Execuţia lui Cioloş
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 04.12.2021

Execuţia lui Cioloş

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Poate că Dacian Cioloş, după cum afirmă unii analişti, asumându-şi postura de hăituit, şi mizând pe faptul că într-un timp mai mult sau mai puţin apropiat, lucrurile se vor încurca şi mai mult, iar antipatia populaţiei faţă învingători va creşte, a avut în vedere să-şi consolideze printr-un astfel de gest viitorul său politic.

*

Deşi n-aş spune că îl simpatizez din cale afară pe Dacian Cioloş, nu-mi place, totuşi, cum a fost executat. A fost o metodă excesivă. Cei care au făcut-o, au dat dovadă de lipsă de măsură. Au fost trântite în nas nişte porţi, care, în mod normal, în politică se lasă întredeschise. S-a vrut cu orice preţ ca Dacian Julien Cioloş, ciudat nume!, să primească o lecţie de umilinţă şi a primit-o din plin. Cel puţin asta-i impresia pe care o înregistrăm acum, cu timpul s-ar putea însă ca ea să se schimbe. S-ar putea ca multora dârjenia cu care a luptat pentru şansa sa să le fi plăcut. De fapt, nu i s-a dat nici o şansă. Scenariul după care au evoluat lucrurile a fost dinainte foarte bine pregătit.

Din start, i s-a luat orice şansă, ba mai mult decât atât: i s-a tras preşul de sub picioare înainte de a intra în cursă. Şi asta deoarece, din culise se ştia, dar s-a dat şi ordin, să nu fie votat. Apoi, primind ca semn de încurajare un bobârnac în spate, Cioloş s-a pus în mişcare. A arătat ca o marionetă, ghidată de la centru. Sau mai degrabă ca un şoricel ce caută alergând pe culoar o portiţă de scăpare.

Singura portiţă era, desigur, abandonarea cursei. Cioloş n-a abandonat-o. A alergat până capăt. Acolo i s-a tras din nou preşul. Mai lipsea doar crosa. Dar şi ea a fost prezentă sub formă de rânjet în peisaj.

Dacian Cioloş a primit o lovitură, la care, probabil, nu se aştepta. Şi a fost scos din joc. Sau poate că se aştepta, şi asta l-a îndârjit atât de mult, încât candidatul desemnat pentru funcţia de premier nu a făcut nici un pas înapoi. E posibil să fi făcut şi el un joc, pe muchie de cuţit, alegând în mod masochist să fie linşat public. Poate că Dacian Cioloş, după cum afirmă unii analişti, asumându-şi postura de hăituit, şi mizând pe faptul că într-un timp mai mult sau mai puţin apropiat, lucrurile se vor încurca şi mai mult, iar antipatia populaţiei faţă învingători va creşte, a avut în vedere să-şi consolideze printr-un astfel de gest viitorul său politic.

Nu ştiu. În România totul e posibil.

Mărturisesc că mi-a fost, la un moment dat, milă de Cioloş. Milă de naivitatea şi încrederea cu care s-a aruncat în cursă... Pe tot parcursul negocierilor pentru formarea fantomaticului său cabinet a navigat singur. Nimeni nu l-a însoţit să-i ţină trena. Şi faptul ăsta mi se pare destul de bizar.

Mi-a rămas în minte o imagine pe care cu greu o pot dezlipi de pe retină: pirpiriul Julien Cioloş, cu figura sa de Robespierre adolescentin, îmbrăcat într-un costum siniliu, ieşit din uz, având un rucsăcel în spate, urcă sprinten impozantele scări ce străjuiesc intrarea în sediul PNL-ului... Urcă şi parcă nu mai termină de urcat.

E de mirare că după un astfel de travaliu capul i-a rămas pe umeri.

*

„Cinic, incapabil să-şi înţeleagă misiunea, dl Iohannis se comportă complet iresponsabil, strict în interes propriu şi pentru a-şi satisface imensul ego, indiferent de costuri în traume, morţi, nenorociri”, aşa îl caracteriza recent Ioana Ene Dogioiu într-un editorial, care a fost preluat sau citat de o mulţime de publicaţii şi agenţii de presă, pe preşedintele tuturor românilor, Klaus Iohannis.

Aş aduce câteva obiecţii legate de acest portret atât de caustic al distinsei ziariste.

În primul rând, nu cred că la Iohannis e vorba de cinism, ci mai degrabă de lipsă de orice empatie nu numai vizavi de marea masă a populaţiei, ci şi de anturajul său. Nici că ar avea un comportament „complet iresponsabil”, pe care l-ar exercita „strict în interes propriu”. Asta fiindcă interesul propriu, la un om de stat, se intersectează deseori cu cel public. La dl. Iohannis faptul acesta se întâmplă destul de rar, şi, totuşi, se întâmplă.

„Vîlceanu, Cîţu şi alte creaturi bizare sunt produsele lui politice, pe care le decontează 100% cu toate inepţiile lor”, continua ziarista, cerând, printre altele suspendarea din funcţie şi demiterea preşedintelui.

Nu e singura voce care cere asta în ultimul timp. Dacă lucrurile vor evolua tot aşa şi dl. Iohannis nu-şi va schimba politica şi modul de a se adresa naţiunii, atunci toată neîncrederea şi ura acumulate în societate faţă de clasa politică se vor sparge în capul său.

Părerea mea e că nu se va schimba, căci la ora actuală dl. Iohannis nu mai ascultă de nimeni, nici măcar de propriul său instinct de autoconservare. Nemăsuratul său orgoliu, autosuficienţa şi infatuarea au devenit cei mai buni sfătuitori ai săi. Dl preşedinte a ajuns să nu mai aibă în preajma sa nici un consilier care să-l tempereze. Toţi cei care au îndrăznit să-i sugereze că ar trebui să adopte o altfel de politică au fost îndepărtaţi de la Cotroceni.

Cum de s-a ajuns în acest punct?

Foarte simplu: am spus-o şi am să mai repet: dl. Iohannis nu a făcut nici un efort ca să ajungă la puterea supremă. Puterea i-a fost oferită pe tavă. De aici şi sentimentul că nu trebuie să facă nici un efort pentru a o păstra. Astfel că structurile care l-au ajutat să ajungă preşedinte au început să intre în alertă. Şi asta deoarece clientul lor suprem a devenit atât de inert şi în acelaşi timp atât de înfumurat, încât are impresia că orice gest al său trebuie să devină literă de lege nu numai pentru omul de rând, ci şi pentru serviciile care l-au propulsat în funcţia de preşedinte. Cu alte cuvinte, preşedintele le-a creat şi le creează serviciilor atâtea probleme, încât aceste forţe încep să se lepede de el.

Dacă degringolada prin care trece în prezent România se va accentua - şi sunt toate semnele că se va accentua - atunci la gâtul lui Iohannis vor sări, rând pe rând, după exemplul lui Ludovic Orban, pentru a-şi salva procentele care le-au mai rămas, toate partidele care l-au susţinut. În fine, cred că ne îndreptăm cu paşi mari către acest moment. Astăzi, cu toată puterea pe care o deţine, dl. Iohannis e un preşedinte încolţit din toate părţile. Principala lui vină e faptul că a împins ţara într-un haos de nedescris.

Ca să-i înţelegem cum de s-a ajuns aici, ar trebui să ne întoarcem în trecut. Într-un trecut nu prea îndepărtat. Nu trebuie să trecem în revistă momentele în care a încălcat orice regulă a democraţiei. Acestea sunt nenumărate. E greu să le ţinem socoteala. E suficient să ne oprim asupra câtorva gesturi aproape trecute cu vederea care i-au marcat parcursul. Unul dintre ele fiind acela legat de aruncarea paltonului prezidenţial. Acest gest revine din ce în ce mai mult în memoria analiştilor şi a a publicului. În el putem descifra toată chintesenţa temperamentului şi a lipsei de consideraţie a preşedintelui Iohannis nu numai faţă de anturajul său apropiat, ci şi faţă de întreaga naţiune care şi-a pus atâtea speranţe în el.

Reamintesc în mare scena: enervat fiind că sepepistul său nu i-a ghicit intenţia de a-şi da jos paltonul, dl. Iohannis nu şi-a putut stăpâni furia, aruncând paltonul peste capota automobilului prezidenţial, aproape în capul sepepistului.

Acum nu ştiu ce opinie aveţi dumneavoastră despre aparatul de pază al preşedintelui, în ce mă priveşte, eu am o părere destul de bună. Oamenii ce se ocupă de securitatea oricărui preşedinte de ţară sunt ofiţeri de elită, aleşi pe sprânceană şi foarte bine pregătiţi, din toate punctele de vedere. Ei nu sunt simpli bodyguarzi. Sunt ofiţeri cu grad superior, cu studii absolvite la diferite institute şi academii militare. Ca pregătire şi inteligenţă, ei sunt de multe ori superiori oamenilor pe care îi păzesc. Şi apoi, nu ştiu dacă în fişa lor de post e prevăzut să se poarte ca nişte lachei, având grijă, de pildă, de paltonul sau de pantofii prezidenţiali. Nu, misiunea lor e cu totul alta. Dacă preşedintele are nevoie de lachei, atunci ar trebui să-i caute în altă parte.

Consider că a fost o lipsă de tact, de diplomaţie şi de politeţe din partea lui Iohannis, atunci când a azvârlit paltonul în subordonatul său. Prin acest gest, preşedintele s-a lăsat descoperit, arătându-şi adevărata sa faţă şi adevăratul său caracter poporului care l-a ales. Acest gest s-a repetat sub o formă sau alta atât de-a lungul primului, cât mai ales al celui de-al doilea mandat al său. Aşa cum şi-a umilit la preluarea funcţiei omul de pază, aruncându-i paltonul peste faţă, aşa a sfidat şi întreaga ţară, considerându-ne un fel de lachei ai săi, a căror menire e să-i suporte toate capriciile prezidenţiale, inclusiv rigiditatea, vanitatea şi, bineînţeles, dubla măsură şi lenea sa proverbială.

Nu, preşedintele nu e un cinic, ci doar un personaj rapace, care-şi pândeşte cu răbdare specifică doar poichilotermelor, care îi pot pândi stând nemişcate luni întregi de zile în apă pentru a găsit momentul cel mai oportun ca să-şi ucidă victima, în cazul nostru, un fost aliat, devenit între timp adversar politic.

Intervine, desigur, şi un moment de cinism, când în văzut publicului, îi striveşte victimei capul sub călcâi.

Aşa cum a făcut, de pildă, zilele trecute, vorbind de la Bruxelles, cu Cioloş.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ar fi prea frumos

Nicolae GRECU

Ar fi prea frumos

În noul format al Cupei Davis, extrem de ofertant, echipa României are o mică şansă de a participa la masa bogaţilor.

Filmuletul zilei

opinii

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (IV)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (IV)

Autorul continuă seria distincţiilor între editarea ştiinţifică a textelor vechi şi diortosirea periodică a cărţilor întrebuinţate în serviciul liturgic.

O zi cu Părintele Florescu

pr. Constantin STURZU

O zi cu Părintele Florescu

Un eveniment editorial: publicarea volumului "Lumea ca o zi de vineri. Din jurnalul unui preot misionar" (Editura Doxologia, Iaşi, 2021). Nu e puţin lucru să publici azi o carte cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi cu un cuvânt înainte entuziast al lui Andrei Pleşu, care constată că în paginile lucrării se împleteşte "cu atâta naturaleţe cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experienţa de viaţă şi, când e cazul, cu umorul" (p. 10). Dar, când este vorba de Părintele Ioan-Florin Florescu, pe mine - din 1997, de când l-am cunoscut - nu mă mai miră nimic. În sensul bun, curat. Precum sunt "uimirea şi cutremurul" (p. 55), cele care ne ţin vii în Biserică.

Altfel

arh. Ionel OANCEA

Altfel

Am reiterat în acest spaţiu povestea proiectelor publice de amploare pentru a releva complexitatea lor. Marele proiect de reabilitare a centrului istoric din Oradea a durat peste cincisprezece ani. Pentru ca un asemenea proiect public să aibă sorţi de izbândă este necesară punerea la punct în detaliu a mecanismelor economice, juridice şi tehnice. Ele înseamnă, între multe altele, negocieri dificile între partenerii implicaţi direct în proiect, dar şi acceptarea lui de comunitate.

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cântecel de sezon

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.