Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Examen naţional pentru dieteticieni autorizaţi, la UMF Iaşi. Cine poate da acest concurs?

GALERIE
umf
  • umf
- +

Luna viitoare, pe 11 decembrie 2022, va avea loc examenul naţional de dietetician autorizat, care reprezintă o evaluare obligatorie pentru absolvenţii specializărilor de Nutriţie şi Dietetică. 

Pentru a dobândi calitatea de membru al Colegiului Dieteticienilor din România (CDR) şi pentru a obţine dreptul de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician este necesară promovarea acestuia.

Examenul este organizat de universităţile din ţară care au program de licenţă acreditat în specializarea nutriţie şi dietetică, printre care şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi în colaborare cu CDR.

„Examenul are o importanţă deosebită, având, pe de o parte rolul de a reglementa, de a valida şi de a proteja profesia de dietetician, iar pe de altă parte de a veni în sprijinul beneficiarilor serviciilor de nutriţie şi dietetică şi care vor putea alege, în cunoştinţă de cauză, specialiştii cu drept de liberă practică din acest domeniu. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, cât mai mulţi dieteticieni să fie încadraţi în unităţile spitaliceşti, nu doar private, ci şi de stat, iar importanţa acestor profesionişti, în cadrul sistemului de sănătate, să fie pe deplin recunoscută”, a explicat Adina Rusu, preşedinte Colegiul Teritorial Iaşi al CDR şi secretar naţional CDR.

Pot susţine examenul persoanele care sunt licenţiate în nutriţie şi dietetică şi care fac dovada că au un an de practică sau că au absolvit un program de masterat în domeniu.

Candidaţii au libertatea să îşi aleagă centrul universitar în care doresc să susţină examenul, care va consta într-un test scris, cu 60 de subiecte de tip grilă, şi va avea o durată de 90 de minute. Examenul are aceeaşi metodologie, tematică, bibliografie şi subiecte la nivel naţional. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri