anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Examene în Parlamentul European

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Fără a ne lansa acum în predicţii, probabil că puţini dintre noi am fi surprinşi de apariţia unui caz - sau a unor cazuri - de retragere din cursă, după întâlnirea cu europarlamentarii.

Când preşedintele-desemnat al Comisiei Europene a trecut de primul vot în plenul Parlamentului, la 16 iulie, se părea că intrăm în secvenţa deja cunoscută. Doamna Ursula von der Leyen nu părea persoana care să vină cu decizii surprinzătoare, iar fragilitatea majorităţii obţinute încuraja o linie precaută atât în privinţa numirilor, cât şi în aceea a programului.

Şi, într-adevăr, aceasta părea să fie direcţia demersurilor preşedintelui-desemnat. În privinţa numirilor, misiunea ei a devenit mai simplă după schimbarea de guvern din Italia, pentru că noua coaliţie de centru-stânga creată după ieşirea Ligii a venit cu o propunere solidă: domnul Paolo Gentiloni, fost prim-ministru. Cealaltă sursă de risc anticipată era nominalizarea din partea guvernului maghiar, care avea să opteze, până la urmă, pentru domnul László Trócsányi, fost ministru al justiţiei. Date fiind controversele pe tema statului de drept în Ungaria, acesta din urmă se poate aştepta la o audiere dificilă în comitetul parlamentar de resort.

Apoi, după cum se ştie, ultimele zile ale intervalului alocat definitivării listei comisarilor i-au adus doamnei von der Leyen noi probleme: doamna Sylvie Goulard (Franţa) şi domnii Didier Reynders (Belgia) şi Janusz Wojciechowski (Polonia) sunt acompaniaţi de dubii şi acuzaţii de corupţie sau lipsă de integritate. Dacă adăugăm şi situaţia doamnei Rovana Plumb, care a beneficiat de protecţia imunităţii parlamentare în faţa unei anchete penale, lucrurile par complicate pentru preşedintele-desemnat al Comisiei Europene. Iar până la 30 septembrie, ziua în care sunt programate să înceapă audierile în comitetele de specialitate ale Parlamentului European, mai este destul timp pentru noi veşti neplăcute.

Până atunci, preşedintele-desemnat al Comisiei mai trebuie să rezolve şi o problemă aparent minoră: audierea celor şapte vicepreşedinţi. Ideea ca ea să se realizeze în aşa-numita Conferinţă a Preşedinţilor (constituită din liderii grupurilor politice din Parlamentul European) i-a deranjat pe mulţi europarlamentari, care consideră că, astfel, potenţialii vicepreşedinţi ar scăpa de întrebările tehnice şi manageriale ce ar fi formulate în comitetele de specialitate. Desigur, se poate argumenta că domeniile de care vor răspunde vicepreşedinţii sunt mai vaste şi nu pot fi acoperite de un comitet de specialitate. Dar, în acest caz, ar putea fi aplicată procedura existentă în multe parlamente naţionale, în sensul ca personalităţile propuse să fie audiate succesiv în mai multe comitete. Ar fi nevoie de mai mult timp - o resursă preţioasă şi rară, la Bruxelles -, dar s-ar pune capăt discuţiei într-un mod cât se poate de democratic.

În fine, mai există şi problema pe care doamna von der Leyen şi-a creat-o singură, prin constituirea unui portofoliu de vicepreşedinte însărcinat cu "protejarea modului de viaţă european". Cum una dintre principalele sale atribuţii va fi gestionarea problemei migraţiei, era de aşteptat ca stânga europeană să protesteze şi să denunţe alunecarea spre vocabularul extremei drepte. Nu înseamnă, însă, că acest nume poate fi contestat doar dinspre stânga. Ne putem uşor imagina un liberal clasic sau un conservator adept al guvernământului limitat care să argumenteze că viitoarea Comisie are treburi mult mai importante decât să apere un "mod de viaţă" european. Sau că marea calitate a Europei a fost tocmai aceea că a fost un sol fertil pentru o pluralitate de moduri de viaţă, din interacţiunea lor conturându-se valorile politice pe care le preţuim - fiecare în felul său - în ziua de astăzi.

Dacă doamna von der Leyen a dorit să capteze puţină simpatie din partea dreptei dure, e aproape cert că nu a reuşit. Dar, cel mai probabil, nu aceasta a fost intenţia domniei sale. Poate că e vorba de o încercare de a linişti temerile electoratului de dreapta (din Germania, dar şi de alte părţi) care tinde să părăsească partidele tradiţionale din cauza reticenţei lor de a vorbi şi de a acţiona în privinţa migraţiei. Cu atât mai mult ar fi nevoie ca o Comisie Europeană serioasă şi orientată spre acţiune să pronunţe cuvântul "migraţie" şi să-şi asume o linie politică în această privinţă.

Toate aceste evenimente suscită dubii în privinţa capacităţii preşedintelui-desemnat de a-şi promova în bloc echipa, în cadrul audierilor din comitetele Parlamentului. Fără a ne lansa acum în predicţii, probabil că puţini dintre noi am fi surprinşi de apariţia unui caz - sau a unor cazuri - de retragere din cursă, după întâlnirea cu europarlamentarii. S-ar putea ca doamna Ursula von der Leyen să fie nevoită să demonstreze flexibilitate politică şi, foarte important, capacitate de leadership. Obligatoriu în zilele audierilor, preferabil începând de mâine.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Cosmin PAȘCA

Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

Singurul scenariu de neconceput în prezent pentru liderii PNL este atragerea tandemului Cioloş-Barna la guvernare. În ciuda multor compromisuri făcute de Alianţă, USR-PLUS rămâne structura politică cel mai greu de strunit de liberali, cu care se poate ajunge cel mai greu la un compromis, poate şi pentru că are obiceiul (încă) să cânte pe mai multe voci.

Filmuletul zilei

opinii

Interogaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Interogaţii

Norişor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziţionării unui set de cămăşi, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întâi, domnule profesor, trebuie să definim câteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum şi, mai ales, când?”

Efectul F

Nicolae TURTUREANU

Efectul F

...astfel mi-am intitulat textul publicat, în urmă cu aproape două decenii, în această pagină, text inserat mai apoi în volumul de publicistică „Mătrăguna dulce” (2001). Era, din partea-mi, o încercare de portret a lui Florin Faifer, pornind de la o tocmai apărută carte a sa, „Efectul de prismă”, dar şi a altora, sub... efectul cărora mă aflam. 

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Alin ANDRIEȘ

Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

Retrospectiv privind, gestionarea problemelor economice şi a celor de sănătate publică a fost mai uşor de gestionat în perioada stării de urgenţă decât este în perioada de relaxare. Restricţiile impuse la nivel naţional, dar şi internaţional, au determinat un şoc la nivelul ofertei agregate, producţia de bunuri şi servicii a fost oprită sau redusă semnificativ. 

pulspulspuls

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

După eşuatul şi ridicolul miting pro-Dragnea de la Iaşi, de anul trecut, multă lume se tot întreba cum de nu a sărit din schemă încă, până la ora asta, organizatorul acestuia, Electricianul şăf de la partidoi, seralistul sforar şi omul cu bănuţul. 

Caricatura zilei

Pe roți

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.