Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

EXCLUSIV - Iată calendarul construirii SRU, cea mai mare investiţie publică din istoria Iaşului! Prima lopată, în aprilie

GALERIE
SRU_Iasi
  • SRU_Iasi
- +

Proiectul de construire a Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) intră, în sfârşit, pe un drum aparent ireversibil de implementare. Proiectarea obiectivului este finalizată parţial, iar finanţarea este asigurată în integralitate. 

Noutatea este că, în cadrul proiectului, vor fi organizate două licitaţii de lucrări. Potrivit unui răspuns al Ministerului Sănătăţii (MS), la solicitarea ZDI, în primă instanţă vor fi executate lucrări pentru devierea reţelelor de utilităţi, organizare de şantier şi săpătură generală, cu termen de începere în aprilie 2023. Ulterior, în februarie 2024, ar urma să fie începute lucrările propriu-zise de construire a SRU.

La nivel local, primarul Mihai Chirica spune că, în prezent, sunt analizate posibilităţile de racordare la utilităţi şi accesibilitatea, subliniind că, din punct de vedere urbanistic, situaţia amplasamentului este bătută în cuie. Spitalul va fi construit în zona Moara de Vânt pe un teren de 12 hectare pus la dispoziţie de către Primărie.

Proiectul intră în faza de avizare tehnică

Potrivit primarului, în prezent se aşteaptă avizul pe documentaţia tehnică de la banca care este implicată în mecanismul de finanţare, respectiv Banca Europeană de Investiţii (BEI). În paralel, au fost demarate procedurile pentru obţinerea şi altor avize. „Stadiul proiectului este unul avansat, sunt detalii tehnice inclusiv pe partea de infrastructură. Procedura de avizare este un pic mai greoaie, aşteptăm să ajungă şi la Primărie documentaţia”, a declarat primarul Mihai Chirica. De cealaltă parte, oficialii MS au subliniat că contractul de proiectare a fost semnat în martie 2022, cu un termen de execuţie de 12 luni. În schimb, documentaţia pentru prima fază a proiectului este finalizată. „Proiectantul a transmis către Ministerul Sănătăţii documente ce fac parte din Documentaţia Tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire, precum şi un Proiect tehnic pentru devierea reţelelor de utilităţi, necesar a fi făcute pentru începerea lucrărilor. Totodată, proiectantul este în proces de obţinere a tuturor avizelor cerute prin certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Iaşi”, se arată în răspunsul MS pentru ZDI.

Zilele trecute, la sediul municipalităţii, a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai multor instituţii implicate în analiza situaţiei utilităţilor şi, printre altele, au fost stabilite detaliile privind reţeaua stradală, aliniamentele altor obiective prevăzute în zonă în raport cu SRU şi amplasarea unor staţii de transformare. „Referitor la estimarea privind lansarea lucrărilor de execuţie, vă transmitem că acestea se vor desfăşura în două faze. Prima fază va cuprinde devierea utilităţilor, lucrări pregătitoare, organizare de şantier şi săpătură generală, estimată să înceapă în luna aprilie 2023, urmând ca faza a doua cu restul lucrărilor principale să înceapă în luna februarie 2024”, a mai transmis MS.

Scurt istoric al SRU

Intenţia de construire a unui spital regional la Iaşi datează încă de la începutul anilor ’90. Folosit de politicieni ca o „armă electorală” la fiecare rundă de alegeri, proiectul a început să prindă contur abia la orizontul anului 2015, când a devenit sigură finanţarea parţială a obiectivului din bani europeni nerambursabili. Contractul a fost semnat în decembrie 2019, iar valoarea stabilită a fost de 2,4 miliarde lei. În schimb, având în vedere evoluţia pieţei construcţiilor, cu siguranţă această valoare va fi actualizată pe parcursul anului viitor.

În afara fondurilor UE din viitorul exerciţiu bugetar (2021 – 2027), Guvernul a stabilit deja cu BEI un acord de împrumut de 1,2 miliarde lei, iar alte circa 250 milioane lei au fost asigurate de către UE prin intermediul actualului exerciţiu bugetar european (2014 – 2020, cu termen de finalizare în 2023). Restul de finanţare este asigurat de la bugetul de stat. Guvernul are proiecte similare la Craiova şi Cluj, dar SRU Iaşi este cel mai avansat în ceea ce priveşte etapa de implementare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri