Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Eurobarometru: 74% dintre tinerii români sunt pro-europeni şi optimişti privind viitorul UE

GALERIE
tanar ue
  • tanar ue
- +

74% dintre tinerii români sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene şi arată o mai mare deschidere şi susţinere pentru politicile europene decât alte categorii de vârstă, arată un Eurobarometru.

Tot 74% dintre tineri sunt satisfăcuţi cu viaţa pe care o duc, iar 61% dintre ei apreciază că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună în viaţa personală, mai indică Eurobarometrul, conform unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

De asemenea, tinerii români se declară satisfăcuţi cu viaţa pe care o au în proporţie de 64% (grupa de vârstă 15-24 de ani) şi 74% (grupa de vârstă 25-34 de ani). 61% dintre cei din grupa 25-34 ani sunt mulţumiţi de direcţia pe care o ia viaţa proprie, iar 70% sunt mulţumiţi de locul de muncă pe care îl au.

În termeni de principale preocupări, tinerii consideră sistemul de educaţie una dintre principalele provocări cu care se confruntă, alături de situaţia economică, şomaj, locuinţe şi mediul înconjurător şi schimbările climatice, şi au o opinie pozitivă asupra comerţului liber, ca politică internaţională.

Aproximativ 40% dintre tineri declară că nu discută subiecte legate de politica la nivel european, însă majoritatea lor au o percepţie pozitivă asupra modului în care funcţionează democraţia atât în Uniunea Europeană (63%), cât şi în România (50%).

În legătură cu Uniunea Europeană, 74% dintre tineri sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul acesteia, iar aproximativ 55% apreciază că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună în Uniune.

Tinerii de peste 25 de ani sunt, în mod consecvent, mai deschişi faţă de politicile europene decât alte categorii de vârstă, având o părere puternic pozitivă despre acestea. Tot ei apreciază că valorile şi solidaritatea sunt cele care contribuie la sentimentul de comunitate, alături de economie, educaţie, statul de drept şi cultură, mai indică sursa citată.

Majoritatea tinerilor consideră că Uniunea Europeană ar trebui să beneficieze de mijloacele necesare pentru a gestiona mai bine în viitor crize precum pandemia de coronavirus (81%) şi apreciază că programul NextGenerationEU va fi eficient în gestionarea efectelor pandemiei (57%), potrivit sursei menţionat.

Eurobarometrul standard este principalul studiu de opinie publică realizat de Comisia Europeană. El este publicat de două ori pe an şi se concentrează pe monitorizarea principalelor evoluţii din întreaga Uniune Europeană, a priorităţilor Comisiei Europene şi a principalelor evenimente socio-politice de actualitate. Studiul este realizat prin intermediul unor interviuri faţă-în-faţă, în toate statele membre şi o serie de ţări terţe. Ediţia de iarnă-primăvară include şi un raport naţional pentru dintre ţările din care sunt colectate date.

2022 este Anul european al tineretului având ca scop sublinierea rolului important jucat de tineri în construirea unui viitor mai bun – mai verde, mai incluziv şi mai digital.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri