Inconştienţa părinţilor care ucide. Cum a murit un băieţel de doi ani atras de fântâna din curte VIDEO
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Inconştienţa părinţilor care ucide. Cum a murit un băieţel de doi ani atras de fântâna din curte VIDEO

GALERIE
fantana (1)fantana (2)fantana (3)fantana (4)fantana
  • fantana (1)
  • fantana (2)
  • fantana (3)
  • fantana (4)
  • fantana
- +

Un băiat în vârstă de doi ani a murit ieri înecat într-o fântână, din cauza neglijenţei părinţilor. Copilul venise cu sora lui de şase ani ca să scoată apă din fântână, când a căzut în puţ printr-o gaură aflată chiar lângă ghizd.

Băiatul s-a înecat în scurt timp, fiind găsit de un vecin plutind pe apă. În trecut, în aceeaşi familie au murit alţi doi băieţei, ambii din cauze medicale. În momentul tragediei, mama se afla la Primărie ca să-i facă uneia dintre fete buletinul, iar tatăl era în sat la lucru.

„Bogdan plutea“

Tragedia s-a întâmplat ieri-dimineaţă, în jurul orei 9, în satul Todirel din comuna Bârnova, când băieţelul în vârstă de doi ani a alunecat în fântână, printr-o gaură aflată la nivelul solului. Poliţiştii încă nu ştiu dacă acesta încerca să scoată apă din fântână, o ajuta pe sora lui de 6 ani să scoată apă din puţ sau se jucau şi a alunecat înăuntru.

Cert este că sora mai mare nu l-a mai putut trage din fântână pe băiat şi a ieşit pe uliţa satului strigând după ajutor. Era însă prea târziu. „Am văzut-o pe fată cum alerga pe drum şi striga. Am întrebat-o ce se întâmplă şi a zis că frăţiorul ei este căzut în fântână. Am mers şi m-am uitat înăuntru şi l-am văzut pe Bogdan Cuza plutind pe apă, cu faţa în jos. Era mort deja, era prea târziu. Părinţii nu erau acasă, nu stau de obicei să aibă grijă de copiii lor“, a spus un sătean care a ajuns printre primii la faţa locului.

Un localnic a sunat la 112 şi în scurt timp au ajuns pompierii, care l-au scos pe copil din apă, iar medicii l-au resuscitat. Medicii au făcut eforturi pentru a salva viaţa micuţului, dar a fost prea târziu. Trupul neînsufleţit a fost trimis la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii au precizat că au deschis o anchetă în acest caz. „Din primele cercetări, mama băiatului s-ar fi aflat la Primărie, pentru o adeverinţă. Tatăl copilului s-ar fi aflat la serviciu. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt, iar la sfârşitul cercetărilor se va lua o soluţie legală“, a declarat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Cum se putea evita tragedia

Familia Cuza mai are cinci copii, dintre care unul se află în Centrul de Plasament „Ion Holban“, iar altul se află în grija unei rude din altă localitate. Autorităţile din Bârnova au încercat să scoată toţi minorii din familie, însă instanţa a hotărât ca doar unul dintre ei să fie inclus în sistemul de protecţie de stat.

„Am adunat la un moment dat probe de la medicul de familie, de la reprezentanţii Centrului de zi «Mia Casa» - acolo unde o minoră a familiei era ajutată cu o masă caldă şi cu realizarea temelor - şi din comunitate ca să-i scoatem pe minori din familie pentru că cei doi părinţi nu se ocupau de creşterea lor şi lăsau copiii mereu singuri. Atunci am reuşit în 2011 să o introducem pe una dintre minore în centru. Pentru altă fată şi-a luat angajament de creştere la DGASPC o vecină de-a lor, la care părinţii mergeau şi lucrau cu ziua. Între timp, minora nu mai voia să stea la vecina respectivă, iar părinţii au solicitat reintegrarea ei în familie. Între timp, s-a născut şi băieţelul care acum a decedat. Sunt convinsă că, dacă instanţa decidea să ia toţi minorii din familie, nu se ajungea aici. Femeia năştea, noi apelam la instanţă şi prezentam situaţia că deja au fost neglijenţi cu ceilalţi şi atunci era luat şi micuţul acesta de la ei“, a precizat Claudia Spircu, asistent social din comună.

Aceasta a mai menţionat că, după ce din familie a fost luată prima fetiţă, părinţii au început să se responsabilizeze, iar cu ajutorul Primăriei şi-au făcut şi o locuinţă în care se putea trăi decent. În plus, asistentul social susţine că mama copiilor a început să nu-i mai lase singuri, stă cu ei zilnic, tatăl fiind cel care mai mergea prin sat la muncă.

Ieri, în timpul tragediei, femeia se afla la primărie ca să-i facă uneia dintre fete buletinul. Acasă rămăsese băieţelul care a decedat şi două minore în vârstă de şase, respectiv patru ani. „Fetiţa de şase ani împreună cu băiatul au ieşit din curte şi s-au dus la fântâna din curtea mătuşii lor materne, probabil ca să scoată fata apă, pentru că noi când am ajuns am văzut acolo o găleată mai mică. Însă de la ploi pământul de lângă fântână s-a surpat şi copilul a căzut prin gaura aceea în fântână. Cei doi părinţi au mai avut doi băieţi care au decedat, ambii până într-un an, din cauze medicale“, a spus Florin Acatrinei, viceprimarul din comună.

Reprezentanţii DGASPC vor demara o anchetă în acest caz pentru neglijenţă. Micuţul care a decedat ar fi împlinit pe 2 iunie vârsta de doi ani. (A. DÎSCĂ, I. CIUHU)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Alexandru LĂZESCU

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Poate că etichetele ideologice nu sunt astăzi considerate importante, dar ele ar putea deveni în viitor pe măsură ce curentul progresist în ascensiune va dori să promoveze politici radicale de transformare a societăţii.

Filmuletul zilei

opinii

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

L-am ucis pe Paco!

Dana ȚABREA

L-am ucis pe Paco!

L-am ucis pe Paco! de Joaquim Bundó este cel mai recent spectacol de microteatru de la Avangardia, dintr-o serie de minispectacole de aproximativ douăzeci de minute, concepute la graniţa dintre film şi teatru, pentru oamenii în permanentă mişcare, fără prea mult timp liber, al căror timp costă bani şi care se relaxează puţin spre deloc, în secolul 21, secolul de dincolo de secolul vitezei. Ca estetică, este propusă comedia neagră şi se glisează spre incredibil, cu mijloacele actoriceşti ale credibilului, verosimilului.

Iohannis la Radio România Actualităţi

Michael ASTNER

Iohannis la Radio România Actualităţi

La ţară, cât stau în casă (şi stau tot mai mult, că, de, vremea, ziua tot mai scurtă...), merge radioul. Invariabil pe Radio România Actualităţi. Unde în câteva rânduri deja m-a surprins următoarea formulare: La cutare oră, preşedintele Klaus Iohannis va ţine o conferinţă de presă „pe care Radio România Actualităţi intenţionează s-o transmită”...

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.