Eternul bugetar Rafila, avere impresionantă: deține în conturile bancare, în investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei

luni, 12 august 2024, 11:09
1 MIN
 Eternul bugetar Rafila, avere impresionantă: deține în conturile bancare, în investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei

Eternul bugetar Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății, deține în conturile bancare, investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei, arată ultima sa declarație de avere.

Rafila a fost bugetar întreaga sa carieră. Mai mult, el a profesat puțin timp medicina, fiind funcționar în sistemul medical de stat, de la postul de director general al DG de Sănătate Publică și Inspectia Sanitară de Stat (2001-2004) la secretar de stat și ministru.

Potrivit declarației de avere din 2024, ministrul PSD al Sănătății deține în conturi, în lei, euro și dolari, echivalentul a circa 3,77 milioane de lei.

La aceste sume se adaugă:

  • „împrumuturi personale” către persoane fizice neprecizate de aproape 445.000 euro (2,22 milioane de lei)
  • acțiuni la Trasngaz, Banca Transilvania și Teraplast în valoate totală de peste 1,15 milioane de lei

Rafila a câștigat, în anul fiscal 2023, 153.000 lei, net, de la ministerul Sănătății, 124.000 lei de la universitatea de medicină și aproape 13.000 de lei de la Institutul Matei Balș.

Mai mult, pe defapt.ro

Etichete: avere, conturi, Rafila

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii