anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

EXCEPTIONAL: Dispozitiv performant de testare a Covid-19, donat Spitalului de Infecţioase Iaşi

GALERIE
casa5casacasa1casa2casa4
  • casa5
  • casa
  • casa1
  • casa2
  • casa4
- +

Bogdan Tănăse, iniţiatorul proiectului umanitar “Casa Share”, a anunţat că aparatul modern de testare a coronavirusului a fost transferat la Spitalul de Infecţioase din Iaşi.

“Vești pozitive.Am zis că fac și am făcut!

Aparatul de testare, care o să facă 450 teste pe zi, momentan se fac DOAR 50 de teste pe toată zona Moldovei, a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase.

Fără ajutorul vostru, al tuturor, acest lucru nu ar fi fost posibil! Așa că primul lucru pe care-l fac, este să vă MULȚUMESC VOUĂ tuturor!

Acum, vreau să le spun mulțumesc și celor de la DHL, care chiar prin Directorul General, au adus aparatul la Iași. Celor de la Vamă le mulțumesc și lor că au fost operaționali și ne-au ajutat. "M am simțit ca și cum mi am cumpărat un Ferrari", a spus Bogdan Tanasa, Casa Share

Vă mulțumesc că ați avut încredere în mine, DAR sunteți conștienți că implicându-vă, ne protejăm inclusiv pe noi și famiile voastre cu acest aparat de testare.

ACUM și nu mâine trebuie să-i suținem pe Doctori, Asistente, Ambulanțieri și toți cei din linia întâi!

Să ne țină Dumnezeu sănătoși pe toți și NU uitați: evitați contactul cu alte persoane, stați acasă!” (SURSA - Facebook)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.