În mod tradițional, dacă rămâneam cu vreo datorie la buget – fie că era vorba de o amendă contravențională ori de taxe locale uitate – știam că singurii care aveau voie să bată la poarta noastră erau funcționarii Fiscului. Fie ei locali sau centrali, cu toată răceala lor birocratică pe care o știm cu toții, parcă nu (mai) erau tocmai de speriat. Personajul Marinpredian Jupuitul intrase în totală uitare…
Ei bine, vremurile se schimbă, pentru că Executivul, dornic să reducă drastic numărul de angajați din administrația locală și să aducă mai mulți bani la buget, a venit cu o soluție care stârnește deja rumoare: datoriile către stat ar putea fi cesionate către firme private ori executori judecătorești, care ar prelua rolul de recuperatori oficiali. Respectiva soluție o identificăm în Proiectul Legii privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale (…), inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Asta înseamnă că dacă nu-ți plătești la timp amenda sau taxele, nu vei mai fi „căutat” doar de funcționarul de la primărie, ci (posibil) și de o firmă privată, care vine cu un contract în spate și cu un comision bine stabilit, pe care, desigur, îl vei suporta chiar tu.
Ce spune proiectul de lege
În proiectul de lege stă scris clar că aceste creanțe pot fi vândute prin contracte către operatori specializați, iar aceștia vor avea dreptul să folosească toate metodele legale de recuperare – de la somații și popriri până la executări silite și vânzarea bunurilor prin licitație. Dar să cităm exact: ”(1) Organele fiscale locale pot cesiona creanțele fiscale și bugetare către executori judecătorești sau către operatori economici specializați în recuperarea creanțelor, în vederea colectării acestora. (2) Cesiunea creanțelor fiscale și bugetare trebuie să fie făcută printr-un act de cesiune în formă scrisă, în condițiile stabilite de lege, și cu respectarea drepturilor contribuabililor. (3) Pentru activitatea desfășurată, executori judecătorești și operatorii economici, în calitatea lor de cesionari, pot aplica comisioane și au dreptul de a întreprinde toate demersurile legale pentru recuperarea creanțelor cesionate, inclusiv executări silite, popriri sau alte măsuri legale. Comisioanele cuprind cheltuielile de excutare și o marjă de profit rezonabilă (…).” (https://www.mdlpa.ro/pages/proiectlegeadopatemasurifinanciare07082025).
Fiscul local va trebui să informeze contribuabilii
Se subînțelege, Fiscul local rămâne, cel puțin teoretic, responsabil de a ține evidența creanțelor și de a informa contribuabilii, dar realitatea practică e alta: datoria ta nu mai e doar cu statul, ci cu cine o cumpără, iar acel cineva va avea tot interesul să recupereze cât mai repede și cu un profit rezonabil. Prin urmare, întrebarea nu mai este „când vine Fiscul?”, ci „cine bate la poarta noastră de data aceasta?”. Și spunem asta pentru că, la fel de bine, poate fi un executor sobru și elegant, cu servieta plină de acte, sau indivizi din partea unor operatori privați cu tricouri inscripționate și somații fiscale în mâini. În ambele situații, rezultatul rămâne același: buzunarul nostru se va subția, iar lecția va fi că datoriile la stat nu mai pot fi tratate cu ușurința de altădată.
Publicitate și alte recomandări video