Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Candidaţii la alegerile locale din judeţul Iaşi au cheltuit peste cinci milioane lei în campania electorală. Datele prelucrate de „Ziarul de Iaşi”, în baza informaţiilor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), arată că liberalii, câştigătorii alegerilor, sunt şi cei care au cheltuit de două ori mai mult faţă de social-democraţi, în timp ce PMP, partid ce a trecut la limită pragul electoral, s-a clasat pe locul trei la nivel de cheltuieli.
O parte dintre contribuţiile candidaţilor a provenit din împrumuturi, iar în acest caz se remarcă principalii competitori: din suma de aproape un milion de lei împrumutată de candidaţi de la alte persoane/entităţi, cei mai mulţi bani au fost livraţi în conturile lui Costel Alexe (PNL) şi Marius Bodea (USR-PLUS), ambii candidaţi la preşedinţia Consiliului Judeţean. În cazul primarului Mihai Chirica, întreaga sumă (100.000 lei), cu care acesta a contribuit la campania PNL, a fost declarată provenind tot din împrumuturi. Banii cheltuiţi de candidaţi în campanie sunt restituiţi de la bugetul de stat dacă competitorul în cauză a reuşit să obţină cel puţin 3% dintre voturile exprimate.
ATENTIE: Numele unor candidați apar de mai multe ori in tabel, în funcție de data încasării
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean (CJ), liberalul Costel Alexe, este şi cel mai mare finanţator din campania de la Iaşi. Contribuţiile acestuia se ridică la 446.000 lei - limita maximă impusă în cazul candidaţilor la şefia CJ, limită care este calculată ca echivalentul a 200 de salarii minime. Alexe se numără printre cei 12 candidaţi din toată ţara care au contribuit cu suma maximă legală, un alt candidat la o funcţie similară fiind tot un politician cunoscut ieşenilor: Mugurel Cozmanciuc (PNL), care însă a pierdut cursa pentru şefia CJ Neamţ.
Mihai Chirica: împrumuturi de 100.000 lei
Din banii cu care a contribuit la campanie, Costel Alexe a declarat că 296.000 lei provin din împrumuturi, iar 150.000 lei sunt venituri proprii. Mihai Chirica, ales pentru un nou mandat, a contribuit şi el la campania PNL cu 100.000 lei, bani proveniţi, tot conform declaraţiei oficiale, exclusiv din împrumuturi (în cazul lui Chirica suma maximă admisă ajungea la 111.500 lei). În total, candidaţii liberali din tot judeţul au contribuit cu o sumă de 2,03 milioane lei. Din informaţiile „Ziarului de Iaşi”, aceasta este şi cea mai mare sumă din campanie a unei filiale liberale din ţară: cheltuielile totale ale PNL la nivel naţional au fost de 45,3 milioane lei. O explicaţie ar fi aceea că judeţul Iaşi este şi cel mai mare din ţară ca populaţie, după Bucureşti, care însă e împărţit pe sectoare. În ceea ce priveşte contribuţiile celorlalţi candidaţi ai PNL Iaşi, acestea au fost, în general, identice, în funcţie de poziţia pe care şi-a dorit-o fiecare: 14.500 lei (consilier judeţean), 11.150 (primar de comună), 5.100 lei (consilier local municipiul Iaşi) sau 2.230 lei (consilier local în comune). Un document intrat în posesia „Ziarului de Iaşi” arată şi cum s-a împărţit bugetul PNL în campania de la Iaşi. Cei mai mulţi bani s-au dus pe materiale electorale tipărite (aproape 900.000 lei), în top urmând materiale electorale online (circa 610.000 lei) şi organizarea de evenimente politice (aproape 270.000 lei). Pentru afişe electorale, liberalii au cheltuit aproape 170.000 lei, iar pentru publicitate în mass-media (TV, radio şi presă scrisă) aproape 73.000 lei. Nu în ultimul rând, alţi 15.000 lei au reprezentat sume pentru realizarea de cercetări sociologice.
PSD Iaşi - cheltuieli de 1,04 milioane lei
Pe locul doi în topul cheltuielilor electorale în judeţul Iaşi s-a clasat PSD, partid care s-a şi clasat pe locul doi ca număr de voturi, cu suma de 1,04 milioane lei. Cei mai mulţi bani i-a investit Maricel Popa, şef al filialei judeţene şi candidat al partidului la preşedinţia Consiliului Judeţean. O bună parte a contribuţiei sale a provenit, la fel ca în cazul lui Costel Alexe, şi potrivit declaraţiei sale, din împrumuturi: Popa a contribuit în total cu 272.000 lei (163.000 lei - împrumuturi).
Fostul candidat şefia CJ a fost singurul social-democrat care a declarat că s-a împrumutat pentru a-şi putea finanţa campania. În top urmează Camelia Gavrilă (40.000 lei) şi Dumitru Pantazi (22.300 lei), ambii fiind învinşi în cursa electorală: deputatul Gavrilă la Iaşi, iar fostul primar Pantazi la Paşcani. La PSD, cu sume de peste 10.000 lei au mai contribuit câţiva dintre candidaţi la primăriile din judeţ (Târgu Frumos, Podu Iloaie, Leţcani etc.), în timp cei mai mulţi dintre competitorii sprijiniţi de PSD au contribuit la campanie cu sume sub acest prag. De exemplu, parlamentarii filialei au contribuit, de regulă, fiecare cu o sumă de 5.000 lei, cu aceeaşi sumă figurând şi candidaţi la consiliu local sau consiliu judeţean.
Cum arată situaţia la celelalte partide
În judeţul Iaşi, pe locul trei în topul contribuţiilor se numără PMP - partid care a trecut la limită pragul electoral atât în judeţ, cât şi în municipiu. Această organizaţie a declarat circa 800.000 lei, cel mai mare contribuitor fiind deputatul şi şeful de filială judeţeană Petru Movilă (circa 255.000 lei), pierzător în cursa pentru şefia CJ, şi candidatul PMP la Primăria Iaşi Dorina Isopescu (70.000 lei).
În cazul USR-PLUS, suma totală declarată pentru campanie la Iaşi a ajuns la circa 730.000 lei, iar cei mai mulţi bani au fost asiguraţi de deputaţii Marius Bodea (circa 320.000 lei) şi Cosette Chichirău (111.500 lei). La fel ca Alexe, Popa şi Chirica, contribuţiile lui Bodea au provenit, potrivit declaraţiei, în cea mai mare parte din împrumuturi (peste 280.000 lei). În cazul fostului candidat USR-PLUS la Primăria Iaşi, Cosette Chichirău a declarat şi singura donaţie înregistrată la nivelul judeţului Iaşi în campanie: deputatul a primit, în acest sens, o sumă de 24.000 lei. În cazul celorlalte partide, contribuţiile declarate au fost următoarele: Pro România (340.000 lei), ALDE (150.000 lei), independenţi (130.000 lei), Partidul Verde (40.000 lei) şi PPU (31.000 lei). Ceilalţi competitori au cheltuit fiecare în campanie sub pragul de 6.000 lei. În total, candidaţii la alegerile locale în judeţul Iaşi au contribuit la campanie cu o sumă de 5,3 milioane lei. Aceste fonduri vor fi restituite de stat, potrivit legii, doar acelor candidaţi sau formaţiuni politice care au obţinut cel puţin 3% din voturi. Sumele menţionate mai sus nu cuprind şi fondurile cheltuite de partide în pre-campanie, perioadă în care cheltuielile nu sunt reglementate de lege. La nivel naţional, campania electorală a generat contribuţii de aproape 190 milioane lei din partea tuturor competitorilor înscrişi în cursă.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Lazăr Vlădică, fostul şef de la Armamente, a fost audiat de procurorii DNA
Cererea de ghiozdane antiglonț pentru copii a crescut în SUA
Cantităţi fără precedent de petrol din Rusia se îndreaptă către India şi China
Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava prins când primea 40.000 de euro mită, trimis în judecată de DNA
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase: „Bună! Sânii mei se numesc Chloe și Coco”
Un deputat atrage atenţia asupra mâncării cu gândaci servită la cantina de la “Cuza”
Profilul proprietarului care apelează la firma de izolații exterioare Isoterm (P)
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, divorț și partaj de multe milioane
Ministrul Dîncu vrea salarii mai mari pentru personalul din Armată
"The Gray Man" va fi disponibil pe Netflix începând cu 22 iulie (VIDEO)
Ungaria vinde benzină și motorină la preț redus doar maghiarilor
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.