Pornind de la cazul medicului Şerban Turliuc, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, care a fost internat într-un salon alături de alţi bolnavi infectaţi cu virusul SARS-COV2, după un test pozitiv ce s-a dovedit a fi fost fals, „Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu specialiştii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, care lucrează în laboratorul de biologie moleculară amenajat în cadrul Centrului de Cercetare şi Medicină Experimentală CEMEX. Cercetătorul ştiinţific III dr. Cosmin Teodor Mihai, lector dr. Roxana Popescu, care este şi medic primar, cercetătorul ştiinţific III Mitică Ciorpac, care este şi biochimist, coordonaţi de directorul centrului, conf.dr. Bogdan Tamba, au redactat un amplu material explicativ în care au încercat să explice circumstanţele în care apar testele fals pozitive sau fals negative, concluzia cercetătorilor fiind aceea că, statistic, acestea sunt inevitabile, şi că „nu există un test perfect”.

Chiar şi un test aproape perfect dă 1 fals pozitiv la 10.000 de teste efectuate

Cercetătorii au explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că tehnica Real Time PCR (cu denumirea integrală Real Time Polymerase Chain Reaction) are rolul de a multiplica (exponenţial) mici fragmente de gene virale şi apoi de a le detecta, aceasta multiplicare fiind însă strict dependentă de încărcătura virală (cantitatea de virus) recoltată de la pacient. „Prin urmare, prima şi cea mai mare variabilă în diagnosticarea SARS-CoV-2 este chiar procesul de recoltare în sine. Dacă recoltarea nu se realizează corect, exsudatul/proba nu va conţine suficiente particule virale pentru a fi multiplicate peste limita de detecţie a echipamentelor folosite. Această situaţie poate fi controlată prin utilizarea anumitor kituri de amplificare (seturi de reactivi speciali pentru echipamente de tip RT-PCR), care multiplică, pe lângă genele virale, şi un mic fragment de genă umană, şi prin care se poate confirma dacă o recoltare a fost făcută corect sau nu. Astfel, în cazul utilizării kiturilor care multiplică şi gena umană, o proba care nu multiplică această genă este declarată automat neconcludentă şi se recomandă re-recoltarea. Trebuie precizat clar însă ca nu toate kiturile au capacitate de verifica procesul de recoltare şi de altfel, acesta nu este un lucru obligatoriu”, se precizează în analiza cercetătorilor.

Astfel, spun aceştia, un alt criteriu foarte important ce poate influenţa diagnosticul de laborator prin RT-PCR este calitatea kiturilor folosite. „Trebuie înţeles foarte clar că nu există un test perfect”, menţionează cercetătorii, care punctează faptul că există doi parametri atunci când se discută de calitatea unui kit sau a unei metode de diagnostic: sensibilitatea şi specificitatea. Aceştia explică faptul că sensibilitatea reprezintă abilitatea unui test de a detecta subiecţii pozitivi dintr-o populaţie, adică probabilitatea de a avea un test pozitiv când prezintă afecţiunea pentru care sunt investigaţi. Dacă se testează 100 de pacienţi care sunt bolnavi şi doar 43 de teste sunt pozitive, testul are o sensibilitate de 43%, dar restul de 57 de pacienţi care au rezultate negative sunt „fals negativi”. „Este de dorit ca kiturile sau testele de diagnostic să aibă o sensibilitate cât mai mare, dar minimum de peste 95%”, au explicat cercetătorii.

În ceea ce priveşte specificitatea, aceasta constă în probabilitatea ca un test să fie negativ sau normal atunci când subiecţii analizaţi nu prezintă afecţiunea pentru care sunt testaţi. Practic, dacă s-au testat 100 de pacient sănătoşi şi 96 dintre teste sunt negative, specificitatea acelui tip de test este de 96%, iar cei 4 pacienţi care au fost detectaţi ca având boala, deşi sunt sănătoşi, sunt „fals pozitivi”. La fel ca la sensibilitate, şi specificitatea unui test trebuie să fie de cel puţin 95%. „Chiar şi în cazul testelor de o calitate (ipotetică) extraordinară, să zicem cu o sensibilitate şi specificitate de 99.99% (ceea ce este foarte mult) se vor obţine rezultate fals pozitive sau fals negative. Adică, 1 subiect din 10.000 va avea rezultatul eronat. E pur şi simplu o realitate statistică, inerentă a fiecărui test biologic”, au concluzionat cercetătorii.

Eroare poate fi redusă doar prin specialişti bine pregătiţi

Un alt element important în testarea pentru un virus precum SARS-COV2 este limita de detecţie a unui test, numărul minim de particule pe care un kit de diagnostic le poate detecta. Conform specialiştilor, kiturile pentru COVID-19 au limite de detecţie specifice, în funcţie de felul în care sunt realizate, în jurul valorii de 10 particule, mai exact între 3 şi 15 particule. „De exemplu, dacă într-o probă recoltată de la un pacient prezintă doar 10 particule virale, un kit de detecţie (cu limita <10) va indica un rezultat pozitiv, în timp ce un alt kit cu limita de detecţie >10 va indica un rezultat negativ. Prin urmare, este foarte probabil ca limita de detecţie să fie un factor ce determină apariţia unor rezultate contradictorii pentru aceiaşi probă, lucrată cu două kituri diferite. În cadrul Laboratorului de diagnosticare SARSCoV-2 din cadrul CEMEX, ca o măsură de siguranţă, atunci când sunt prelucrate probe care indică un rezultat slab pozitiv, în afara intervalului recomandat de kit, si care în mod normal ar fi declarate negativ, proba este lucrată din nou, pe un alt tip de kit, astfel încât incertitudinea să fie eliminată”, se mai precizează în materialul citat.

Nu în ultimul rând, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că factorul uman este foarte important, definitoriu, în această ecuaţie, dincolo de toate aspectele tehnice: medicul specialist sau biologic care face analiza şi interpretarea rezultatelor date de echipamente trebuie să fie foarte bine pregătit. Din experienţa sa, medicul poate cere o nouă recoltare a unei probe de la pacient, retestarea probei pe un alt kit de diagnostic, cu altă linie de detecţie şi alţi reactivi, dar va putea spune cu siguranţă dacă rezultatul este concludent sau nu.