(EXCLUSIV) Arestări „bombă“ făcute ieri cu discreţie maximă, la UMF Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

450 euro mită pentru nota 5

(EXCLUSIV) Arestări „bombă“ făcute ieri cu discreţie maximă, la UMF Iaşi

GALERIE
mustafa abdi
  • mustafa abdi
- +

„Bolnavii de şpagă“ par să mai producă un caz uluitor, în plină ofensivă anticorupţie. Un profesor universitar este suspectat că a primit cel puţin două mite pentru a promova studenţi în sesiunea de restanţe a UMF. Dosarul de corupţie este instrumentat în mare secret la Parchet, primele două arestări fiind admise ieri după-amiază, cu discreţie maximă, la Tribunal. Doi tineri, unul dintre ei student la UMF, au fost încarceraţi pentru că ar fi intermediat şpăgile. Surse juridiciare au precizat „Ziarului de Iaşi“ că un sirian ar fi cel care a oferit cel puţin două mite profesorului universitar de la disciplina Anatomie, un „cui“ al facultăţii. Câte 450 de euro şi 300 de euro pentru nota 5 ar fi primit deja respectivul cadru didactic, despre care surse din UMF spun că ar fi membru în Consiliul Facultăţii de Medicină . „Toleranţă zero pentru astfel de cazuri“, ne-a declarat rectorul UMF .

Instituţia cu cei mai mulţi medici specialişti din Iaşi nu reuşeşte să găsească leacul pentru o maladie care a cangrenat sistemul sanitar: şpaga. După scandalurile de corupţie din ultimii ani, unele ajunse în justiţie, un nou caz scandalos a izbucnit la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Cadre didactice de la Facultatea de Medicină sunt vizate de o anchetă de corupţie după ce ar fi primit mită în sesiunea de restanţe din luna iulie pentru a promova studenţi care nu obţinuseră note de trecere la examene. Doi tineri, unul dintre ei student la UMF, altul cu legături apropiate acolo, au fost arestaţi ieri după-amiază fiind acuzaţi de trafic de influenţă, dare de mită sau cumpărare de influenţă. Miza procurorilor care instrumentează dosarul pare a fi însă cel care ar fi primit mita: un cadru didactic de la UMF, de la disciplina Anatomie, însă despre care, până ieri, la închiderea ediţiei noastre, nu aveam informaţii că ar fi fost pus sub acuzare. Potrivit unor surse din UMF, ar fi vorba de un membru al Consiliului Facultății de Medicină. Profesorul ar fi primit cel puţin două mite, de 450 de euro şi 300 de euro, pentru a facilita promovarea unor studenţi, au precizat sursele ziarului.

Cine sunt cei arestaţi

Ieri după-amiază, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea pentru 30 de zile a lui Ştefan Vladimir Păun (31 de ani) şi Mustafa Abdi (22 de ani) (FOTO), ultimul dintre ei student la UMF. Ancheta a pornit la finele lunii iunie, după ce la Parchet a ajuns informaţia că Ştefan Vladimir Păun ar comite fapte de trafic de influenţă, promiţând unor studenţi că poate interveni pe lângă cadre didactice de la UMF. Ulterior, în timpul investigaţiilor, surse judiciare au arătat că anchetatorii ar fi obţinut informaţii şi despre studentul sirian, acesta fiind cel care, concret, ar fi dat mită cel puţin unui cadru didactic. Sursele amintite ne-au precizat că materia pentru care cei doi spuneau că pot interveni este Anatomie, de la Facultatea de Medicină a UMF, fiind vorba de examenele de restanţă-măriri, din perioada 17 - 27 iulie.

Sursele amintite au precizat că Ştefan-Vladimir Păun a cerut şi primit, pe 13 iulie, 300 de euro de la studentul restanţier Ştefan Rareş E., prin intermediul mamei sale, Petronela E. Păun nu ar fi reuşit să îl ajute pe student să obţină notă de trecere la disciplina „Anatomie“, din acest motiv apelând la Mustafa Abdi, despre care ştia că are influenţă asupra cadrelor didactice. După ce studentul sirian ar fi intervenit la cunoştinţele sale, studentul Ştefan Rareş E. ar fi obţinut, prin fraudarea examenului, nota 5.08. Acelaşi Abdi Mustafa ar fi avut, pe 20 iulie, un schimb de mesaje cu studenta Gabriela-Elena C., de la Facultatea de Medicină, căreia i-a promis că o poate ajuta să obţină o notă de trecere la una din specializări. De asemenea, procurorii au suspiciunea că, pe 19 sau 20 iulie, acelaşi student sirian a primit în mod direct 450 de euro de la o studentă neidentificată, pe nume „Carmen“, promiţându-i şi acesteia că o va ajuta să promoveze o restanţă. Concret, sursele ziarului ne-au precizat că, din toată această înşiruire de promisiuni, studentul Mustafa Abdi ar fi concretizat două, prin primirea efectivă a banilor de către cadrul dudactic. Astfel, pe 20 iulie, prima dată în jurul orei 10 şi a doua oară în jurul orei 13, sirianul ar fi dat 300 de euro pentru studentul Ştefan-Rareş E. şi 450 de euro pentru studenta „Carmen“. Ambii ar fi promovat, spun anchetatorii, în mod fraudulos.Şi în cazul studentei Gabriela-Elena C. sirianul ar fi intervenit la profesor, însă prea târziu, situaţia ei şcolară neputând fi modificată.

Rectorul UMF: „Toleranţă zero pentru astfel de cazuri“

„Activitatea infracţională a inculpaţilor s-a desfăşurat pe toată durata susţinerii sesiunii extraordinare de restanţe şi mărire - 17.07.2017 - 27.07.2017 - materializată în urma discuţiilor telefonice cu studenţii restanţieri, cu alţi participanţi la faptele de corupţie care constituiau o verigă importantă în stabilirea contactelor între cumpărătorii de influenţă şi traficanţii de influenţă, în ziua efectivă a examenelor, în incinta UMF Iaşi, a cabinetelor cadrelor didactice şi a personalului administrativ“, ne-au transmis sursele judiciare. Contactat telefonic ieri, unul dintre avocaţii studenţilor arestaţi, Olivian Moroşanu, apărătorul lui Păun, ne-a precizat că măsura arestului preventiv este excesivă în raport cu acuzaţiile din dosar. „Apărarea consideră că este o măsură excesivă în considerarea gravităţii faptelor ce i se impută inculpatului Păun, dispusă într-un mod superficial prin raportare la probele modeste pe care acuzarea îşi fundamentează propunerea. Situaţia, până la acest moment, pare a fi o demonstraţie de forţă, un exemplu dat în cadrul luptei împotriva corupţiei; forţă disproporţionată în comparaţie cu situaţia de facto şi exemplu nesemnificativ în comparaţie cu fenomenul corupţie“, ne-a spus Olivian Moroşanu. Nu am putut lua legătura şi cu avocatul studentului sirian. În schimb, contactat telefonic, rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, a precizat „Ziarului de Iaşi“ că nu are informaţii referitoare la această anchetă a procurorilor. „Nu am primit niciun fel de sesizare cu privire la acte de corupţie ce ar fi fost comise în perioada restanţelor“, ne-a spus Scripcariu. Acesta a mai precizat că susţine anchetele judiciare împotriva faptelor de corupţie comise de studenţi sau profesori. „Toleranţă zero pentru astfel de cazuri“, a adăugat el.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

AUKUS: o ofertă de nerefuzat

Lucian DÎRDALA

AUKUS: o ofertă de nerefuzat

Este greu de crezut că relaţia instituţională a UE cu Australia va rămâne aceeaşi, în condiţiile în care Franţa ar putea bloca în Consiliu viitorul acord de liber schimb, aflat în faza finală a negocierilor.

Filmuletul zilei

opinii

Lecţia 9/11

Florin CÎNTIC

Lecţia 9/11

Deşi, pentru români, 11 septembrie ar fi trebuit să rămână în istorie drept data cuceririi Plevnei (în 1877), noi nu vom putea uita, totuşi, ziua de 11/09 a anului 2001. Poate nu ar fi rău să medităm la sângeroasa lecţie care a fost servită atunci lumii civilizate.

După liceul militar

Radu PĂRPĂUȚĂ

După liceul militar

... Am venit cu coada între picioare de la liceul militar. Am pierdut un an. De ce? S-a întâmplat aşa (dar eu nu cred că s-a întâmplat, am aproape convingerea că a fost premeditat, să mă înveţe minte să nu mă mai retrag de la măreţul liceu) pentru că s-a întârziat cu trimiterea situaţiei mele la învăţătură de la liceul milităros. În aceste condiţii, directorii de la liceele din Iaşi nu au acceptat să mă înscriu. Tata a încercat la mai multe licee - nimic.

Rarităţi la Festivalul „George Enescu”

Alex VASILIU

Rarităţi la Festivalul „George Enescu”

Concertele ordonate vineri, sâmbătă, duminică şi luni au prilejuit audiţii unice pentru că opus-urile prezentate ajung extrem de rar sau nu ajung deloc pe scenele noastre de concert. Un prim argument a aparţinut ansamblului Les Dissonances, avându-l ca dirijor şi solist la vioară pe David Grimal.

pulspulspuls

Una vorbeşte la Bucale, alta gavareşte pentru noi în târg...

Una vorbeşte la Bucale, alta gavareşte pentru noi în târg...

Dom’le, oare ce mănâncă, ce bea, sau poate ce fumează dom’ premare Mihăiţă de le serveşte cu atâta nonşalanţă prin interviuri din afara Iaşului încât îngheaţă apele, nu alta, dar parcă îi ia şi pe toţi de gogomani, imaginându-şi că nu ştie lumea ce şi cum? 

Caricatura zilei

DNA

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.