O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Faptul ca aceasta sarbatoarea poarta numele „Adormirea Maicii Domnului”, multi dintre cr (...)
citeste totluni, 15.08.2022
Cei mai mari cumpărători de gaze din Rusia s-au grăbit luni să găsească surse alternative de combustibil şi ar putea arde mai mult cărbune pentru a face faţă fluxurilor reduse de gaz din Rusia, care ameninţă să provoace o criză energetică în timpul iernii, dacă depozitele nu vor fi umplute, transmite Reuters.
Germania, Italia, Austria şi Ţările de Jos au semnalat că centralele pe cărbune ar putea ajuta la trecerea continentului printr-o criză care a dus la creşterea preţurilor gazelor şi a îngreunat eforturile factorilor de decizie politică care trebuie să ia măsuri de combatere a inflaţiei.
Guvernul olandez a declarat luni că va elimina limitarea producţiei la centralele energetice pe cărbune şi va activa prima fază a unui plan de criză energetică.
Danemarca a iniţiat, de asemenea, primul pas al unui plan de urgenţă a gazelor, din cauza incertitudinii livrărilor Rusiei.
Italia s-a apropiat de declararea stării de alertă în sectorul energiei, după ce compania petrolieră Eni a declarat că i s-a comunicat de către compania rusă Gazprom că va primi luni doar o parte din cererea sa de aprovizionare cu gaze.
Germania, care a cunoscut, de asemenea, fluxuri mai scăzute de gaze din Rusia, şi-a anunţat cel mai recent plan de a creşte nivelul de stocare a gazelor şi a declarat că ar putea reporni centralele pe cărbune pe care şi-a propus să le elimine treptat.
”Este dureros, dar este o necesitate absolută în această situaţie să se reducă consumul de gaze”, a declarat ministrul Economiei Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, care a făcut eforturi pentru o renunţare mai rapidă la cărbune, care produce mai multe gaze cu efect de seră.
"Dar dacă nu o facem, atunci riscăm ca depozitele să nu fie suficient de pline la sfârşitul anului spre sezonul de iarnă. Şi atunci suntem şantajabili la nivel politic", a spus el.
Rusia şi-a reluat luni criticile anterioare conform cărora Europa este doar ea însăşi vinovată, după ce Occidentul a impus sancţiuni ca răspuns la invazia Moscovei asupra Ucrainei, care este o rută de tranzit al gazelor către Europa, precum şi un exportator important de grâu.
Contractul olandez pentru gaze pe termen de o lună, referinţa europeană, se tranzacţiona luni în jurul valorii de 124 de euro pe megawat oră (MWh), în scădere faţă de vârful din acest an de 335 de euro, dar în continuare cu peste 300% faţă de nivelul de acum un an.
Markus Krebber, CEO al celui mai mare producător de energie din Germania, RWE, a declarat că ar putea fi nevoie de trei până la cinci ani până când preţurile energiei ar putea scădea la niveluri mai reduse.
Fluxurile de gaze ruseşti către Germania prin conducta Nord Stream 1, principala rută care aprovizionează cea mai mare economie a Europei, continuau să se desfăşoare luni la aproximativ 40% din capacitate, deşi au crescut de la începutul săptămânii trecute.
Ucraina a declarat că conductele sale ar putea ajuta la umplerea oricărui gol în aprovizionarea prin Nord Stream 1.
Moscova a declarat anterior că nu poate pompa mai mult prin conductele pe care Ucraina nu le-a închis deja.
Eni şi compania germană Uniper s-au numărat printre companiile europene care au declarat că primesc volume mai mici de gaze ruseşti decât cele contractate, deşi depozitele de gaze ale Europei încă se umplu - deşi mai lent. Luni, depozitele erau pline în proporţie de aproximativ 54%, faţă de obiectivul Uniunii Europene de 80% până în octombrie şi 90% până în noiembrie.
Ministerul german al Economiei a declarat că repornirea centralelor electrice pe cărbune ar putea adăuga o capacitate de până la 10 gigawaţi în cazul în care aprovizionarea cu gaze atinge niveluri critice.
O lege legată de această schimbare va ajunge în camera superioară a Parlamentului german pe 8 iulie.
Pe lângă o trecere înapoi la cărbune, cele mai recente măsuri germane includ un sistem de licitaţii pentru a încuraja industria să consume mai puţine gaze şi acordarea unui ajutor financiar pentru operatorul de pe piaţa de gaze din Germania, prin intermediul băncii de stat KfW, pentru a umple mai rapid depozitele de gaze.
RWE a declarat luni că ar putea prelungi funcţionarea a trei centrale electrice pe cărbune brun de 300 de megawaţi (MW), dacă va fi necesar.
Guvernul Austriei a convenit duminică cu compania Verbund să convertească o centrală electrică pe gaze la cărbune, în cazul în care ţara se va confrunta cu o urgenţă energetică.
OMV a declarat luni că Austria va primi jumătate din cantitatea obişnuită de gaze pentru a doua zi consecutiv.
Ţările de Jos vor elimina un plafon de producţie la centralele de energie pe cărbune, pentru a conserva gazele, în urma măsurilor Gazprom de a reduce livrările către Europa.
Ministrul olandez al Energiei Rob Jetten, care a făcut anunţul luni, a declarat că guvernul a activat şi faza de ”avertizare timpurie” a unui plan de criză energetică în trei părţi.
Grupul rus Gazprom a redus săptămâna trecută livrările prin gazoductul Nord Stream 1, invocând returnarea întârziată a echipamentelor reparate de compania germană Siemens Energy în Canada.
”Avem gaze, sunt gata să fie livrate, dar europenii trebuie să dea înapoi echipamentul, care ar trebui reparat conform obligaţiilor lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Oficialii germani şi italieni au spus că Rusia foloseşte acest lucru ca scuză pentru a reduce livrările.
Italia, al cărui comitet tehnic pentru gaze ar trebui să se întrunească marţi, a declarat că ar putea declara o stare de alertă sporită pentru gaze săptămâna aceasta, dacă Rusia va continua să reducă livrările.
Măsura ar declanşa măsuri de reducere a consumului, inclusiv raţionalizarea gazelor pentru utilizatorii industriali selectaţi, creşterea producţiei la centralele pe cărbune şi solicitarea unor importuri mai mari de gaze de la alţi furnizori, în baza contractelor existente.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Tanc rusesc, „promovat” la submarin pe ritmuri de Benny Hill
O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Cu cât va crește salariul mediu net în acest an. Cifrele anunțate de Comisia Naţională de Prognoză
Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare. S-au împlinit 20 de ani
Valorificarea potențialului tehnologic spațial al Indiei (P)
Simona Halep, campioană la Toronto. “Sunt epuizată, a fost o luptă dură azi”
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit un pod, s-a răsturnat şi apoi a luat foc
David Popovici în finală la 200 m liber, la CE de nataţie de la Roma
Ucraina anunţă că este în proces de izolare a unei părţi a forţelor ruse din regiunea Herson
Morsa Freya, vedeta fiordului Oslo, a fost eutanasiată, deoarece punea în pericol vieţile turiştilor
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.