anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Eveniment unic în România, la Iaşi: 50 de toboşari vor cânta şase piese rock

GALERIE
festival, tobosariada, rock
  • festival, tobosariada, rock
- +

Iaşul va fi gazda unui eveniment artistic unic la nivel naţional, dar care a făcut senzaţie pe scenele din toată lumea. 50 de toboşari de toate vârstele, atât artişti consacraţi, cât şi tineri care sunt în studii aprofundate cu instrumentul, vor interpreta simultan, la Palas, pe 25 august, şase piese rock cunoscute la nivel internaţional. 

Aceştia vor cânta la 50 de seturi de tobe acustice, antrenamentele fiind în plină desfăşurare. „La această activitate participă tineri de toate vârstele din toate şcolile de muzică din Iaşi, care ştiu să cânte la tobe, precum şi profesorii lor, dar şi artiştii toboşari din Iaşi care se alătură pentru a demonstra frumuseţea şi posibilităţile acestui instrument şi pentru a-l prezenta şi altor tineri care pot încerca şi o astfel de activitate în timpul lor liber. «Toboşariada» este singura manifestare de acest fel din ţară şi urmăreşte în acest fel recunoaşterea la nivel naţional a valorilor şi a culturii ieşene”, a precizat artistul Petran Paveliuc, iniţiator şi organizator al proiectului „Iaşi Music Experience”. „Toboşariada” face parte din „Iaşi Music Experience”, care se desfăşoară la Iaşi în perioada 24 - 26 august 2022.

Ideea organizării unui astfel de eveniment a venit de la medicul ieşean Ionuţ Nistor, al cărui fiu este pasionat de tobe şi care se antrenează la acest instrument. El s-a inspirat din iniţiative care sunt organizate în SUA şi Europa, la care participă până la 1.000 de artişti ce interpretează, simultan, aceeaşi melodie. Decizia de a organiza un concert simultan de tobe la Iaşi a venit şi pentru a promova acest instrument, dar şi pentru a veni în sprijinul artiştilor. „A fost şi ca o reacţie post-pandemie legată de faptul că unii dintre cei mai afectaţi financiar şi emoţional au fost tocmai instrumentiştii din formaţiile live care nu au mai putut performa deloc în perioada pandemiei şi a fost nevoie să se reorienteze. De asemenea, există o generaţie de tineri care de ani buni învaţă să cânte la instrumente muzicale, despre care nu ştim, care merită să fie prezentaţi, iar acum pot participa la un eveniment de această amploare”, a spus Ionuţ Nistor.

„Tobele sunt coloana vertebrală, reprezintă ritmul, iar fără ritm muzica nu poate exista”

Tinerii artişti sunt entuziasmaţi de oportunitatea de a cânta în faţa unui public mare, în sincron, cu alţi 49 de colegi. Conştienţi că este vorba despre un eveniment care trebuie repetat în profunzime şi care implică studiu mult, aceştia au deja runde întregi de repetiţii efectuate. Totul, spun ei, începe de la dragostea faţă de instrumentul care reprezintă inima fiecărei formaţii şi melodii. „Tobele reprezintă ritmul, care este foarte important. Până la urmă, fără ritm, muzica şi, bineînţeles viaţa, şi tot ceea ce ne înconjoară, nu ar putea exista. Totul în jurul nostru are propriul ritm”, a declarat Ştefan Aftene, un toboşar cu experienţă. Un alt instrumentist, Vlad Stoica, spune că tobele reprezintă coloana vertebrală în muzica modernă, chiar dacă multe persoane nu le apreciază cu adevărat rolul pe care-l au. „E un instrument complex, deşi practic non muzical, (nu pot cânta Moonlight Sonata la tobă mică, e chiar ridicol) este coloana vertebrală în muzica modernă. Cu cât mai multe piese într-un set, cu atât ai mai multe variante de gusturi, arome, posibilităţi (muzicale), iar creativitatea şi spontaneitatea se văd când posibilităţile sunt restrânse, la fel ca la teatru sau film, actorii mari se văd în roluri mici”, a spus Vlad Stoica.

Mălina Matricala, un alt artist prezent la eveniment, a spus că importanţa unui concert simultan este dată şi de posibilitatea ca mai mulţi toboşari să cânte împreună, fiind un privilegiu atât pentru ei, cât şi pentru public. „Un cunoscut toboşar nigerian, educator şi activist social, Babatunde Olatunji, a spus cândva că a cânta la tobe este cel mai simplu mod de a ne aduce pe toţi împreună. Pentru mine aceasta este esenţa Toboşariadei: bucuria de a cânta împreună şi privilegiul de a dărui şi celor care ne vor asculta această bucurie! Am convingerea că acest eveniment va arăta puterea lui «împreună», iar ceea ce veţi simţi ca spectatori va fi unic şi înălţător”, a spus tânăra. Evenimentul va avea loc în Grădina Palas, accesul fiind liber pentru toţi cei interesaţi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Monstrii...

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.