Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Etimologicale pescăreşti (IV)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Într‑un articol recent publicat în „România literarăˮ (nr. 35/2021) cu titlul Insula, marea şi fluviul în imaginarul colectiv, antropologul Andrei Oişteanu argumentează în mod convingător inapetenţa istorică a românilor şi a strămoşilor lor autohtoni pentru mediile fluviale şi marine, pentru navigaţie în general. Această aserţiune se verifică şi din evaluarea cantitativă a termenilor româneşti din această sferă de desemnare. Această constatare nu ar trebui să mire pe nimeni, având în vedere faptul că, până în pragul epocii moderne, marea majoritate a românilor au dus o existenţă păstorească şi, parţial, transhumantă. Aşa se face că în terminologia pastorală din limbile popoarelor vecine (albanezi, bulgari, sârbi, maghiari, ucraineni, greci, turci etc.) se află numeroase împrumuturi lexicale din limba română. Potrivit unuia dintre principiile metodei de explicare a dinamicii istorice a lexicului unei limbi cunoscută sub numele „Wörter und Sachenˮ („cuvinte şi lucruriˮ), pe care am evocat‑o în prima parte a prezentului articol, cuvintele se împrumută de la o limbă la alta, de regulă, împreună cu obiectele pe care le desemnează. Aşa că, în calitatea lor de „pastores Romanorumˮ, secole de‑a rândul românii au „dăruitˮ vecinilor lor o mare parte din terminologia lor pastorală.

Revin acum la discuţia etimologică pe care o propun în acest articol. Din câte îmi dau seama, în sfera de desemnare la care ne referim, singurul cuvânt păstrat din traco‑daco‑getică pare să fie mal, plural: maluri, în sintagme precum malurile Dunării sau malul mării. Dovada de netăgăduit este prezenţa acestui cuvânt doar în limba albaneză, limbă al cărei substrat iliric este îndeaproape înrudit cu cel tracic. O explicaţie „logicăˮ ar putea fi aceea că şi râurile mai mici, pe unde puteau poposi odinioară păstorii valahi, aveau malurile lor.

Cum stau însă lucrurile cu limba latină, fundamentul limbii noastre? Deşi romanii erau mari navigatori, ruralizarea populaţiei romanizate din Balcani şi Carpaţi şi apoi „specializareaˮ ca păstori a românilor au condus la dispariţia quasi-totală din limba acestora a terminologiei latine originare romane. Între puţinii termeni păstraţi neîntrerupt în limba română trebuie menţionat mai întâi vas (din lat. vasum), folosit încă din vechile traduceri de texte bilice din secolul al XVI‑lea (Psaltirea şi Apostolul) cu ambele sensuri etimologice principale din latină, şi anume ‘ustensile, scule, instrumente’ (sens generic) şi, respectiv, ‘navă’. Originalul navis din limba civilizatorilor lumii de odinioară s‑a pierdut şi a trebuit re-împrumutat şi adaptat sub forma navă, în epoca modernă, şi anume, precum şi alte sute, poate mii de neologisme, pe la începutul secolului al XIX‑lea, din franceză, italiană sau latina savantă. Rarităţile lexicale precum naie şi derivatul năier, voind să semnifice nava şi pe navigator, sunt construcţii livreşti deja învechite, create de cărturari latinizanţi din secolul al XIX‑lea pe bază de analogie („ca şi cum ar veni de la navemˮ) şi folosite mai ales în traducerile din poezia antică. Păstrată însă din latină şi cunoscută tuturor românilor este luntrea (lat. luntris). Dovezi structurale pentru vechimea şi „nobleţeaˮ acestui cuvânt pot fi considerate mulţimea derivatelor (luntraş, luntriţă, luntrişoară, luntricică, luntrioară, verbul a luntri etc.) şi a expresiilor figurate (a se face luntre şi punte, a sta cu fundul in două luntre etc.), pentru care românii au avut tot timpul la îndemână să le creeze. Etnografii vorbesc despre luntrea scobită dintr‑un singur trunchi de copac (monoxilă) ca despre ambarcaţiunea tradiţională a românilor, fapt confirmat de scrierile vechilor istorici greci şi romani.

Luntrea monoxilă, ambarcaţiunea străveche a românilor

 

Tot latinesc moştenit este aproape sigur şi ţărm (sau ţărmure). Dintre numeroasele sale sensuri punte, vechi urmaş al latinescului pont(em), putea să‑şi specializeze unul şi pentru a putea desemna acea parte componentă a unui vas care acoperă corpul vasului şi pe care îşi desfăşoară activitatea echipajul.

Epuizând lista foarte subţire a cuvintelor româneşti legate de navigaţie moştenite din latină, ajungem acum la barcă, un veritabil arhilexem al câmpului semantic în discuţie, cum l‑ar fi denumit ilustrul lingvist Eugenio Coseriu. Ceva asemănător nu a existat nici în latina clasică, nici în latina populară de la baza limbilor romanice. Apare în schimb în texte latine târzii, de unde a pătruns în mai toate limbile romanice. Specialiştii au propus, ca etimologie primară posibilă, un cuvânt din limba egipteană sau dintr‑una din limbile pre-indoeurpene. În română, cuvântul apare în texte foarte târziu, pe la sfârşitul secolului al XVIII‑lea, putând fi considerat un neologism din franceză sau italiană, dar el există şi în turcă, neogreacă şi bulgară. Adoptarea recentă a acestui cuvânt este indicată şi de numărul mic de derivate (barcagiu, bărcuţă) şi de expresii fixe pe care le‑a generat.

Probleme interesante pune şi căpitan, care apare în vechi texte româneşti încă din secolele al XVI‑lea - al XVII‑lea, putând fi preluat ca împrumut neologic din oricare din limbile contact active în epocă, maghiară, polonă sau chiar turcă, şi consolidat mai târziu prin limbile italiană sau franceză. De notat că, în limba veche, neologismul căpitan a fost concurat în uz de mai vechiul căpetenie, derivat intern, care a ajuns să însemne atât de multe lucruri, încât nu s‑a mai putut specializa şi pentru sfera marinărească.

Înainte de a trece la seria terminologică constituită în marina modernă românească, să mai menţionam că cele mai vechi denumiri pentru diferite ambarcaţiuni sunt şi ele împrumuturi mai vechi sau mai noi. De exemplu, în diferite texte cu caracter economic sau vamal din prima jumătate a secolului al XIX‑lea, găsim tot felul de bolozane (singular: bolzan ‘un fel de bac’, împrumut din turcă şi sârbă), şăici (singular: şaică ‘ambarcaţiune cu fundul plat folosită la transportul de mărfuri’, împrumut din turcă, bulgară sau sârbă), caice (singular: caic ‘corabie turcească uşoară, cu două catarge’) şi ghimii (‘corabie turcească de mici dimensiuni’), ambele împrumuturi directe din turcă. Tot turcesc este şi limanul, pe care, cu sensul de ‘port’ îl găsim şi în alte limbi, neogreacă, sârbă, bulgară rusă şi… maghiară (limány), unde a ajuns prin intermediul limbii române. Actualul port vine din franceză şi este relativ recent. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri