv de economie pe care să îl promoveze oricine ar dori să guverneze România.

Dar, dincolo de legile economice, ar trebui să respectăm cu toţii, mai ales oamenii politici, şi principiul că „secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”.

Si niciunul dintre noi să nu uităm,  atunci când ne ascundem după microfoane sau comunicate, că „răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”.

Despre patriotismul lui Eminescu există nenumărate dovezi.

Insă, esenţa sa reiese fără tăgadă din cuvintele cu care ar trebui să înceapă orice Biblie a politicienilor:

„politica lingăilor să o lăsăm lingăilor, pe flamura noastră trebuie scrise pur şi simplu voinţele noastre”(n.a. – „voinţele noastre” adică ale românilor, nu ale politicienilor J).

Sunt multe, foarte multe gânduri pe care Marele Eminescu le-a aşezat pe hârtie şi care nu fac cu nimic diferenţă între vremea sa şi vremurile de acum. Nu pot fi cuprinse defel toate într-o singură lucrare. Poate nici într-o operă.

Dar, nu pot să nu să închei cu citatul care m-a determinat să cred că Eminescu chiar nu ne-a părăsit nici fizic, nu doar metaforic, şi trăieşte printre noi, simte ceea ce simţim noi acum, la început de an 2026. O sinteză atât de dureros actuală încât pare că a scris-o acum câteva minute cu gândul la ultimii 30 de ani şi la măsurile de austeritate impuse românilor în ultimul an:

”În situaţiunea politică şi în condiţiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toţi o stare de siluire şi o anomalie, cu toată organizaţiunea savantă a instituţiunilor, în toate raporturile sociale tradiţionale, încât am ajuns să nu credem în nimic stabil.

Putem zice că nu este un singur om serios între noi, fie martor, fie autor, în revoluţiunile ce ne-au agitat şi ne agită de treizeci de ani, care să creadă în stabilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe când o să se sfârşească această operă interminabilă deschimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile.” (Mihai Eminescu – Patologia societăţii noastre, în revista Timpul,1881).

Da, geniul spiritului eminescian, departe de a-şi epuiza inspiraţia şi puterea de pătrudere în cotidianul românesc, ne arată că diamantul are mai multe feţe, iar strălucirea tăioasă a acestora rămâne neştirbită indiferent de câti ani au trecut. Iar pentru spiritul lui Eminescu trecerea timpului nu înseamnă decât şlefuire.

De aceea, acum, la 176 de ani de la naşterea lui, poate ar trebui să îi ascultăm îndemnul şi

„să ne dăm seamă de cauzele ce turbură societatea, de elementele ce împiedecă redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.”

15 ianuarie. O zi sfântă din salba de Sărbători sfinte ale sfârşitului şi începutului de ani.

Ani care se vor sfârşi şi vor începe fără ca Eminescu să fie atins de vreme. Sau de vremuri.

Dan CAȘCAVAL

Senator PSD Iași

Publicitate și alte recomandări video