Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

(EXCLUSIV-VIDEO-FOTO): Miracolul din Metalurgie. Cum a putut să scape acest om cu viaţă?

GALERIE
impact metalurgieaccident metalurgie2accident metalurgie3accident metalurgie4accident metalurgie5accident metalurgie7
  • impact metalurgie
  • accident metalurgie2
  • accident metalurgie3
  • accident metalurgie4
  • accident metalurgie5
  • accident metalurgie7
- +

Doar doi paşi: aceasta a fost graniţa dintre viaţă şi moarte pentru un tânăr ieşean. La finele săptămânii trecute, ziua în amiaza mare, el venea spre maşina sa parcată, un Renault, a studiat dacă poate ieşi cu spatele în stradă, se pregătea să urce, apoi deodată a văzut o altă maşină venind spre el cu o viteză uriaşă, cu o roată pe trotuar. Doar doi paşi a apucat să facă: exact cei care i-au salvat viaţa. Maşina lui l-a împins cu mare violenţă, dar puţin, circa un metru, apoi aceasta s-a oprit într-un stâlp, unde s-a făcut zob.  Tânărul a fost proiectat mai încolo, dar nu a păţit nimic grav. Inclusiv Loganul şoferului vinovat, un bărbat beat de 54 de ani, a trecut milimetric pe lângă tânăr, făcându-se zob şi aceasta în alte maşini. Practic, oricare din cele două maşini putea să-l ucidă pe loc, dar tânărul se pare că, în mod miraculos, a avut zile.

Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au intrat în posesia imaginilor accidentului grav de vineri la amiază din Metalurgie, unde un individ beat criţă a făcut prăpăd pe stradă, şi vi le prezintă  în exclusivitate. În imagini se vede clar un adevărat miracol: un tânăr se fereşte în ultima clipă să fie prins între autoturismul său şi un stâlp.

Camerele de luat vederi surprind Lo­ganul condus de către Sorel Sorin Matra, în vârstă de 54 de ani, care vine cu viteză dinspre Tătăraşi, culcă copăceii aflaţi pe marginea străzii, apoi loveşte cu o violenţă extremă autoturismul Renault aflat şi el pe trotuar, în care tânărul care a scăpat miraculos intenţiona să se urce. El deschide portiera, se uită în jur, apoi vede bolidul ucigaş care vine către el, dă să fugă, însă este surprins de coliziune. Printr-un miracol de neînţeles, băiatul se ridică uluit şi şchioapătă puţin, vizibil şocat de cele în­tâmplate.

De asemenea, pasagerul din maşina Renault lovită violent de Logan a scăpat cu răni uşoare. Şoferul este şi el uluit că se mai află în viaţă. Individul care a produs accidentul în Metalurgie a scăpat uşor: doar o noapte de arest, fiind consemnat la domiciliu pentru următoarele două luni de zile. El a ajuns la spital, după coliziune.

Accidentul, pas cu pas

În imagini se poate vedea clar „atmosfera“ de dinainte de impactul violent: tânărul care intrase cu ceva timp în parcarea din faţa blocului H22 dă să urce la volan pentru a pleca din locul respectiv. El se apropie de maşina Renault, se uită în zona în care urma să iasă cu spatele, pe bulevardul Vasile Lupu. După ce se uită, se duce la portieră, o deschide puţin, apoi ve­de cu groază cum se apropie Loganul dinpre Tătăraşi, mergând cu o viteză uluitoare, dar şi, pe ultimii metri, cu o roată în afara părţii carosabile.

Încearcă să fugă, însă apucă să facă doar doi paşi: Loganul loveşte violent autoturismul său, pe care îl proiectează într-un stâlp. Loganul ri­co­şează puţin în stânga, trece pe contrasens, unde loveşte în lateral un camion tip basculantă, loveşte apoi un Logan parcat, se învârte de două ori şi se opreşte în mijlocul străzii, cu capota sfărâmată.

Şofe­rul maşinii, Sorel Sorin Matran, beat „man­gă“, se blochează în autoturism, deşi nu este rănit. Cel mai probabil, îi este frică de urmările neghiobiei sale. El este scos ulterior din maşină, de către poliţiştii Biroului Rutier Iaşi, pe care însă îi înjură birjăreşte.

În privinţa şoferului autoturismului Renault, maşina sa, izbită extrem de violent de Logan, îl împinge şi pe proprietar circa un metru, dar acesta are noroc că maşina se opreşte într-un stâlp, chiar dacă se face zob,  şi nu vine peste proprietarul ei, care este aruncat cu violenţă doi metru mai încolo. Imediat după impact, acesta se ridică speriat, încă şchioapătă pe trotuar, şi se învârte în jurul maşinii sale, şocat.

În imagini se mai poate vedea cum trecătorii se adună în grupuri tot mai mari, iar unii sună la 112. Un SMURD soseşte în scurt timp şi preia băiatul rănit, pe care îl transportă la spital, conştient. Practic, oricare din cele două maşini îl putea ucide pe loc: una s-a oprit însă în stâlp, cealaltă a trecut milimetric pe lângă el.

În privinţa şoferului inconştient, acesta a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul nu a fost o surpriză: 0,89 mh/l alcool pur în aerul expirat. Luat pe sus de către poliţiştii Biroului Rutier Iaşi, acesta nu s-a sfiit să îi înjure atunci când agenţii au dorit să îl transporte la un spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge. Acesta a refuzat să meargă la spital, şi a fost dus la sediul Poliţiei Rutiere, apoi transportat în Arestul Preventiv.

Avea permis italian

Sorel Matran cumpărase autoturismul Logan pe data de 15 decembrie şi circula cu un permis italian. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, apoi judecătorii au decis să îl eli­bereze sub control judiciar.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unui bărbat aflat lângă primul auto acroşat şi rănirea uşoară a unui pasager din autoturismul respectiv. În urma testării etiloscopice a conducătorului auto, rezulta­tul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, însă acesta a refuzat re­col­tarea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vă­tă­mare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologi­ce. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 februarie 2018 bărbatul a fost reţinut de către poliţişti în baza unei ordonanţe de reţinere, fiind introdus în ar­estul IPJ Iaşi. De asemenea, la data de 10 fe­bruarie, acesta a fost prezentat Parche­tu­lui de pe lângă Judecătoria Iaşi, care a dispus plasarea sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Po­liţiei Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri