Evenimente și instituții

De mai bine de un an, orașul Iași face parte din rețeaua UNESCO a orașelor creative (categoria „Literatură”). În total sunt deocamdată 53 de orașe din 39 de țări, printre care Lyon, Bremen, Rio de Janeiro sau Praga. În 2023, după FILIT, ne-am bucurat cu toții că am intrat într-o companie atât de selectă, am dat comunicate de presă și am scris editoriale, am făcut planuri și am ciocnit pahare de vin din sponsorizări. Apoi, nimic. Am rămas cu diploma în drum, cum s-ar spune. E drept că instituții precum UNESCO și altele asemeneavorbesc mai degrabă despre principii și idei, decât despre acțiuni concrete și „mecanisme de implementare”. În documentele programatice scrie, de exemplu, că tare ar fi frumos să „fie integrate cultura și creativitatea în strategiile și planurile de dezvoltare locală”; să „fie întărită colaborarea internațională între orașe care au recunoscut creativitatea drept un factor al dezvoltării lor sustenabile” etc. Cum să se întâmple toate astea nu mai scrie, dar e de la sine înțeles ca autoritățile locale din fiecare oraș trebuie să își pună și ele mintea la contribuție. Mintea și finanțele, deopotrivă!

Pe site (citiesoflit.com/) se pot afla multe despre felul în care frumoasele idei din preambulul documentelor pot fi transformate în și mai frumoase fapte. Predomină, din câte citesc eu, două tipuri de activități. Pe primul loc sunt evenimentele, de la festivaluri la târguri de carte și lecturi publice cu autori invitați. Pe locul al doilea stau, mai sfioase, instituțiile: muzee, programe de rezidențe culturale, mai rar, biblioteci. În fine, din loc în loc găsim și proiecte de împodobire literară a spațiului public, prin expunerea poeziei în parcuri, tramvaie sau autobuze.

Care dintre cele două categorii mari de fapte este însă mai importantă în modelarea vieții citadine dintr-un oraș cultural? La ce ar trebui sus-numitele autorități să se gândească mai mult? La evenimente sau la instituții? Evident, evenimentele sunt mai vizibile, adună (fie și pentru câteva zile) un număr mare de oameni, pun laolaltă localnici și invitați, fac posibil schimbul febril de emailuriși, cum se aude des, „schimbă fața orașului”. De cealaltă parte, instituțiile sunt mai discrete. Ele sunt mai degrabă locuri în care se nasc și se articulează posibilități, nu realități culturale. Costă mai mult și cer, din partea administrației locale, un angajament de durată. Nu schimbă fața orașului cu eficiența cu care o fac evenimentele. Îi schimbă însă natura profundă, ritmurile și modul de a fi. Deși nimeni nu merge zilnic la câte un muzeu, existența unei astfel de instituții reorientează totuși în mod constant viața urbană și redesenează identitatea locului. La fel, o nouă bibliotecă își împlinește scopul nu dacă este zilnic aglomerată ca o autogară, ci dacă reușește să păstreze, pentru un ipotetic cititor, măcar o carte sau un document care altfel s-ar pierde fără urmă. Instituțiile culturale, prin natura lor și din cauza lumii zănatice în care se așază, nu sunt profitabile precum gogoșeriile. Dar ele dau consistență, stabilitate și prospețime vieții dintr-un oraș. Astfel sunt Bojdeuca, Palatul Culturii, Trei Ierarhi sau Casa Pogor. Ieșenii s-au obișnuit cu ele și trec grăbiți fără să le admire de fiecare dată. Dar dacă nu ar fi, cu siguranță că zilele ar trece altfel, mai monoton și neconvingător.

Iașul ar putea să se gândească și la crearea (sau reînființarea) unor instituții, pe lângă evenimentele excepționale pe care le găzduiește: un mecanism de finanțare a traducătorilor, a căror muncă esențială pentru o cultură este plătită ca vai de ea (o „Casă a traducătorilor”, cu proiecte și finanțări solide); reînvierea unor reviste culturale dispărute sau aflate în derivă; susținerea unor librării și muzee noi. Nu știu cum s-ar putea face toate acestea, că nu sunt primar. Dar sunt convins că ele trebuie făcute, mai ales că suntem, nu-i așa, parte din rețeaua UNESCO a orașelor creative.

Publicitate și alte recomandări video