marti, 16.08.2022
Când ai un istoric şi o experienţă de peste un secol într-o industrie, crizele financiare nu mai par la fel de înspăimântătoare, dar aduc, totuşi, particularităţile şi provocările lor. Mircea Turdean, directorul general al Farmec, a oglindit experienţa celei mai recente crize traversate de companie şi ne-a povestit ce reuşite a avut, ce piedici a depăşit şi ce strategii a adoptat în ultimele 12 luni.
„Am început cu identificarea nevoilor pieţei, aşa că în perioada martie – aprilie am prioritizat producţia săpunurilor antibacteriene, a produselor pentru curăţenie şi a celor pentru igienizarea mâinilor. Concomitent, am dezvoltat în regim de urgenţă o categorie nouă de produse – biocide. Pentru a fi cât mai eficienţi, am creat o echipă dedicată, care s-a ocupat de lansarea produselor biocide în timp record de nici două luni, în condiţiile în care, în mod normal, lansarea unui nou produs poate dura până la doi ani”.
Printre dificultăţile cu care producătorul s-a confruntat în anul precedent se numără în primul rând cea a asigurării de stocuri necesare de alcool şi ambalaje, importul în perioada de urgenţă fiind restricţionat.
„Dar am găsit soluţii şi am adăugat astfel în portofoliu dezinfectanţii Farmec pentru mâini cu 70% alcool pentru uz personal şi dezinfectanţii pentru mâini şi suprafeţe din gama Dermofarm, pe bază de alcool etilic 80%, creaţi special pentru uz medical şi profesional”.
În plus, executivul spune că şi-au adaptat strategiile de comunicare şi campaniile de marketing prin promovarea categoriilor de produse pentru care exista o cerere mai mare.
Aflați amănunte de pe businessmagazin.ro.
Cuvinte cheie: + mircea turdean, farmec, criză, pandemie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO A mai sărit în aer o bază militară rusească din Crimeea. Adăpostea 12 avioane de luptă
Nu ai asigurare medicală? Nu te primește niciun medic de familie
Suceava, orașul preferat al prostituatelor. Aici se practică cele mai mari tarife din țară
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Vedetele filmului „Nuntă în Bucovina” studiază în Iaşi, Automatică şi Calculatoare (VIDEO)
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Propunerile de la Iaşi cu privire la proiectul Legii Educaţiei, agreate de minister
O amendă Covid a pus pe chituci barul sătesc din Domniţa. Judecătorii i-au luat apărarea crâşmarului
CRONICA MECIULUI – Poli Iaşi: Două şuturi pe poartă, două goluri. Şi atât! Ce nu s-a văzut? (VIDEO)
Ghinion: s-a ales cu o condamnare după ce s-a întâlnit cu fosta soacră, băut fiind
O şansă în plus la angajări de calitate pentru tinerii absolvenţi de studii la Politehnica ieşeană
A coborât din Audi şi i-a spart capul cu telefonul unui alt bărbat. De la ce s-au luat?
El în arest, iubita cercetată penal. Femeia i-a dat cheile maşinii, deşi ştia că nu are permis
Cătălin ONOFREICelălalt război (I) |
Briscan ZARAŞoc şi groază… |
Cristina DANILOVOpt ore în Turnul Babel |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.