vineri, 23.04.2021
La „Cuza Vodă“ vor fi amenajate două noi saloane destinate nou-născuţilor.
La Maternitatea „Cuza Vodă“ va fi extinsă Secţia de Neonatologie, urmând să fie amenajate două saloane noi. Unul dintre ele va mări capacitatea destinată activităţii medicale cu referire la Centrul Regional de Terapie Intensivă Neonatală, iar celălalt salon, care va fi amenajat la etajul III al clădirii, va reprezenta un salon de izolare a cazurilor care vin din alte unităţi, scopul fiind acela de a împiedica răspândirea eventualelor infecţii.
Reprezentanţii unităţii medicale susţin că cele două saloane vor fi date în folosinţă cel mai probabil la jumătatea acestui an, fiind nevoie de o perioadă pentru renovarea sau pregătirea spaţiilor.
„Pe etajul şase vom mări Anestezia şi Terapia Intesivă, iar la etajul trei va fi salonul de izolare pentru cei care sunt din alte unităţi. Acest lucru nu are legătură cu cazurile de infecţii cu Klebsiella, este o măsură pe care o luăm pentru mărirea capacităţii de activitate şi ca urmare a creşterii numărului de copii care se înregistrează de la un an la altul, acolo unde este activitate încercăm să creăm spaţiul necesar“, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul unităţii.
Prin această modificare, se preconizează o creştere cu 20% a spaţiului efectiv pentru desfăşurarea activităţii medicale. În cadrul maternităţii există două secţii pentru nou-născuţi, una de 80 de paturi unde sunt copiii născuţi la termen, care nu prespun îngrijiri speciale, şi încă o secţie de neonatologie cu 65 de paturi, dintre care 25 sunt pentru terapie intensivă neonatală şi 40 pentru prematuri care necesită o monitorizare specială.
Fiind o unitate medicală care preia şi cazuri din întreaga regiune a Moldovei, de multe ori secţia este supraaglomerată.
Cuvinte cheie: + maternitate, cuza, voda, iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Baciu: Cei care au conturi pe platforma de vaccinare pot programa până la 1.000 de persoane
Iaşi: Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" au efectuat încă două transplanturi renale
Conferință despre importanța vaccinării și a testării la UMF Iași
Noutăți de pe feuda CD Politehnica Iași : Andrei Cristea şi Andreias Calcan – out!
Opozantul rus Aleksei Navalnîi anunţă că încetează greva foamei
Marius Ostaficiuc, liderul oraganizaţiei municipal PSD Iaşi: Chirica nu mai este frecventabil
Ziua Internațională a Cărții la Editura Polirom: 40% reducere la peste 2000 de titluri disponibile
Primarul Chirica întrerupe orice negocieri cu Cosette Chichirău: “Pe vecie”
Un trader de criptomonede din Turcia ar fi fugit din țară cu 2 miliarde de dolari
Cum se luptă Putin cu pandemia de COVID-19? Nu vaccinează, ci dă liber zece zile în toată ţara
SpaceX a decolat către Staţia Spaţială Internaţională cu patru astronauţi la bord
Ovidiu Haţegan arbitrează meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, din Liga 1
O vedetă din tenis spune că e bisexuală: „Între două femei există o conexiune aparte”
LIVE - Primarul anunţă că intră în grevă japoneză. A “tunat şi fulgerat” la adresa USR PLUS
Un beţivan a înjunghiat o femeie fiindcă nu a vrut să-i dea băutură pe datorie
Peste 5 milioane de israelieni au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19
COVID a ajuns și pe Everest. Alpiniști bolnavi, recuperați cu elicopterul
Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang. Prima reacţie a Chinei
Premiile Oscar - Ce şanse are Colectiv la cele două categorii la care a fost nominalizat?
VIDEO: Smiley face o cursă nebună noaptea prin Bucureşti. Aventura a culminat cu o explozie
Brazilia îl vrea pe Neymar la Jocurile Olimpice. “Este principalul jucător al naţionalei noastre”
Atacurile cibernetice lansate de state s-au dublat în ultimii trei ani
Cu ce se apără România la Marea Neagră: trei fregate, o corvetă, 30 de MiG-uri și 17 avioane F-16
"HÂTZ! Dorian Popa s-a vaccinat!": Când am plecat în Asia am făcut 4 vaccinuri
Noul ministru al Sănătății a lucrat în 2020 pe salariul minim pe economie, la propria firmă
Zlatan Ibrahimovici ar vrea să rămână pe viaţă la AC Milan: “îi iubesc pe toţi”
Sporuri la Aviația Civilă: 1.000 lei - să nu cadă avioane, 850 lei - să răspunzi oricând la telefon
Cum să îți livrezi produsele a doua zi prin Fulfilment by eMAG (P)
O tânără de 18 ani şi mama sa, arestate într-un dosar de proxenetism
A greşit Daniel Dines că a listat acum UiPath la Bursă? O comparaţie cu firmele de stat
Copilul electrocutat ieri în Poitiers a fost operat aproape toată noaptea la spitalul Sf. Maria
Cum va fi vremea în duminica Floriilor? În zona Moldovei temperaturile vor fi mai coborâte
Un fost primar PNL s-a împușcat în cap cu arma de vânătoare. Avea depresie post-COVID
VIDEO Șapte victime după ce un microbuz cu pasageri a intrat într-un TIR
Adrian Wiener, deputatul USR PLUS, cere o implicare mai mare a BOR în campania de vaccinare
Renumitul dirijor Răzvan Metea a murit la 43 de ani, după ce a făcut o formă gravă de COVID
VIDEO: Les McKeown, fost solist al grupului Bay City Rollers, a murit
Microsoft lansează un widget cu ştiri şi informaţii meteo pentru Windows 10
Un hoţ a furat 1.700 de doze de vaccin anti-Covid. Le-a returnat şi şi-a cerut scuze
România a ajuns anul trecut la 920 km de autostrăzi. Avansăm în ritm de melc
Peste un milion de români au motiv să bea astăzi. Tradiții și obiceiuri de Sf. Gheorghe
Accident produs cu o trotinetă electrică. O bătrână a ajuns la spital
Alexandru CĂLINESCUNew York şi Bucureşti în oglinzi paralele |
Neculai SEGHEDINVuia (III) |
Nicolae CREŢUCompetiţia mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.