Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

EXCLUSIV: Libertatea lui Gheorghe Nichita, îngropată de aceste persoane din jurul său

GALERIE
nichita1
  • nichita1
- +

„Ziarul de Iaşi“ prezintă astăzi în exclusivitate informaţii despre probele adunate de procurorii DNA în dosarul în care Gheorghe Nichita a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Primarul-suspendat al Iaşului continuă să nege că ar fi cerut 10% din proiectul privind managementul traficului, chiar dacă mai mulţi martori, dar şi inculpaţi din dosar, au recunoscut toate acuzaţiile ce se aduc în acest dosar. Pe lângă cola­borarea oamenilor de afaceri Tiberiu Urdăreanu şi Gabriel Mardarasevici, acuzaţi de dare de mită în acest dosar, procurorii DNA au inclus la dosar şi mai multe înscrisuri din proiectul de 69 de milioane de lei, precum şi interceptări telefonice şi ambientale cu Nichita şi celelalte persoane.

Un aspect important al probatoriului adunat de procurori este reprezentat de mărturiile date de persoane care ar fi ştiut că primarul Iaşului a primit foloase necuvenite în acest caz. Reporterii noştri au aflat că Nichita a fost „înfundat“, astfel, şi de o parte din declaraţiile date de câţiva dintre cei care obişnuiau să fie printre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, subalterni pe linie administrativă sau politică. Ieri, Curtea de Apel Bucu­reşti a respins contestaţia formulată de Gheorghe Nichita, acesta urmând a-şi petrece următoarele trei săptămâni tot după gratii. 

Cine l-a pârât pe Gigi?

Dosarul privind presupuse mite din cadrul Primăriei Iaşi a demarat la Iaşi încă din 2014, însă cercetările au fost preluate, din motive neştiute, de către structura centrală a DNA. Procurorii au continuat să îl supravegheze pe Gheor­ghe Nichita şi după ce acesta a fost reţinut prima dată, pe 30 aprilie, în do­sarul filajului amantei Adina Samson. Începând de atunci au obţinut şi mărturii preţioase ale foştilor colaboratori ai lui Nichita. Procentul de 10% din valoarea contractului de 69 de mi­lioane de lei este pobat de procurori prin documentele adunate, declaraţia unui denunţător, dar şi din intercep­tările telefonice şi ambientale din dosar şi de declaraţiile lui Urdăreanu şi Mar­darasevici.

Pentru a afla ce s-a plătit efectiv din suma solicitată, procurorii au avut nevoie de martori. Aceştia sunt Dumitru Tomorug, director tehnic al Primăriei Iaşi, Paula Vornicu, consi­lier judeţean, Eugen Chişcă, şef de ser­viciu în cadrul Primăriei (fost şofer personal al lui Nichita), dar şi o anume Marina Săvulescu. 

Tomorug şi Vornicu au detaliat în faţa procurorilor cum Nichita ar fi pri­mit electronice în valoare de 20.000 de lei, de la Mardarasevici, în timp ce Chiş­că, cum a primit deconturi la caza­rea de la Hotel Marriott din Bucureşti, începând cu 2013. „Aceste probe ad­mi­nistrate în cauză constau în de­nunţ, proces verbal de redare a convorbirilor telefonice şi a dialogurilor purtate în mediul ambiental, declara­ţii martori Tomorug Dumitru, Vorni­cu Paula, Săvulescu Marina, Chişcă Cos­tică şi suspecta Roşu Adina, îns­crisuri, situaţii de lucrări, contract de atribuire, acte adiţionale, declaraţiile coinculpaţilor Urdăreanu Tiberiu, Mardarasevici Iulius Gabriel, Tănă­sescu Mihai“, descriu procurorii materialul probatoriu, potrivit motivării Tri­bunalului Bucureşti. 

Chişcă avea card bancar pentru Nichita 

Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, Gheorghe Nichita a continut să nege acuzaţiile, la fel cum s-a întâmplat şi la Tribunal, atunci când, deşi s-a prevalat de dreptul la tăcere, s-a declarat nevinovat în cuvântul final.

De altfel, apă­rătorii lui Nichita, Sandra Grădinaru şi Alexandru Chiciu, au transmis ieri că DNA nu are probe privind incri­mi­narea primarului-suspendat: „Din pro­be nu rezultă suspiciunea rezonabilă că s-ar fi săvârşit infracţiunea, declaraţiile celorlalţi inculpaţi fiind contradictorii“, au transmis aceştia „Ziarului de Iaşi“.

În referatul privind propunerea de arestare, procurorii aminteau că un martor denunţător ar fi avut un card pe numele său, pe care îl folosea însă, efectiv, Nichita. Misterul posesorului din acte al acestui card se risipeşte citind declaraţia lui Nichita, de la Tribunal: „Inculpatul Nichita Gheorghe, personal, având ultimul cuvânt, arată că se află într-o situaţie dificilă, acum a aflat despre infracţiu­nea de care este acuzat, nu se face vi­novat de faptele reţinute in sarcina sa (...) Cu privire la prezentul dosar, arată că UTI a avut un dialog cu pri­măria prezentându-se cu mai multe proiecte şi au găsit soluţia accesării fondurilor europene. A vrut să intre în proiect şi a fost întrebat dacă ştie pe cineva, sens în care i l-a recomandat pe SC Radex, însă nu a avut niciun interes în obţinerea aprobării proiectului. Este adevărat că cei doi s-au întâlnit pentru a discuta ca prieteni, nu în legăturã cu proiectul. De ase­menea, arată că numitul Chişcă Cos­tică este şoferul său, este şef la serviciul administrativ, i-a dat nişte bani să deschidă un card pe numele său, iar beneficiile primite la hotel care se reţine că le-ar fi avut sunt pentru de­plasările în interes de serviciu. Astfel, solicită lăsarea sa în stare de libertate pentru a-şi pregăti apărarea“, se arată în motivarea instanţei. 

Trădarea lui Tomorug 

Despre Dumitru Tomorug şi Paula Vornicu „Ziarul de Iaşi“ a scris într-una dintre ediţiile precedente dezvăluind că cei doi, persoane foarte apropiate, au fost complici la o serie de depozite financiare cel puţin suspecte ale primarului-suspendat. Astfel, potrivit declaraţiilor date de cei doi la DNA, Nichita obişnuia, lunar, începând din primăvara anului 2014, să îi dea sume de bani lui Tomorug, pe care directorul tehnic de la Primărie le ascundea în imobilul Paulei Vornicu.

Interogat de „Ziarul de Iaşi“ înainte de publicarea acelei dezvăluiri, Tomorug s-a făcut că plouă şi a încercat să inducă în eroare reporterul: „Nu ştiu de unde vă luaţi informaţiile. Nu am declarat aşa ceva“, spunea Tomorug, fără a şti că „Ziarul de Iaşi“ deţine mărturia semnată de el.

Tot atunci, Paula Vornicu refuza dialogul pe această temă. Nici Tomorug, nici Vornicu nu au mai putut fi contactaţi ieri pentru a oferi detalii despre mărturiile din dosarul „Gigi 10%“.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri