Exemplu de ineficienţă: licitaţie banală finalizată de Primărie în 20 de luni de zile. „Atitudine rău-voitoare a comisiei”
Primăria Iaşi a finalizat în aproape 20 de luni o licitaţie. Tergiversarea a venit în contextul unei decizii controversate a municipalităţii care, ulterior, a fost desfiinţată de judecători. La mijloc este reabilitarea Monumentului Independenţei, proiect care ar fi trebuit deja încheiat dacă nu ar fi existat întârzierile. Valoarea contractului ajunge la aproape 2 milioane lei.
„Ziarul de Iaşi” a relatat pe larg speţa: în iulie 2022, firma Katar Conneg era informată că a câştigat licitaţia, în detrimentul Conest. Urmau paşi procedurali fireşti prin stabilirea oficială a câştigătorului, dar Primăria a omis să mai facă acest lucru şi, în decembrie 2022, a anulat inopinat procedura. Katar a atacat decizia pe mai multe căi şi, în final, în aprilie 2023, a avut câştig de cauză la Curtea de Apel. În urma hotărârii judecătorilor, Primăria ia o decizie bizară, aşa cum ZDI relata anul trecut: a prelungit perioada de evaluare până la finalul anului 2023.
În cele din urmă, pe 17 ianuarie 2024, Primăria decide câştigătorul, iar, potrivit purtătorului de cuvânt al municipalităţii, contractul va fi semnat cu Katar Conneg. Între momentul lansării licitaţiei (16 iunie 2022) şi finalizarea procedurii (ianuarie 2024) sunt aproape 20 luni, în condiţiile în care termenul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la Monumentul Independenţei a fost stabilit la 14 luni.
Cititi si: Decizie controversată la Primărie. Judecătorii obligă instituţia să spună clar de ce a anulat licitaţia de renovare a statuii Independenţei
În cazul deciziei de anulare a licitaţiei din decembrie 2022, Primăria a justificat faptul că cele două oferte „nu pot fi comparate din cauza prezentării modului neuniform de abordare”, fără a oferi alte explicaţii, ceea ce a determinat Katar să susţină, în acţiunea depusă ulterior la instanţă, că municipalitatea „a creat circumstanţe artificiale de anulare”. În acelaşi timp, Katar a invocat o „atitudine rău-voitoare a comisiei de evaluare”.
Între timp, Primăria a găsit modalităţi de a compara cele două oferte şi a decis în favoarea Katar, la fel ca în iulie 2022 atunci când a informat această firmă că a câştigat licitaţia.
Publicitate și alte recomandări video