EXCLUSIV Capul clanului Hîrtopeanu, care “controlează” zona Canta – Gară, săltat de Poliţie: trafic de cocaină şi camătă. Se afişa cu Carla’s Dreams
Ioan Hîrtopeanu, zis Nuţă. controla de ani de zile partea de oraş dintre Canta şi Gara. Acesta distribuia droguri, cu preponderenţă droguri tari, cocaină, iar poliţiştii au reuşit să probeze şi 19 cazuri de camătă. Drogurile erau distribuite cu preponderenţă de către Radu Ciprian, mâna dreaptă a lui Nuţă dar și de către prietena acestuia, Bianca Irina Radu. Potrivit portalului instanțelor, ceilalți doi arestați în acest caz sunt Constantin Dănuț Nistor zis Bilă și Samir Vasile Buștiuc.
Radu Ciprian “poza” ca fiind “om de calitate”, se îmbrăca mereu cu haine scumpe, iar pe Facebook avea poze împreună cu vedete, gen Carla's Dreams. Individul vindea cocaină în lumea bună a Iaşului, la fel principalul său colaborator, o persoană apropiată. Ieri, procurorii DIICOT Iaşi au cerut judecătorilor arestarea membrilor grupării însă judecătorii l-au arestat doar pe Radu Ciprian, Constantin Nistor și Samir Vasile Buștiuc. Hîrtopanu și Bianca Irina Radu, iubita lui Radu Ciprian, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
Radu Ciprian
“La data de 22 mai 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat nouă percheziţii domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, membrii acestuia fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de camătă, trafic de droguri de mare risc, introducere în ţară de droguri de mare risc şi instigare la mărturie mincinoasă. Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2018, în municipiul Iaşi unul dintre bănuiţi ar fi iniţiat şi constituit, împreună cu alţi doi bărbaţi, un grup infracţional organizat ce ar fi fost specializat în oferirea de împrumuturi cu o dobândă cuprinsă între 25% şi 100%. Procedând în această modalitate, membrii grupului infracţional organizat ar fi împrumutat peste 19 persoane şi ar fi obţinut astfel beneficii financiare importante. În sarcina liderului grupului infracţional organizat s-a reţinut şi faptul că, în perioada 1 noiembrie 2022 şi până în prezent, ar fi comercializat droguri de mare risc, precum ecstasy, cocaină şi 3-CMC, în municipiul Iaşi.
Radu Ciprian
De asemenea, acesta ar fi instigat trei dintre martori să facă afirmaţii mincinoase ori să nu spună tot ce ar fi ştiut în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care urmau să fie întrebaţi. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru aprovizionarea constantă a liderului grupării infracţionale cu droguri de mare risc, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la unul dintre aceştia fiind descoperite 32 de grame de cocaină, cantitate expediată prin intermediul unui colet din Olanda.
Totodată, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate sume de bani, documente privind evidenţa operaţiunilor de cămătărie şi diferite cantităţi de droguri de mare risc – cocaină şi ecstasy. Cele cinci persoane au fost prezentate procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, care a dispus măsura reţinerii acestora. În cursul zilei de 23 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Publicitate și alte recomandări video