Experţii antiterorism se tem de un "11 septembrie european" în 2016
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Experţii antiterorism se tem de un "11 septembrie european" în 2016

GALERIE
explozie
  • explozie
- +

Experţii europeni din domeniul luptei împotriva terorismului se tem de un "11 septembrie european" în 2016, apreciind că atacurile teroriste din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi, au fost doar începutul, relatează AFP în pagina online 

"Din păcate, cred că 2015 nu a fost nimic", a declarat pentru AFP un oficial responsabil de combaterea terorismului.

"Ne îndreptăm spre un 11 septembrie european: atacuri simultane în mai multe ţări, mai multe locuri. O treabă coordonată. Ştim că teroriştii lucrează la asta", a adăugat el.

Oficialul a precizat că gruparea Stat Islamic recrutează şi antrenează europeni "cu scopul de a-i trimite înapoi să lovească ţările de origine".

"Ei au documentele false necesare, stăpânesc limba, locurile, armele. Oprim mulţi dintre ei, dar trebuie să recunoaştem că suntem copleşiţi. Unii vor reuşi să pătrundă, alţii au reuşit deja", a adăugat acesta.

Arestările recente ale unor jihadişti care reveneau din Siria şi Irak au sporit îngrijorările, a spus el. "Profilurile se schimbă. Vedem că se întorc indivizi ultra-radicali, foarte întăriţi de luptă, care ar fi trebuit să rămână acolo", a adăugat oficialul. "Înainte, erau în mare parte indivizi care au făcut o greşeală, care nu au realizat că războiul poate fi dureros. Dar acum vedem revenind indivizi care îşi menţin alegerea făcută".

În faţa unui inamic care este bucuros să moară şi să facă cât mai multe victime civile, provocarea pentru forţele de securitate din Franţa este să reducă drastic timpul de răspuns.

"Întârzierea forţelor de intervenţie trebuie redusă cât mai mult", a declarat pentru AFP colonelul Hubert Bonneau, comandantul forţei de elită a poliţiei (GIGN).

"La Bataclan, uciderea a 90 de persoane a durat 20 de minute", a precizat el, referindu-se la sala de concerte din Paris, atacată pe 13 noiembrie de indivizi înarmaţi. Poliţia a avut nevoie de două ore şi jumătate pentru a lua sala cu asalt, până a strâns informaţii despre planurile clădirii şi poziţiile jihadiştilor.

Bonneau a subliniat că acest tip nou de ameninţare înseamnă că nu mai există luări de ostatici clasice, ca în trecut. "Ostaticii sunt doar un amortizor, pentru a încetini progresul forţelor de securitate. Dacă nu intervenim cât mai rapid posibil, vor fi mai multe victime. Aceasta este lecţia pe care o învăţăm din atacurile de la 13 noiembrie, care va schimba modul nostru de intervenţie", a afirmat el.

"Trebuie să avem acţiuni chirurgicale, cât mai puternice şi mai rapide cu putinţă", a mai spus colonelul. Comploturile multiple, paneuropene nu sunt o noutate şi au fost dejucate de mai multe ori, inclusiv unul în august 2010, a declarat Yves Trotignon, un fost analist al serviciului francez de informaţii DGSE.

"La vremea aceea era încă al-Qaida", a spus el. "Echipele trebuia să ajungă în vestul Europei, să recupereze materiale plasate dinainte - pistoale şi puşti. Complotul a fost dejucat de americani, care au efectuat o serie de raiduri preventive cu drone în Afganistan şi Pakistan, vizând indivizii care organizau operaţiunea".

"Acest tip de atac multiplu este unul dintre cele mai grave scenarii pentru 2016", a precizat Trotignon. "Ştiu că în capitalele europene, mai ales la Londra, serviciile specializate lucrează la această teorie", a adăugat el.

Poliţia, armata şi serviciile de informaţii se adaptează constant la ameninţarea care se schimbă continuu, dar la fel face şi cealaltă parte, adesea mai rapid şi mai eficient, au subliniat specialiştii.

"Nu doar noi învăţăm lecţia, ci şi Statul Islamic", a precizat oficialul din domeniul luptei împotriva terorismului.

"Ei iau lecţii din anchetele de presă, citesc tot legat de subiect. Ei au văzut că a durat două ore şi jumătate ca poliţia să lanseze raiduri la Bataclan", a spus Trotignon. Au văzut de asemenea că "explozibilii nu erau buni, că trebuie schimbaţi, că indivizii au lăsat prea multe urme. Învaţă rapid".

"Dacă se îmbunătăţeşte calitatea atacatorilor, avem o problemă", a afirmat el, adăugând că specialiştii din serviciile de securitate sunt pesimişti pentru 2016. "Poate vom spune că 2015 a fost doar o repetiţie", a conchis acesta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.