Extrema dreaptă austriacă obţine cele mai multe voturi în alegerile legisltive, arată primele proiecţii
Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) a obţinut în alegerile legislative de duminică cele mai multe voturi 29,1%), potrivit primelor proiecţii, şi se îndreaptă către o victorie fără precedent condus de către Herbert Kickl, urmat de ÖVP (26,2%) SPÖ (20,4%), Neos (8,8%) şi Verzi (8,6%), relatează The Guardian şi BBC News.
Proiecţiile, care au la bază primele rezultate, creditează partidul lui Kickl cu 29.1% dintre voturile exprimate, cu aproape trei puncte procentuale în faţa Partidului Poporului (ÖVP, conservator), creditat cu 26.2%, dar foarte departe de o majoritate.
FPÖ a făcut parte din coaliţii aflate la putere în trecut, însă ÖVP refuză să facă parte dintr0un guvern condus de căytre extrema dreaptă.
Rivalul lui Kickl, cancelarul în exerciţiu Karl Nehammer de la ÖVP, a subliniat că este ”imposibil să formezi un Guvern cu cineva care adoră teoriiile conspiraţiei”.
Aproximativ 6,3 milioane de austrieci cu drept de vot au fost chemaţi la urne, într-un scrutin dominat de problemele imigraţiei şi azilului, inflaţie şi Războiul din Ucraina.
Kickl le-a promis austriecilor să construiască ”fortăreaţa Austria”, să le restabilească securitatea, prosperitatea şi pacea.
El se vrea un ”Volkskanzler” (cancelarul poporului), un nume care le aminteşte unor austrieci de Adolf Hitler.
Publicitate și alte recomandări video