Caută 
4 MIN
Foto
Regula generală în privința exercitării autorității părintești după desfacerea căsătoriei este stabilită în art. 397 Cod Civil, potrivit căruia, ”după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.” Prin instituirea acestei reguli, ambii părinți vor avea aceleași drepturi și obligații față de copiii lor minori ca și în cazul părinților nedivorțați, dar separați în fapt.
Prin excepție de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți, Codul Civil, la art. 398 alin. (1) prevede că, atunci când există motive întemeiate, ținând seama de interesul superior al copilului, instanța de judecată poate să hotărască ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Pentru ca instanța de judecată să dispună altfel trebuie făcută dovada existenței unor motive întemeiate care să justifice această măsură, cu respectarea obligatorie a principiului interesului superior al copilului.
Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia..
Așadar, se observă că legiuitorul, la articolul menționat mai sus, folosește sintagma „motive întemeiate” și nu prevede în mod expres care sunt situaţiile în care exerciţiul autorităţii părinteşti revine în exclusivitate unuia dintre părinţi, lăsând la latitudinea judecătorului să analizeze dacă motivele invocate de părinți se încadrează în aceste motivele întemeiate, care ar justifica exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate numai de către un părinte.
Potrivit art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, se consideră a fi motive temeinice: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni ca trafic de persoane, de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, de violență, precum și orice alt motiv ce ar prezenta risc pentru copil.
Un alt aspect important cu privire la stabilirea modului de exercitare a autorității părintești este că, deși părinții se pot învoi cu privire la exercitarea autorității, numai instanța este cea care, în raport de probatoriul administrat, ia sau nu act de învoiala părţilor. Instanta poate cenzura convenţia părţilor în privinţa modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti cu privire la minori, neexistând motive întemeiate pentru exercitarea sa doar de unul dintre părinți. Art. 506 Cod Civil stabilește că părinții pot, cu încuviinţarea instanţei de tutelă, să se înţeleagă cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 din Codul Civil fiind aplicabile.
Citiți și: Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Exercitarea autorității părintești de către părinții divorțați nu trebuie confundată cu situațiile prevăzute de art. 507 Cod Civil, când exercitarea autorității părintești se face tot de un singur părinte din cauza faptului că celălalt este mort, declarat judecătorește mort, pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau, din orice alt motiv, se află în neputință de a-și exprima voința.
Într-adevăr, în cazul încredințării copilului numai unuia dintre părinți după divorț, autoritatea părintească se exercită de ambii părinți, care prin acordul lor hotărăsc cu privire la măsurile ce trebuie luate față de copil în problemele importante privind creșterea, educația și pregătirea profesională, sănătatea, administrarea bunurilor și altele, ei fiind deopotrivă răspunzători de creșterea, educația și pregătirea profesională a copilului, în timp ce în situațiile prevăzute la art. 507 Cod Civil, autoritatea părintească este exercitată în întregime de un singur părinte în tot ce înseamnă elementele ce alcătuiesc autoritatea părintească, atât sub aspectul drepturilor nepatrimoniale, cât și al celor patrimoniale.
Prin urmare, instanța de judecată poate stabili exercitarea autorității părintești de un singur părinte, așa cum reglementează at. 507 Cod Civil, dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau, dacă din orice alt motiv, se află în neputință de a-și exprima voința. Într-un astfel de caz prin lege sunt stabilite motivele care îndreptățesc instanța de judecată să pronunțe o astfel de soluție.
Consilier, Paula Iekel Biroul Teritorial Iaşi Instituţia Avocatul Poporului
Publicitate și alte recomandări video
