anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 03.07.2022

Extinderea Penitenciarului din Copou, respinsă şi a doua oară

GALERIE
penitenciar Copou
  • penitenciar Copou
- +

Membrii Comisieide urbanism au ridicat problema oportunităţii localizării actuale, şi au susţinut că mai oportun ar fi o relocare a Penitenciarului.

Comisia de urbanism a respins, pentru a doua oară, proiectul de extindere a Penitenciarului Iaşi pe actualul amplasament din Copou. La fel ca în şedinţa precedentă, din luna ianuarie, membrii Comisiei au ridicat problema oportunităţii localizării actuale a unităţii şi au susţinut că mai oportun ar fi o relocare a Penitenciarului în altă zonă. Comisia a respins proiectul în condiţiile în care cei mai mulţi dintre consilieri s-au abţinut de la vot. La şedinţa de ieri au participat şi trei reprezentanţi ai unităţii, printre care şi noul director al instituţiei, Marian Dima. Potrivit şefilor Penitenciarului Iaşi, intenţia este de a extinde unitatea cu o nouă construcţie, în formă de „U”, care să găzduiască doar pavilioane de detenţie. „Încercăm să îmbunătăţim condiţiile de cazare”, a spus directorul Penitenciarului.

El a subliniat în faţa Comisiei că investiţia a fost estimată la 10 milioane euro. Noua construcţie, ce este prevăzută pe terenul liber spre str. Fagului, ar urma să aibă 600 de locuri de cazare, iar acest lucru ar înseamna ca în fiecare cameră să fie doar câte două persoane private de libertate. Cu tot cu pavilioanele existente, Penitenciarul Iaşi ar urma să aibă o capacitate de 1.100 de locuri, toate conform standardelor europene. Despre o posibilă relocare, Ministerul Justiţiei a transmis, în mai multe rânduri, că investiţia în construirea unui nou Penitenciar de la „zero” ar însemna o alocare financiară de cel puţin 100 milioane euro. Reprezentanţii Penitenciarului Iaşi au precizat ieri că, pe termen scurt, „cea mai optimă variantă” constă în extinderea actualei unităţi. În cadrul Comisiei nu au fost contestaţi indicatorii urbanistici ai proiectului, discuţiile fiind doar pe problema oportunităţii. Unii dintre membrii forului au propus Penitenciarului şi alte soluţii: schimb de terenuri cu o autoritate publică, existând suprafeţe la periferia oraşului care au deja clădiri ce ar putea fi reabilitate şi reconfigurate într-un nou Penitenciar. „Nu orice clădire civilă poate fi transformată într-un pavilion de detenţie”, a fost replica şefilor unităţii.

Consilierii au amintit că Penitenciarul Iaşi are disponibilă o suprafaţă de teren în apropiere de Piatra Neamţ pentru construirea unui nou penitenciar încă din 2012.  În schimb, şefii unităţii de la Iaşi au precizat că nici acum şapte ani nu s-a pus problema relocării, ci doar să se construiască un penitenciar care să deservească judeţul Neamţ. Proiectul de extindere din Copou prevede dublarea suprafeţei construite existente. În final, construcţiile ar urma să ocupe circa 45% din terenul pe care instituţia îl deţine (52.000 mp). Noul imobil propus este în formă de „U” cu trei corpuri de clădire înalte de 20 metri. Un alt proiect discutat de către Comisie a vizat construirea a mai multe imobile care să cuprindă locuinţe colective (circa 200 apartamente), birouri şi spaţii conexe. Amplasamentul investiţiei este pe str. Mitropolit Varlaam, pe un teren al fostei fabrici Nicolina. Proiectul, în care este implicat patronul Hotelului Unirea (Lucian Grecu), a fost aprobat de către Comisie. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Efectul mediatic David Popovici

Nicolae GRECU

Efectul mediatic David Popovici

Banii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

Crize, amăgiri şi limpeziri

pr. Constantin STURZU

Crize, amăgiri şi limpeziri

Între cei 12 ucenici mai apropiaţi, Mântuitorul a ales şi pe doi care aveau să comită acte de trădare cumplite: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Domnul pe cine alege? 

Marele plan urbanistic zonal

arh. Ionel OANCEA

Marele plan urbanistic zonal

Urbanismul este un instrument de planificare spaţială în scopul armonizării funcţiunilor vitale ale oraşului astfel încât forma, imaginea de ansamblu, să povestească despre frumuseţea comunităţii. Ideile urbanistice s-au născut o dată cu locuirea. Astăzi oraşul este un organism atât de complex, de sensibil, încât urbanismul ca disciplină de sinteză trebuie să fie o activitate permanentă, altfel apar fracturile, sincopele în evoluţia spaţiului cu efecte similare bolilor greu vindecabile.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.