Europenii, insa, au „descoperit” mai devreme decat cei din alte continente Umanismul, astfel incat in a doua jumatate a secolului trecut pedeapsa cu moartea – indiferent de culpa – a fost scoasa din codurile criminale (interzisa).
Vinerea trecuta, timp de doua ore, Televiziunea Nationala Chineza a prezentat ultimele momente de viata ale unor condamnati la moarte. Erau patru, toti straini: un birmanez, un thailandez, un laotian si un apatrid. Au fost condamnati pentru trafic de droguri, dar mai ales pentru moartea a 13 marinari (pescari) chinezi, petrecuta în 2011, pe fluviul Mekong. Încatusati, în holul unei cladiri, au fost expusi ochilor indiscreti si chiar agresivi ai presei de toate felurile care i-a fotografiat, filmat si interogat timp de doua ore. Apoi au fost urcati într-o camioneta dotata cu o instalatie speciala pentru executie prin injectie letala. Televiziunea Nationala – asa cum spuneam – a oferit un spatiu generos acestui „spectacol”, crainicul repetând mereu ca totul se petrece numai si numai dupa lege. A fost, în esenta, o executie în public. Dar de ce în public din moment ce asemenea „spectacole” au fost suspendate în China înca din anii ‘80 ai secolului XX?
* * *
Desigur, tema pedepsei cu moartea a nascut si naste dezbateri fara sfârsit. Este imposibil de obtinut un consens unanim fie pentru, fie contra acestei pedepse cumplite. Unii juristi sunt împotriva zicând ca ea nu rezolva marea problema a criminalitatii, altii sunt pentru, mai ales în cazul crimelor savârsite cu cruzime sau împotriva copiilor s.a.m.d.
Chiar daca multi oameni sunt împotriva, nu sunt putini nici cei care sunt de acord cu acest tip de pedeapsa; oricum, cei care au pierdut pe cineva apropiat prin crima sunt, în mod ferm, pentru aceasta pedeapsa, ba chiar declara ca ar aplica-o cu mâinile lor. Sau în cazul unor criminali care omoara, orbeste, mai multi oameni, ca acel norvegian ticnit (care a ucis vreo 76 de tineri) sau, în ultima vreme, americani care trag cu pusca în copiii de scoala etc.; în acest caz, foarte multi oameni, care n-au nicio legatura cu victimele, cred ca pedeapsa capitala asezonata si cu ceva tortura ar fi un act necesar de dreptate.
Istoric, pedeapsa cu moartea exista cam dintotdeauna la toate popoarele. Secole în sir executia avea loc în piata publica, oamenii, numerosi – barbati, femei, copii, tineri, batrâni – veneau ca la un spectacol, ceva în genul concertelor zgomotoase de azi. Cruzimea, si în Antichitate, si în Evul Mediu, facea parte din viata de zi cu zi a oamenilor si de aceea nu înfricosa pe nimeni cea organizata public de autoritati. Luptele de gladiatori au lasat urme adânci în mentalul colectiv, cel putin în cel al europenilor. Europenii, însa, au „descoperit” mai devreme decât cei din alte continente Umanismul, astfel încât în a doua jumatate a secolului trecut pedeapsa cu moartea – indiferent de culpa – a fost scoasa din codurile criminale (interzisa). Nu Uniunea Europeana a impus acest lucru, ci Consiliul Europei; este o conditie sine qua non de admitere în aceasta Organizatie. România a trebuit sa faca acest lucru în 1993 pentru a fi admisa.
Unele tari, însa, membre ale CE cam scrâsnesc din dinti si se abtin cu greu sa nu aplice aceasta pedeapsa la unele delicte grave, inclusiv politice sau care tin de terorism. Cazul ilustru este Turcia cu Öcalan, dar nici Ucraina, Rusia sau Bielorusia nu se abtin cu bucurie. Eram membru în APCE (Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei) când Turcia, cu mare greutate, a renuntat sa-l execute pe Öcalan, seful rebelilor kurzi.
* * *
Sa ne întoarcem la China. Acolo pedeapsa cu moartea exista dintotdeauna, pâna în zilele noastre. Ea a fost aplicata, pe scara larga, si în vremea comunismului maoist. Ba chiar, pâna în anii ’80 ai secolului trecut – asa cum spuneam – executiile erau publice. Condamnatii erau purtati pe strada, cu pancarde în fata sau pe spate pe care scria ce vina au si apoi erau executati cu un glonţ în ceafa, metoda preferata si a Cekistilor si NKVD-istilor sovietici. Apoi, se trimitea familiei celui executat o factura de 1 yuan pentru plata glontelui care, se subîntelege, fusese parte din averea poporului care nu trebuie irosita de pomana. Zeci de mii de condamnati au fost executati în acest fel. Dar mai exista si un alt mod de executie. Ea se realiza în spitale, sub cutitul chirurgului care preleva, cu aceasta ocazie, organe pentru transplant. Multa vreme aceasta a fost singura cale, in China, de a obtine asemenea organe, dar astazi, spune Huang Jiefu, viceministru al sanatatii, „din pacate, doar 65% din necesar se mai obtine din aceasta sursa”. Cauza nu este scaderea numarului de executati – slava Domnului, în China multe delicte, inclusiv economice, sunt pedepsite cu moartea –, ci schimbarea metodei. Noua tehnica este injectia letala si se pare ca pentru prelevarea de organe este nevoie si de acceptul familiei care, se întelege, nu se obtine întotdeauna.
Si iata ca, dintr-odata, vinerea trecuta, China a revenit partial la executia publica. De ce?
* * *
Sa observam ca toti cei patru condamnati erau straini. Ei omorâsera – conform actului de acuzare – 13 cetateni ai marelui popor chinez. Întâi s-a intentionat trimiterea unei drone pentru a-i omorî la fata locului, adica în Laos, acolo unde se ascundeau. S-a optat apoi pentru un Comando care, cu sprijinul autoritatilor laotiene, i-a capturat si adus în China. Se subîntelegea ca pedeapsa capitala era singura pe care o meritau acesti criminali. Dar ei nu ucisesera pe oricine, ci cetateni ai marii Chine. Pedeapsa cu moartea nu era suficienta ca în cazul unor criminali oarecare, delapidatori, hoti, violatori etc. Trebuia data o lectie aparte din care sa înteleaga toti, urbi et orbi, ca marele popor chinez, ajuns la un nivel de prosperitate si putere militara de neconceput cu 20-30 de ani în urma, nu va mai permite nimanui sa atenteze în vreun fel sau altul la viata cetatenilor sai. O tara mare si mândra cum este China de azi trebuie sa-si arate pe toate caile muschii si noul statut, inclusiv în modul în care pedepseste pe cei care „n-o respecta”. Aceasta este explicatia revenirii, cel putin pentru cei de vinerea trecuta, la executia publica partiala în China.
Mihai Baciu este profesor universitar doctor la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative din cadrul Universitatii “Petre Andrei” din Iasi