Eva sau Lilith?

Deși nu inaugurală, „impusă” carevasăzică tezist, aceasta e întrebarea de esență a splendidului volum intitulat Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., publicat de Ioana Pârvulescu în 1999 și reluat acum (în 2021), cu revizuiri și adăugiri, de Editura Humanitas. Observă, subtil, autoarea („abia”) la paginle 94-95 ale volumului: „Eva sau Lililth? /…/ Sunt cele două posibilități literare oferite femeii, nu atât de literatură, cât de rigida organizare socială a secolului romantic, pe care o preia literatura. Traiectoria literară a variatelor Eve este de la aripa de zburător din vis și până la nuntă și /…/ cumetrie. Cititorul e invitat frecvent să joace la nuntă și, dacă se poate, să mai joace un pic și la botez /…/. Mitica Lilith cea fără de urmași, nealeasa, în schimb, întârzie nunțile și nu agreează botezurile. /…/ (Lui Lilith) nu i se dă nici o șansă, paradisul și infernul o condamnă deopotrivă /…/, iar reîntrupările ei din cărți nu au niciodată simpatia cititorului.” Vreau să fiu bine înțeles. Fascinanta istorie a personajului feminin românesc (din proză, poezie și dramaturgie), alcătuită de Ioana Pîrvulescu, istorie ce merge de la O alergare de cai a lui Costache Negruzzi până la Patul lui Procust al lui Camil Petrescu (un întreg secol autohton așadar, „curgător” dinspre romantism către realism), nu reduce tipologia doamnelor la o opoziție bogumilică între „pozitiv-plata” Evă și „negativ-sofisticata” Lilith, adică între un plus-minus și un minus-plus fluctuante, generate de unghiul de percepție a fiecăruia. Nicidecum. Eva și Lilith reprezintă doar polii simbolici (creionați, până la urmă, de subiectivul imaginar auctorial masculin), care, prin rotațiile lor succesive, creează o mișcare de amplă varietate identitară, cuprinzând, democratic, duduci, mamuci, neveste, văduve, inocente, perverse, îngerițe, demonițe, frumuseți, monstruozități, sfinte, vrăjitoare, sportive, letargice, agile, somnolente, sărace, bogate, insignifiante, opulente, uvriere, aristocrate, silfide, trupeșe, simple, educate, obtuze, luminate etc., etc. Un peisaj grandios, populat cu femeile amintitului segment (important) din literatura română, care, fără efortul istoric și hermeneutic – o spun fără ezitări – absolut remarcabil al Ioanei Pârvulescu, ar fi rămas irelevante, șterse și, posibil, complet uitate.

Mă încumet să afirm că Eva și Lilith, deși, mitologic, antagonice, devin, din perspectiva culturală și psihologică adoptată de autoarea volumului, complementare. Eva „iese” din coasta lui Adam, ajungând, aparent, un „codicil” al creației. Lilith, dimpotrivă, în tradiția iudaică, este creată, având „autonomie” identitară, asemenea lui Adam. Totuși, chiar supunându-i-se lui Adam, Eva îl „corupe”, funcționând ca un „accesoriu” al „căderii” sale, în timp ce Lilith, nesupunându-i-se lui Adam, îl părăsește, prăbușindu-se de una singură, fără atragerea lui malefică în prăpastie. Prin „jocul” comportamental straniu, una „se angelizează”, căpătând statutul de mamă a omenirii, iar cealaltă „se demonizează”, fiind stigmatizată de toți și de toate. În fapt, să recunoaștem, atât Eva, cât și Lililth obțin semnificație numai prin raportarea lor la Adam. Sunt, inevitabil, niște reprezentări externe ale propriilor lui dualități. Oferă, cum ar veni, „corporalitate” viciilor și virtuților protopărintelui biblic, coexistând în natura sa contradictorie, în tăriile și slăbiciunile lui. Sunt, mai exact, imaginile feminității configurate de mintea adamică, agitată să-și ascundă „în afară” inconsecvențele „dinăuntru”. Pe un astfel de plan se poate localiza demonstrația critică de forță a Ioanei Pârvulescu. Pe cel al coexistenței „dulci-amărui”, „ingenui-vinovate” dintre Eva și Lilith în subconștientul artistic al scriitorului (bărbat) – român în cazul de față, dar nu neaparat -, creator de personaje feminine. Cu toată diversitatea tipologică amintită, în femeile analizate de autoare, sălășuiesc, manifest ori disimulat, vădit sau sugerat, deopotrivă, Eva și Lilith, nu pentru că ele ar fi inseparabile, ci pentru că imaginația „arhitectului” lor nu le poate separa. Așa cum interesul bărbatului (personaj/scriitor) pentru femeia literaturizată se modifică în funcție vârstele ei și modificările psiho-corporale suferite în timp (dacă spațiul mi-ar permite, aș insista pe extraordinara disecție exegetică pe care Ioana Pârvulescu o face, în carte, asupra trupului feminin de-a lungul vieții și asupra „asumării” lui, mereu fluide, de către prozatorul romantic), și identitatea feminină (în interiorul aceluiași personaj ori al aceluiași text sau al operei aceluiași autor) se schimbă, lăsând, la vedere, când chipul maternal al Evei, când pe cel diabolic al lui Lilith.

Din multitudinea de eroine surprinse de condeiul (nu doar plin de erudiție și eleganță, cum bine se știe, ci, acum, încărcat și de empatie) al Ioanei Pârvulescu, doamna B. și doamna T. constituie începutul și sfârșitul. Între ele, cititorii vor descoperi o tulburătoare lume de doamne și domnițe.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video