Excursie de 12.000 km cu trenul și 400 km pe jos pentru elevii cu dizabilități de vedere de la Liceul „Moldova” Târgu Frumos
Tinerii cu dizabilități de vedere de la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos vor parcurge peste 12.000 de kilometri cu trenul și între 400 și 500 de kilometri pe jos, prin marile orașe ale Europei, în cadrul unui proiect de incluziune și explorare interculturală.
Proiectul, intitulat sugestiv „Călătoria începe cu mine!”, face parte din programul DiscoverEU Inclusion, finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+, și a oferit tinerilor posibilitatea de a explora identitatea europeană și valorile naționale într-un context intercultural.
Peste 6.000 de km în 15 zile
În cadrul primei etape, participanții au vizitat centre culturale și istorice din Europa de Sud și Centrală, parcurgând 6.400 de kilometri cu trenul și peste 200 de kilometri pe jos. Printre destinațiile lor s-au numărat Universitatea din Bologna, Galeriile Uffizzi, Parlamentul European din Luxembourg, faimosul pod Carol din Praga și Cetatea Buda. Tinerii au avut ocazia să descopere nu doar atracțiile turistice, ci și să experimenteze accesibilitatea spațiilor publice din diverse orașe europene, un aspect esențial pentru integrarea lor socială.
Prima etapă s-a încehiat pe 6 august, după 15 zile de călătorie prin marile orașe europene.
Trei tineri au plecat în a doua etapă a proiectului
A doua etapă a călătoriei va continua în nordul Europei, cu opriri în Polonia, Germania, Suedia și Danemarca, având ca obiectiv depășirea distanței parcurse pe jos în prima parte a proiectului. În timpul acestei călătorii, tinerii vor explora și vor evalua diversele metode de accesibilizare ale spațiilor publice din aceste țări, contribuind astfel la conștientizarea și adaptarea acestor spații la nevoile persoanelor cu dizabilități.
În cea de doua etapă a proiectului, pe 10 august, au plecat alți trei tineri cu dizabilități de vedere și cu dizabilități asociate, școlarizați la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos și voluntari ai asociației Super Tineri (Asirys), însoțiți de trei profesori psihopedagogi și de președintele asociației.
Integrarea socială a tinerilor cu deficiențe de vedere
Proiectul intitulat „Călătoria începe cu mine!” este o inițiativă dedicată tinerilor de 18 ani cu deficiențe de vedere și asociate din zona Moldovei, finanțată de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+, acțiunea DiscoverEU Inclusion. Este vorba despre două călătorii, sustenabile și interculturale, în țările europene, care se fac cu trenul, iar fiecare participant a primit permisul de călătorie Interrail Global Pass Youth.
„Prin această călătorie, tinerii cu deficiențe de vedere vor avea oportunitatea să își dezvolte abilități esențiale pentru viață, cum ar fi luarea deciziilor în situații nefamiliare, gestionarea bugetului și utilizarea tehnologiilor de asistență. De asemenea, proiectul promovează incluziunea socială și încurajează comunitatea locală și europeană să devină mai conștientă și mai receptivă la nevoile și aspirațiile tinerilor cu deficiențe de vedere. Ne dorim integrarea valorilor și direcțiilor de conduită europene în viața elevilor cu dizabilități de vedere: turismul cultural, micșorarea amprentei carbon, consumul etic, utilizarea mijloacelor de transport în comun, coparticiparea, conduita proactivă”, au transmis coordonatorii proiectului.
Organizat de Asociația Super Tineri (Asirys) în parteneriat cu Liceul Special „Moldova”, acest proiect a obținut cel mai mare punctaj la nivel național în cadrul Acțiunii de Incluziune din DiscoverEU, reflectând calitatea și impactul său semnificativ. Cu o finanțare de peste 20.000 de euro, proiectul deschide calea către o mai bună integrare socială și culturală a tinerilor cu dizabilități, consolidând valorile europene de diversitate și incluziune.
Publicitate și alte recomandări video