Europa: voturi și procese

Să observăm, așadar, că avansează procesul doamnei Marine Le Pen, șefa extremei drepte franceze – e vorba de apelul la sentința deja pronunțată în faimosul caz al folosirii în interes de partid, de către eurodeputații RN (Reunirea Națională) a asistenților politici plătiți de Parlamentul European. Există așadar o sentință care o scoate pentru o vreme din politică pe doamna Le Pen, interzicându-i și candidatura la prezidențialele de anul viitor. Sentința va veni în vară, până atunci va fi suspans, iar adversarii ei și ai RN nici nu știu ce ar trebui să-și dorească. Dacă va fi blocată, locul ei va fi luat de Jordan Bardella, care este semnificativ mai popular și care are mult mai multe șanse să câștige președinția – așa-numitul „baraj republican”, deja cam fisurat, va avea o mult mai mică eficiență în cazul tânărului star al extremei drepte. În ipoteticele confruntări din turul secund, Bardella își învinge categoric prezumtivii adversari. Iar cei care, în principiu, i-ar putea face față nu prea au șanse să se califice în turul doi. Așadar, este un proces cu implicații majore asupra politicii franceze și, probabil, europene.

Tot un proces cu efecte politice majore – doar naționale, de această dată – are loc în Norvegia, unde un ansamblu redutabil de acuzații, inclusiv viol, sunt aduse unui tânăr care este fiul din prima căsătorie a prințesei Mette-Marit, soția prințului moștenitor al Regatului. Acuzatul nu este membru al familiei regale, dar evident că o conexiune există, prin mama lui. Care, trebuie spus, nu este ajutată nici de amiciția cu Jeffrey Epstein, al cărui nume este pe buzele multora în aceste zile. Iarăși, lucrurile s-au întâmplat înainte ca ea să-l cunoască pe prințul moștenitor, nu există nimic direct – dar noroiul răspândit indirect rămâne tot noroi. Și de aici ajungem la vot, pentru că de data aceasta lumea s-a uitat mai atent la rezultatul votului parlamentar vizând declanșarea procesului de abolire a monarhiei și proclamare a republicii. „De data aceasta” pentru că avem de a face cu o regularitate a politicii norvegiene. Practic, în fiecare legislatură, extrema stângă și puținii săi aliați inițiază o astfel de propunere, care este respinsă categoric de parlament (Storting-ul). Acum a fost un scor de 141 la 26, ceva mai „strâns” decât data trecută, dar tot foarte dezechilibrat – instituția monarhiei își menține sprijinul clasei politice, ca de altfel și pe cel al populației. Șansele unei modificări sunt oricum foarte mici, pentru că norvegienii, oameni înțelepți, au stabilit o serie întreagă de obstacole constituționale în calea pasiunilor populare. Există așadar o prevedere care ar fi făcut ca, în situația în care marți s-ar fi dat un vot pro-abolire, demersurile propriu-zise să înceapă abia în legislatura următoare, când ar fi fost nevoie de o majoritate calificată, plus eventualul referendum (nu ar fi obligatoriu, dar ar părea inevitabil).

Iar ultimul subiect de astăzi ne duce în sud-vestul Europei, unde va fi un vot fără proces – dar cu o încărcătură politică suficient de mare încât să preocupe pe toată lumea. Pe 8 februarie, portughezii își vor alege președintele, în turul secund fiind calificați candidatul socialist și cel al dreptei populiste, cu aplecări către extremă. Acesta din urmă, André Ventura, liderul grupării Chega, a zguduit până la demolare clasica bătălie în doi între social-democrați (în Portugalia, acest partid este unul de centru-dreapta, afiliat PPE) și socialiști (stânga), fiecare cu aliații săi. A zguduit-o într-un mod care pare să facă din bipolaritate ceva de domeniul trecutului. Este adevărat că social-democrații și partenerii lor din coaliția de guvernământ nu au susținut un candidat unic, ceea ce le-a asigurat eșecul, dar s-ar putea ca și într-un asemenea caz să fi ratat intrarea în turul secund, din cauza uzurii provocate de guvernare într-o perioadă economică rea. Competiția nu pare a fi atât de palpitantă: candidatul stângii, António José Seguro, pornește cu un avantaj și cu statutul de favorit. Dar, cum bine se știe, populiștii sunt oamenii surprizelor. Și mai e ceva: noțiunea franceză de „barieră republicană” devine relevantă și în Portugalia, și vom vedea cu cât succes. Până acum, liderii dreptei moderate au făcut, cu un entuziasm ce variază între puțin și deloc, ceea ce se aștepta din partea lor să facă: au cerut simpatizanților lor să voteze cu candidatul socialist. Dar o barieră de acest gen se construiește în timp – dacă se mai construiește. Pentru că vedem cum, în jurul nostru, caravelele populiștilor capătă o tot mai mare viteză în urma adierilor venite de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Publicitate și alte recomandări video