Etimologicale pescăreşti (IX)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Etimologicale pescăreşti (IX)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Această secvenţă din lungul serial al etimologicalelor pescăreşti va avea un caracter mai tehnic şi mai „etnograficˮ, dar nu mai puţin nostalgic şi „liricˮ. Vreau să spun că voi inventaria părţile componente ale bărcii noastre dunărene, aşa cum mi le aduc aminte, fragmentar şi lacunar, însoţindu‑le, de explicaţii etimologice minimale, pe baza consultării dicţionarelor de specialitate.

Reiau ideea deja enunţată că lipovenii sunt cei care au adus cu ei minunata noastră dubă, sprintenă, curbată şi smolită, atunci când, în urmă cu câteva sute de ani, alungaţi din Rusia, s‑au aşezat în Deltă şi prin unele sate ale Dunării de jos. Acest popor admirabil nu este foarte numeros la noi. Eu i‑am cunoscut doar sporadic, în ipostaza de pescari bărboşi şi monosilabici, pe care îi urmăream cu interes atunci când se întâmpla, destul de rar, să‑şi tragă lotca la mal în dreptul satului nostru. În sat nu am avut, în copilăria mea, nicio familie de lipoveni. I‑am vizitat târziu, la ei acasă, în comuna Ghindăreşti, în aval de Seimeni, dincolo de Dunărea, Capidava şi Topalu, adică la vreo treizeci de kilometri mai la vale. Aveam deja optsprezece-nouăsprezece ani şi auzisem că doar ei, lipovenii, se pricep să împletească plase de pescuit de diferite tipuri şi că o fac la comanda clientului. Coborât din autobuzul hodorogit şi prăfuit al „Rateiˮ în centrul comunei, am constatat repede că „afacerileˮ nu se fac aşa uşor: nimeni nu ştia, nu auzise de nişte meşteri care ar confecţiona setci, cârlioanţe, prostovoale sau altfel de asemenea scule, interzise, de fapt, de lege, ca măsură împotriva braconajului. Ei, lipovenii, aveau anumite asociaţii, dădeau cote, erau controlaţi etc., aşa că îşi puteau confecţiona sculele necesare, dar doar pentru ei înşişi. În treacăt fie spus, astăzi, în plină sălbăticie „democraticăˮ, nu mai controlează nimeni aplicarea legilor antibraconaj, iar consecinţa este diminuarea până aproape de dispariţie a peştelui, în unele zone ale Dunării. Revin la vizita mea la Ghindăreşti. Dezamăgit, aşteptam în staţie cursa de întoarcere, când „mandatarulˮ cârciumei din apropiere, un nene voinic, român, mă ia deoparte, binevoitor, şi mă lămureşte că lipovenii se feresc să vândă plase direct clienţilor, nu e un negoţ legal. Dacă vreau cumva ceva, mă ajută el, pe sub mână. Să îi dau lui un pol arvună şi să îi spun ce anume doresc. Peste o săptămână, să vin cu restul de bani şi îmi iau de la el, cu fereală mare, marfa dorită. Aşa am făcut, şi, peste o săptămână, m‑am ales cu o frumuseţe de prostovol, pe care însă, luat la armată, nu am prea apucat să îl folosesc…

Paşnicile lotci lipoveneşti şi modelul lor viking

Ca să nu mai pun unora dintre cititorii mei la încercare răbdarea cu o şeherezadă care riscă să nu mai ajungă la capăt, trec direct la etimologii. Acelora dintre cititori care mi‑au reproşat că nu sunt destul de patriot atunci când caut cu tot dinadinsul în alte limbi originea unor cuvinte româneşti, le comunic respectuos că adevărul, chiar şi umil cum este cel etimologic, nu a omorât pe nimeni, pe când ţâfna prostului fudul ne umileşte pe toţi. Prin urmare, lotca vine din limba rusă, ca şi sinonimul dubă, acesta din urmă cu corespondenţi lexicali în ucraineană şi sârbă. Osatura propriu-zisă a bărcii, acele arcuri generoase ca nişte coaste, pe care se prind scândurile abarcaţiunii şi pe care se pun două‑trei traverse de lemn pe care să se poată călca, sunt crivacele bărcii (singular: crivac, substantin neutru). Şi acest cuvânt îl regăsim în limbile bulgară şi ucraineană. Prin ceardac, numit uneori, mai rar, şi baş, ambele cuvinte împrumutate din limba turcă, denumim partea din faţă a bărcii, amenajată ca un fel de cutie sau de dulap, unde se păstrează inventarul mai de soi, de exemplu vetrila (pânza de catarg, mai rar întrebuinţată), băutura şi mâncarea, sau câte un peşte mai mare, care trebuie ascuns de ochii neaveniţilor. În rest, peştele mai netrebnic era aruncat direct pe podele bărcii, printre crivace. Bucata de scândură groasă pe care stă vâslaşul (de regulă, are decupată o gaură unde se bagă, la nevoie, catargul, folosit uneori pentru a ridica o pânză atunci când bătea vântul potrivit, ca să îţi uşureze înaintarea împotriva curentului apei) se numeşte sidelcă, termen în care transpare radicalul slav pentru ‘a şedea’ (cuvântul este curent în ucraineană şi rusă). În fine, din turcă am păstrat frumoasa vocabulă ghionder, însemnând lunga prăjină folosită ca să împingi lotca prin locuri înguste sau năpădite de vegetaţie. Locul ghionderului era pe fundul bărcii, întins de‑a lungul, pe câte una din laturi, alături de catarg. Din turcă pare să fi rămas şi strapazanul, cuiul de lemn tare, de obicei salcâm, înfipt în lăcaşe speciale în buza sau usna (din nou un cuvânt slav, probabil vechi, dar existent şi în rusă, ucraineană şi sârbă), întăritură din scândură a marginii bărcii, prevăzută cu două‑trei rânduri de găuri pentru strapazane. De strapazane se legau, cu ajutorul unei bucăţi solide de piele de vită, vâslele (vâslă e un cuvânt vechi slav, frecvent sub condeiul scribilor de vechi texte româneşti). Noi simţeam pe vâslă drept un cuvânt „din cărţiˮ, adică literar, căci lungile, suplele şi grelele noastre vâsle le numeam cu cuvântul învăţat de la cei mai mari decât noi, adică opăcini (la singular opacină, cuvântul a venit din ucraineană). Orice dubă era dotată şi cu un ispol (din bulgară), un fel de cupă mare cu mâner, scobită într‑o bucată de lemn moale, de salcie sau plop, sculă ingenioasă, ideală ca să arunci afară apa de la fundul bărcii, atunci când se acumula cumva, sau, dimpotrivă, să iei apă proaspătă din Dunăre, la nevoie. Printr‑un cuvânt bulgăresc, ciup (plural: ciupuri), numim şi prova sau vârful curbat al dubei, cum tot printr‑un cuvânt din bulgară îl desemnăm şi pe conducătorul bărcii, cârmaciul. Cât priveşte cuvântul de bază, cârmă, lucurile sunt, etimologic, niţel mai complicate, căci îl găsim în maghiară, neogreacă, slava veche şi în unele limbi slave mai noi. Din oricare aceste limbi au putut strămoşii noştri să împrumute cuvântul, dacă nu cumva îl vor fi luat toţi ceilalţi de la valahi.

La sfârşitul toamnei, duba se scoate pe uscat, se fixează cu fundul în sus şi se călăfătuieşte, adică se etanşeizează la interstiţii prin câlţi, muiaţi în smoală (ambele aceste cuvinte sunt de origine vechi slavă în limba noastră). Gudronul cunoscut, fiert în cazane mari pe malul apei, se cheamă catran, cuvânt din turceşte, ca şi sinonimul lui, calafatul. Verbul specific poate fi un derivat românesc normal, a cărui forjare a fost sugerată poate şi de verbul existent în neogreacă (καλαφατίζω).

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.