Etimologicale pescăreşti (VIII)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Etimologicale pescăreşti (VIII)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Îi spuneam de obicei barcă sau dubă, spre a o deosebi de luntre, mult mai grosolană, mai instabilă şi mai greu de manevrat, cu formele ei pătrăţoase şi greoaie. Acum, când plonjez în apele tandre şi protectoare ale amintirii, îmi dau seama că, mai mult decât orice, să zicem, plugul, grapa sau sapa, cu care ai mei îşi câştigau pâinea zilnică, barca a fost, dintre dispozitivele, instrumentele, sculele sau uneltele prezente în copilăria şi adolescenţa mea, cea care mi s‑a imprimat cel mai persistent pe retină. Emoţiile şi simţul libertăţii pe care ţi le oferă vâslitul în apele marelui fluviu nu pot fi înţelese decât de „aborigeniˮ. Duba noastră dunăreană, suplă şi elegantă, lungă, îngustă, neagră, cu extremităţile curbate în sus, este de fapt umila lotcă lipovenească, adusă de acest neam robace, tenace şi nesupus, împreună cu numele ei rusesc, de pe marile lacuri şi fluvii ale Rusiei natale şi este o variantă a admirabilului drakkar wiking. Lotca noastră este uşoară, stabilă, iute, uşor de mânuit, cu neputinţă de scufundat. Chiar spartă de securi criminale, ea rămâne, modestă şi mândră, deasupra vâltorilor, cu cele două ciupuri ale ei vizibile, ca să îţi salveze viaţa, agăţându‑te de ele. La nevoie, poţi să o târăşti după tine ca să o ascunzi în stufăriş, sau să treci peste un plaur sau peste un ostrov, de la un canal la altul. În cazul unei ploi torenţiale sau prelungite, o tragi pe mal, o întorci cu fundul în sus şi te adăposteşti sub ea. Iarna, când apele marelui fluviu îngheaţă, o pui în căruţă şi o duci acasă, în curte.

În satul nostru, doar câţiva privilegiaţi aveau o barcă a lor, personală, cu care îşi câştigau hrana umilă, din pescuit sau cărăuşie măruntă peste Dunăre. Nea Agam şi nea Nicu Gâdea sunt singurii ale căror nume mi‑le mai amintesc, pentru că erau cam singurii care se mai îndurau să îmi împrumute câteodată barca lor, când devenisem mai măricel, pentru expediţiile mele de o zi printre chiciurile şi ostroavele Dunării.

Slab, bolnăvicios şi scump la vorbă, primul, Agam, se pare că trăia din peştele pe care îl prindea, mai mult sau mai puţin legal, cu „scule greleˮ, pripoane, setci, vârşe, coteţe, poate şi năvodul. Avea clienţii lui de nădejde dintre sătenii mai înstăriţi, între care şi părinţii mei, iar din prăzile lui se înfruptau, cred, pe gratis, şi oficialităţile satului, miliţianul, preşedintele şi secretarul consiliului popular (primăria). Nea Nicu Gâdea era venit de la Turtucaia şi se însurase în sat cu tanti Leonora, o vară mai îndepărtată a mamei, fata lui moş Dumitru a lu’ Nică (numele se pronunţă, potrivite normelor locale, cu palatalizarea nazalelor m şi n!), vecin al nostru. Au avut împreună doi băieţi, care semănau leit cu tatăl lor, Dănuţ şi Gigi, colegi de-ai mei de şcoală şi de umblat pe coclauri. Mereu bine dispus, mic de statură, dar vânjos, smolit la faţă şi zâmbitor, îl vedeam câteodată pe nea Nicu Gâdea, dimineaţa, dar mai ales seara, cărând, asudat şi cu opinteli, la deal, grelele opăcini ale bărcii sale şi restul calabalâcului, sculele, peştele eventual prins - casa lui era la capătul celălalt al satului, peste drum de gospodăria bunicilor Neculai şi Vasilchia, pe unde îmi făceam veacul. Îmi dădea bineţe întotdeauna el primul, cu salutarea standard, care îmi producea mari delicii: „Cum‑îi, măi, Jănică?”

Cred că o barcă a lor aveau şi alde Găzaru, un fel de neam de interlopi ai satului, care îşi aveau sălaşele la marginea ceairului comunal, în zona inundabilă, nu departe de Troina, sub Cetate. Pe lângă pescuitul la braconaj, îşi foloseau duba şi pentru contrabanda cu ţigări cu marinarii sârbi sau austrieci, care treceau cu şlepurile lor prin faţa satului nostru. Culorile naţionale ale tuturor ţărilor care navigau pe Dunăre, de la Olanda, Germania, Franţa şi Iugoslavia, până la Bulgaria sau Uniunea Sovietică, le cunoşteam cu toţii pe de rost. Doi dintre Găzari, Şulă şi Gigi, mai apropiaţi de vârstă cu mine, m‑au luat o dată cu ei, într‑o seară, la o asemenea expediţie. Am stat la pândă vreo oră în vârful Latului, pitiţi sub nişte sălcii bătrâne, ca să nu fim văzuţi dinspre sat. Recunoscând din zare, la un convoi de şlepuri venind dinspre Cernavodă, fanionul iugoslav, Şulă şi Gigi au început să vâslească viguros şi ritmic, de o parte şi de alta a dubei, ca să potrivească întâlnirea cu şlepul la ţanc, adică în dreptul geamandurii, unde, dacă doreau să facă negoţ, marinarii încetineau viteza remorcherului. Eu am fost pus să ţin cârma, în aşa fel ca ciupul dubei să stea pieziş pe cursul apei, cam la 45 de grade în amonte, aş spune astăzi, ca fost elev silitor mai ales la materiile ştiinţifice, geometria, astronomia şi fizica. (Ce şcoală se făcea pe atunci, chiar şi la ţară, eheu, fugaces!) Inima îmi bătea să îmi sară din piept când, pătrunzând în „calea vapoarelorˮ, unde apa era vijelioasă şi adâncă, bărcuţa noastră s‑a apropiat lent, atent orientată de cei doi flăcăi Găzari, de mastodontul de oţel. Marinarii ne‑au aruncat o funie, aşa că ne‑am alipit uşurel de burta şlepului. Negoţul a fost scurt şi aproape fără cuvinte. Câteva cartuşe de ţigări „occidentaleˮ (Winston, Kent, Marlboro) au primit băieţii contra damigenii cu rachiu pe care au oferit‑o la schimb. Ţigările scumpe erau valută forte pe vremurile acelea, ale „socialismului multilateral dezvoltatˮ! Ne‑am desprins lesne de vapor, ne‑am lăsat la vale în cursul apei şi gata, asta a fost tot, a durat câteva minute! Prinde hoţu’, scoate‑i ochii! Partea mea de pradă au fost câteva pachete de Kent, binevenite, căci mă apucasem deja de fumat…

Barca noastră dunăreană a fost, pentru liceanul şi, mai apoi, studentul care devenisem, un element indispensabil din recuzita inevitabilelor „jeux d’amour de la jeunesseˮ. Obiectivul îndrăgostit al admirabilului aparat de fotografiat Leica (alb‑negru) a lăsat mărturia de mai jos.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.