anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

sambata, 01.04.2023

EXCLUSIV: Ultimul ordin al lui Nichita: „Chemaţi Cordunenii la Primărie“ STENOGRAME

GALERIE
gheorghe nichita
  • gheorghe nichita
- +

„Ziarul de Iaşi” prezintă astăzi noi detalii incredibile şi scandaloase din dosarul în care Gheorghe Nichita este acuzat că a folosit Poliţia Locală pentru a o urmări pe amanta sa. Cu doar două zile înainte de a fi reţinut de DNA, primarul suspendat al Iaşului a stabilit să se întâlnească, chiar în biroul său din incinta Primăriei, cu Gheorghe Corduneanu, unul dintre liderii clanului interlop.

Detaliile întâlnirii le discuta chiar cu şeful poliţiştilor. Edilul urma să discute cu liderul interlop unele detalii speciale despre legătura cu amanta sa. În prealabil, Nichita s-a întâlnit cu un apropiat al Cordunenilor, pentru a se interesa dacă Adina Samson a fost sau nu damă de companie la Amsterdam. Cei care au făcut săpături în acest sens au fost chiar fraţii Corduneanu, informaţia dovedindu-se, se arată în mărturiile din dosar, a fi falsă. Gheorghe Corduneanu a avut şi el telefonul ascultat în dosar. Alţi apropiaţi ai clanului au urmărit-o pe Adina Samson prin oraş. Preţul vehiculat plătit clanului Corduneanu: 3.000 de euro

O întâlnire de gradul zero între primarul suspendat Gheorghe Nichita şi fraţii Corduneanu fusese aranjată chiar înainte ca edilul să fie reţinut de procurorii DNA. Informaţia apare în dosarul în care Nichita este cercetat că a folosit Poliţia Locală pentru a-şi spiona amanta şi a fost oferită de surse din cadrul direcţiei.

Potrivit acestora, pe 28 aprilie 2015, cu doar două zile înainte ca primarul suspendat să fie reţinut de DNA, acesta îşi stabilise o întâlnire cu Gheorghe Corduneanu, unul dintre fraţii celui mai temut clan interlop din Iaşi. Întâlnirea urma să aibă loc chiar în incinta Primăriei Iaşi. „În data de 28.04.2015 primarul Nichita a stabilit să se întâlnească cu Rusu (fost Corduneanu) Gheorghe în incinta Primăriei Iaşi pentru a discuta cu privire la posibilitatea ca acesta din urmă să-l ajute pe edil în activitatea infracţională”, se arată în documentele procurorilor, potrivit surselor. 

Nichita era curios dacă amanta a fost damă de companie  

Detalii despre posibila întâlnire dintre Corduneanu şi Nichita nu mai sunt oferite de către procurori. La două zile însă de la stabilirea întrevederii celor doi, Nichita a fost ridicat de mascaţi şi dus la DNA, unde a şi fost reţinut, ulterior fiind arestat la domiciliu. Un martor important în ceea ce priveşte implicarea Cordunenilor în filajul amantei lui Nichita este Gelu Gheorghe Junică, de 37 de ani. Acesta a oferit cel puţin două mărturii la DNA, în care detaliază intermedierea afacerii Corduneanu - Nichita.

În prima declaraţie, oferită chiar în ziua reţinerii de pe 30 aprilie, Junică spune că este prieten de familie cu Liviu Hliboceanu, fost director al Poliţiei Locale Iaşi.

Cu o săptămână înainte de descinderile de la Iaşi, Junică a declarat că s-a întâlnit cu Liviu Hliboceanu şi o altă persoană, fiind întrebat dacă poate să îi  facă legătura cu Bogdănel Corduneanu. „Eu am răspuns afirmativ, cei doi dorind să se intereseze despre o persoană de sex feminin pe care Corduneanu Bogdănel sau un prieten al acestuia a observat-o la o terasă la unul dintre mall-urile din oraş. Practic, aceştia doreau să se intereseze dacă acea persoană de sex feminin a fost «damă de companie la Amsterdam». L-am contactat telefonic pe Corduneanu Bogdănel şi l-am rugat să vină să discute cu cele două persoane (...) Precizez că aceste persoane s-au mai întâlnit şi într-o altă locaţie, unde au discutat acelaşi subiect”, a declarat la DNA Junică.

Acesta mai preciza că interlopii i-au oferit un număr de telefon al unei persoane numite „Rusofon”, care a spus că nu cunoaşte nicio fată pe nume Adina Samson. Ulterior, Junică a precizat că i-a transmis lui Hliboceanu că informaţiile cu privire la Samson nu erau adevărate. 

Întâlnirea lui Nichita cu amicul Cordunenilor  

În luna iunie, Junică a fost audiat din nou la DNA, precizând că a avut o întâlnire şi cu Gheorghe Nichita. „Într-o dimineaţă, anterior întâlnirii cu Hliboceanu Liviu Mihai, am fost în jurul orelor 11-12 la Primăria Iaşi, unde m-am întâlnit cu primarul Gheorghe Nichita şi am vorbit despre Samson Adina, aproximativ 5 minute, spunându-i că am să mă interesez eu despre individul care era plecat în Anglia pentru a identifica dacă Adina fusese damă de companie la Amsterdam”, a spus acesta la DNA.

În cadrul interogatoriului, procurorii l-au întrebat pe Junică dacă ştia faptul că Nichita a oferit Cordunenilor, prin intermediul lui Liviu Hliboceanu, suma de 3.000 de euro pentru informaţiile primite. Junică a spus că nu a ştiut despre acest aspect. „Ziarul de Iaşi” a dezvăluit în ediţiile trecute că, înainte de a fi săltat de DNA, Nichita i-a cerut directorului tehnic al Primăriei Iaşi, Dumitru Tomorug, să îi dea 3.000 de euro din banii pe care Tomorug îi depozita pentru Nichita într-un imobil ce îi aparţine consilierului judeţean PSD Paula Vornicu (VEZI AICI).

Pe lângă această implicare a Cordunenilor, procurorii DNA au mai precizat că membri ai clanului ar fi cerut unui bărbat cu care Adina Samson se afla la masă într-un local din Palas să plece din oraş. Amanta primarului s-a destăinuit şi ea că era urmărită în oraş de interlopi.

STENOGRAME

Nichita: "Să fie linişte în oraş, asta e important”

Informaţii relevante despre întâlnirea dintre Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale, şi Gelu Junică reies şi dintr-o discuţie telefonică dintre Nichita şi Hliboceanu. Discuţia a avut loc imediat după ce şeful Poliţiei Locale s-a întâlnit cu apropiatul clanului Corduneanu, care i-a promis că poate stăvili curiozitatea primarului cu privire la pretinsele deplasări ale amantei sale la Amsterdam.

Ulterior întâlnirii cu Junică, directorul general al Poliţiei Locale a purtat discuţţii cu Nichita referitoare la transmiterea sumei de bani şi modul în care urmau să acţioneze ulterior: 

Liviu Hliboceanu: 'Trăiţi, şefu'. 

Gheorghe Nichita: Salut, ce faci?

L.H: |ăă, suntem încă prin oraş, am fost, am discutat, rămâne... cum am stabilit, dar să vedem dacă se poate marţi, că omul îi la Londra... ăla, dar s-ar părea... 

G.N: Când?

L.H: S-ar părea să vină.

G.N: A, nu e în România?

L.H: Nu.

G.N: Şi când se întoarce?

L.H: M... ne întâlnim din nou cu ei şi vă spunem exact.

G.N: Ai rezolvat şi cealaltă chestiune?

L.H: Am rezolvat tot, da.

G.N: Şi îs mulţumiţi sau...?

L.H: Deci sunt dispuşi... să meargă până la capăt fără nicio problemă.

G.N: Da? Foarte bine.

L.H: Şi dedicaţi, adică la modul...

G.N: Să fie sinceri asta ...(?).

L.H: Păi asta, aste vrem şi noi.

G.N: Da, sinceri. Nu trebuie să fim păcăliţi de nimeni.

L.H: Nu, nu, păi... vă daţi seama că asta e cel mai important.

G.N: Şi sunt convins că şi ei îs OK pentru că... eu sunt şi eu un om ok, nu am fost derbedeu cu nimeni.

L.H: Nnn... nu se ştie încă exact cu cine o să se întâlnească dar... cum am discutat şi cum asta, ce-o vrut condiţiile le-am respectat, ei la fel, plus că este cineva la mijloc care ne garantează...

G.N: Da, da, da, da, să fie linişte în oraş, asta e important” 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Greierii din capul „furnicuţei”

Nicolae GRECU

Greierii din capul „furnicuţei”

Cazul Dorinel Munteanu nu este izolat: climatul de scandal care domină fotbalul românesc, iniţiat de oameni de fotbal cu calităţi îndoielnice, este girat chiar de către zeii care au scos acum 30 de ani lumea în stradă.

opinii

Eufemismele (V)

Eugen MUNTEANU

Eufemismele (V)

Comentarea metamorfozelor mereu surprinzătoare ale fenomenului discursiv pe care îl numim eufemizare continuă pe marginea unor exemple din aria terminologiilor profesionale.

Unionismul ca perdea de fum pentru goarnele Moscovei

Dorin DOBRINCU

Unionismul ca perdea de fum pentru goarnele Moscovei

Tema unionismului – în mod explicit unirea României cu Republica Moldova (sau invers) – a fost destul de populară în ultimul deceniu, în mai mare măsură la vest de Prut, în creştere la est de râu. Nu este de mirare că mulţi politicieni de la Bucureşti sau Chişinău, activişti de diverse orientări, cetăţeni în căutare de notorietate s-au agăţat de subiect şi l-au rostogolit în media, pe reţelele sociale, la manifestaţii felurite, la adunări electorale, conferinţe, l-au inscripţionat pe clădiri publice sau pe marginea căilor de comunicaţii.

Constituţia de la 1923 şi posteritatea ei

Ioan STANOMIR

Constituţia de la 1923 şi posteritatea ei

La centenar, constituţia de la 1923 întruchipează paradoxurile epocii interbelice: mai mult decât oricare alt text, ea ilustrează reuşitele şi imperfecţiunile sistemului de guvernare al României Mari. Lichidată în 1938 de lovitura de stat carlistă, repusă în vigoare parţial la 1944, înlocuită cu ordinea totalitară comunistă, spre a fi invocată mai apoi în anii de după 1989, constituţia de la 1923 devine, o dată cu trecerea timpului, imaginea libertăţii pe care noile tiranii o înlătură. În posteritate, constituţia de la 1923 este mai elocventă şi memorabilă decât în intervalul ei de aplicare concretă. În lupta cu dictaturile secolului XX, legea fundamentală de la 1923 este mobilizată ca un semn al moderaţiei şi al domniei legii.

pulspulspuls

O fi ea mare, dar nici la pensie nu-i tihneşte lui dom’colonel. Cine i-a stricat tihna şi de ce?

PULS

O fi ea mare, dar nici la pensie nu-i tihneşte lui dom’colonel. Cine i-a stricat tihna şi de ce?

Dacă e uichend, haideţi pe astăzi să fie una fără politicieni, că aşa ne-am şoptit în barbă acuma ceva vreme: măcar sâmbăta să nu-i mai vedem prin faţa ochilor pe aici pe la rubricuţă! Aşadar, să fie una cu „Bă, tu iar n-ai şapcă?”. Adicătelea cu ţaigheri şefi, foşti sau actuali. Iar pe astăzi avem veşti noi despre unul fost, actualmente pensionar baban. 

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.