luni, 16.05.2022
Sâmbătă seara, în direct şi în exclusivitate la TVR, va fi difuzată finala Eurovision Song Contest 2022 care are loc la Torino. Începând cu ora 22.00, wrs, reprezentantul României, va cânta al doilea în concurs.
„Sunt nerăbdător să mă întâlnesc, din nou, cu fanii Eurovision. Am pregătit o surpriză pentru show-ul finalei, dar cei care m-au urmărit încă de la începutul Selecţiei Naţionale, în studioul TVR, o vor remarca imediat. Mă bucur enorm că am reuşit calificarea în finală, dar voi trăi până la capăt bucuria de a reprezenta România pe scena Eurovision şi voi da totul pentru a obţine o clasare cât mai bună pentru ţara mea”, a declarat wrs.
România va intra în finală de pe poziţia cu numărul 2.
Publicul din toate ţările participante la Eurovision (cu excepţia României) poate vota #2 pentru reprezentantul nostru de maxim 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon (lista, anexată). Punctajele cumulate - acordate de juriu şi de telespectatorii din ţară -, vor fi dezvăluite în ordine alfabetică de reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise la actuala ediţie a Eurovision.
Punctele României vor fi anunţate de vedeta TVR Eda Marcus.
Kyrie Mendél, finalistul Selecţiei Naţionale, va comenta evenimentul la TVR alături de Bogdan Stănescu.
Bogdan Stănescu a participat, în calitate de comentator/traducător/ moderator, la numeroase transmisii ale unor evenimente de marcă, precum Gala decernării Premiilor Oscar (trei ediţii), Gala decernării Premiilor Globul de Aur (trei ediţii), Gala decernării Premiilor Grammy (o ediţie), Eurovision Song Contest (2014,2015,2019, 2021), Spectacolul Eurovision: Europe Shine a Light - 2020 sau Festivalul Cântecul Italian Sanremo 2020.
1. Cehia: We Are Domi – „Lights Off”
2. România: WRS – „Llámame”
3. Portugalia: MARO – „Saudade, Saudade”
4. Finlanda: The Rasmus – „Jezebel”
5. Elveţia: Marius Bear – „Boys Do Cry”
6. Franţa: Alvan & Ahez – „Fulenn”
7. Norvegia: Subwoolfer – „Give That Wolf A Banana”
8. Armenia: Rosa Linn – „Snap”
9. Italia: Mahmood & Blanco – „Brividi”
10. Spania: Chanel – „SloMo”
11. Regatul Ţărilor de Jos: S10 – „De Diepte”
12. Ucraina: Kalush Orchestra – „Stefania”
13. Germania: Malik Harris – „Rockstars”
14. Lituania: Monika Liu – „Sentimentai”
15. Azerbaidjan: Nadir Rustamli – „Fade To Black”
16. Belgia: Jérémie Makiese – „Miss You”
17. Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord – „Die Together”
18. Islanda: Systur – „Með Hækkandi Sól”
19. Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov – „Trenuleţul”
20. Suedia: Cornelia Jakobs – „Hold Me Closer”
21. Australia: Sheldon Riley – „Not The Same”
22. Marea Britanie: Sam Ryder – „SPACE MAN”
23. Polonia: Ochman – „River”
24. Serbia: Konstrakta – „In Corpore Sano”
25. Estonia: Stefan – „Hope”
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Rusia va produce în continuare Dacia Duster. Se va numi Lada
Cine este Elisabeth Borne, noul premier al Franţei. A doua femeie prim-ministru în 30 de ani
Oficial: Suedia va solicita aderarea la NATO, alături de Finlanda
Hagi îi dă peste nas „blatistului” Gigi Becali: „Nu ştie să piardă”
Timiş: Peste 400 de monede de argint din secolul al XVI-lea, descoperite pe un câmp
Un ofiţer de la Anticorupţie nu poate justifica peste 300.000 de euro
Orban: PNL a murit. Oricine ar mai vrea să voteze cu PNL, de fapt, votează cu PSD
Iaşul, pe locul 2 în România la muzee vizitate în acest weekend, cu aproape 35.000 de vizitatori
De ce nu se mai împart pastilele de iod şi cine plăteşte minciunile lui Rafila?
IMAGINI - Mănăstirea Frumoasa a fost resfinţită. Mai mulţi episcopi din Europa, prezenţi
Ce visează Andreea Prisăcariu: intrarea în Top 100 chiar în acest an!
Sindicaliştii lui Rădoi căutau racheţi ucraineni să-l asasineze pe Cătălin Drulă
(VIDEO) Momentul de stupoare pentru România la Eurovision. „What? Nu cred!”
Omul lui Grindeanu, la Frank Timiș. Anterior lucrase pentru Ovidiu Tender
Copil transportat la spital după ce a băut insecticid crezând că este suc
Ce spune mama lui Oleg Pasiuk, câștigătorul Eurovision care i-a dedicat melodia
Rusia a naționalizat uzina Renault din Moscova și va produce modelul Moskvici
Polenizarea cu bondari importaţi, tot mai folosită de fermierii din Iași
O femeie a descoperit că mormântul mamei sale a dispărut, cu tot cu oseminte
Armata rusă, suspectată că pregăteşte un atac chimic la Mariupol
"Paradoxul Arsene": pare sărac lipit, dar achită rate de mii de euro
De ce este importantă Insula Șerpilor? Ioan Mircea Pașcu vine cu explicații
TEILOR New Concept Store, noul magazin de bijuterii inaugurat în Iulius Mall
Dacian Cioloş îşi pregăteşte demisia din USR, împreună cu câţiva apropiaţi
Tot ce trebuie să ştii despre programul „Rabla pentru electrocasnice“ 2022
ÎPS Teodosie va oficia slujba de înmormântare a mamei lui Radu Mazăre
Cîțu: Noi în PNL nu susţinem taxe noi, redimensionarea sistemului de taxare
Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 5,52%, cel mai mare nivel din ultimii 9 ani
Dan Lungu s-a lecuit de politică. „Am resimțit cenzura implicită a propriului partid”
Destinația nr. 1 pentru ieșenii care vor să meargă pe munte, din nou disponibilă
Licitația pentru achiziția celor 62 de trenuri electrice de scurt parcurs, publicată
Fete de 13 și 16 ani, din grija statului, traficate pe 2.500 lei la Vaslui
VIDEO: Covor asfaltic pe DN 28, Strunga – Târgu Frumos. Vedeți și cum se circulă la Bălțați
WRS, reprezentantul României la Eurovision: Sunt foarte încrezător în forțele proprii
Clubul JUNIMEA -SCRIPTOR și-a reluat activitatea. Ce evenimente urmează
O nouă premieră la Opera Iași în weekend: „Les pêcheurs de perles”
VIDEO: Momentul impactului în accidentul mortal de la Timișești-Neamț
Radu și Alexandru Mazăre, sub escortă la înmormântarea mamei lor
Rusia: Aderarea la Suediei și Finlandei la NATO, o greșeală care va avea „consecințe considerabile”
Putin, operat de urgență? Surse spun că două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască
Estonia crede că aderarea Suediei şi Finlandei ar spori securitatea regiunii baltice
Vreți să munciți doar 4 zile pe săptămână? Proiectul, dezbătut astăzi
Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, verificat de ANI. Ce avere nejustificată are
China vrea să redeschidă Shanghai de la 1 iunie, după lockdown-ul draconic
Renault și-a vândut activitățile din Rusia către entități ale statului rus
VIDEO: Incendiu uriaș la o firmă de prelucrarea lemnului din Vatra Dornei
Puteți face începând de astăzi doza a patra de vaccin Pfizer
Preot militar din Harkov: S-au întâlnit din nou Arhanghelul Mihail cu diavolul
Vasilescu (BNR): Eu cred că ne vom îndrepta inevitabil către impozite mai mari
VIDEO: Melodia “Stefania”, câştigătoarea Eurovision, cântată în Azovstal de un soldat
Cine este Nikolai Patruşev, ”super-șoimul” care modelează viziunea asupra lumii a lui Putin
Regândirea sistemului fiscal: analiza unui grup de 20 economiști
Ce sunt calculatoarele All in One și care sunt avantajele acestora (P)
Alexandru LĂZESCUCum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (I) |
Nichita DANILOVCatedrala simfonică a lui Eugen Doga |
Michael ASTNERNevoia de norocRepet şi o spun din nou: E nevoie şi de oareşce noroc - şi în viaţă, şi în joc. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (III)* |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.