anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Extremişti

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Ignoranţa de azi nu este una impusă de sistem aşa cum era să spunem pe timpul regimului comunist, ci una exercitată de fiecare individ ori grup în parte asupra lui însuşi. Civilizaţie înseamnă în primul rând diversitate, acceptarea ideii că nu există o singură viziune asupra lumii, iar toate celelalte sunt nocive ori malefice şi că ar trebui eliminate. 

De curând am citit un articol cu imagini despre un bărbat heterosexual în toată firea dintr-o ţară nordică pasionat de îmbrăcămintea feminină. Deşi era la fel de masculin în toate cele, fiind chiar şi antrenor de fotbal, se simţea cel mai bine costumat în fuste şi pantofi de damă. La prima vedere atât imaginea, cât şi ideea în sine mi-au intrat foarte greu în zona de acceptare a creierului. Un bărbat îmbrăcat în fuste strâmte şi cizme cu toc care îşi păstra în continuare alura masculină era un ciocan rotopercutor care îmi zgâria retina îngrozitor, dar citind de mai multe ori articolul şi forţându-mă să înţeleg punctul lui de vedere, am reuşit într-un final să mă împac cu mine însumi şi să realizez că ceea ce mă împiedica să înţeleg erau propriile mele prejudecăţi şi principii rigidizate. Toată lumea din jurul lui l-a acceptat aşa cum este, nimic altceva nu era deosebit la el decât vestimentaţia, i-au înţeles stilul şi filosofia, inclusiv soţia şi copiii, iar viaţa şi-a continuat cursul firesc ca şi cum respectivul ins nu ar fi fost cu absolut nimic diferit de ceilalţi în pantaloni şi ghete de armată.

În articolul trecut am scris despre faptul că majoritatea covârşitoare a românilor după căutările de pe Internet ascultă manele, restul, nu se ştie. Asta îmi aminteşte cu nostalgie de anii ’90 când „lumea” de la oraş era împărţită în două mari tabere: depeşari (fani ai trupei Depeche Mode) şi rockeri. Primii erau îmbrăcaţi şi tunşi într-un anumit fel doar de ei ştiut, dar destul de evident ca să fie recunoscuţi ca atare pe stradă, ultimii aveau aspectul general cunoscut cu părul lung, neîngrijit, haine de blugi sau piele, eventual tot vechi, rupte, şi ghete ori ciocate în picioare (cizme sănătoase de piele precum cele de cowboy).

Cele două extreme se urau şi oriunde se întâlneau ieşeau scântei. Era absolut interzis să fii prieten, să comunici chiar cu vreun depaşar, dacă erai rocker, şi invers. La concertele din aer liber ori din săli, la discoteci, spectacole, întâlniri de orice fel, se încingeau deseori bătăi între un pletos sau grup de pletoşi şi corespondenţii lor din partea cealaltă, cu părul scurt şi ciudat. Eu însumi am fost prins la mijloc la Teatrul de vară din Costineşti între două astfel de armate şi, fiind confundat cu un rocker (aveam părul lung) am fost flocăit bine, dacă nu eram tras de doi prieteni mai solizi din bătălie, sigur ajungeam la spital. Iar eu nu ţineam cu nimeni, îmi plăceau şi Depeche Mode, şi rock-ul, ba chiar şi muzica populară, Michael Jackon, Sabrina, Modern Talking, şi dansam la ţară pe Azur, Albatros şi Generic. Nu refuzam din principiu nimic. Găseam ceva frumos, plăcut sau distractiv în oricare gen muzical sau vestimentar. De ce să mă mărginesc la un singur copac când puteam avea pădurea întreagă?

Ei bine, se pare că anii care au trecut de atunci au schimbat multe lucruri, dar mentalităţile absolut deloc. Depeşarii au dispărut complet, rockerii s-au împuţinat şi nu mai sunt aşa vizibili ori ostentativi ca înainte (hainele şi părul se spală azi mult mai des ca în anii ’90), dar în schimb au apărut hipsterii şi maneliştii. Cei mai mulţi sunt cei din urmă, după cum dovedesc statisticile. Se poate spune că şi azi sunt două tabere, ura între ele fiind aproape la fel de mare, lipsind din fericire violenţele aşa cum erau înainte.

Ce mă intrigă pe mine este faptul că oamenii tind în continuare să se specializeze doar pe anumite genuri muzicale în particular, şi de viaţă, în general, dintr-o ignoranţă autoindusă, uimitoare şi inexplicabilă într-o democraţie. Acum, când informarea şi deschiderea spre orice sunt atât de mari, ignoranţa şi neştiinţa, paradoxal, sunt mai intense ca oricând.

Unul dintre copiii mei îmi mărturisea zilele trecute că la şcoală învăţătorul i-a întrebat ce vor să se facă atunci când vor fi mari, iar unul dintre colegii de clasă a zis senin şi cu toată convingerea că doreşte foarte mult să ajungă manelist. El ascultă doar manele, ştie versuri de cântece pe de rost, cunoaşte cu lux de amănunte toţi cântăreţii din domeniu şi imită stilul lor de viaţă cât de mult poate. Nu a aflat niciodată de alt gen de muzică, nu ştie niciun alt artist care să cânte altceva decât manele şi nici nu îl interesează, nefiind nimeni care să îl îndrume, să îi deschidă mintea şi spre altceva.

Polarizarea aceasta mi se pare mai tragică decât orice pandemie. Iar ea nu se manifestă doar în muzică, ci în fiecare aspect din viaţa noastră. Ceea ce se întâmplă pur şi simplu nu este o democraţie, ci un alt fel de totalitarism, unul împărţit pe categorii. Pe Facebook „user”-ii trăiesc doar în bula lor informaţională, refuzând orice altă provocare ori informaţie din altă parte, la televizor cel mai mult stau pe un anume canal de ştiri care transmite informaţiile numai dintr-o anumită perspectivă, ascultă doar declaraţiile celor care sunt de partea lor, pe ceilalţi nu-i suportă să îi vadă în faţă, sunt fani ai unei singure mărci sau idei ori stil de viaţă, ignorând complet ori privind cu dispreţ la celelalte (BMW sau Audi, carnivor sau vegetarian, creştin sau altceva, provaccinare sau anti etc.). Şi, mai presus de toate, fiecare în parte se crede stăpânul adevărului şi e convins că a ales cel mai bun drum posibil, când în realitate fiecare este un mic extremist, eliminând total şi fără o analiză corectă restul opţiunilor.

La fel cum copiii răsfăţaţi refuză cu o încăpăţânare de măgar să guste ori să miroase măcar o mâncare cu totul nouă, la fel un „rocker” sau un meloman urăşte maneaua şi refuză cu aceeaşi obstinaţie să asculte un singur sunet sau vers dintr-o piesă, ori să audă aşa ceva la vreo petrecere la care este el invitat. Şi invers, un manelist va vărsa berea pe el de supărare, dacă aude vreo chitară electrică la grătarul lui. Nimeni nu vrea să accepte sub nicio formă că fiecare stil are părţile lui bune, filosofia lui şi că poate fi acceptat într-o anumită măsură în mediul lui „select”. Ignoranţa de azi nu este una impusă de sistem aşa cum era să spunem pe timpul regimului comunist, ci una exercitată de fiecare individ ori grup în parte asupra lui însuşi. Nimeni pe lume nu opreşte un rocker sau hipster să accepte măcar partea amuzantă a unei manele, sau un manelist să asculte până la capăt un solo de chitară electrică, iar de aici vin toate neregulile din societate. Civilizaţie înseamnă în primul rând diversitate, acceptarea ideii că nu există o singură viziune asupra lumii, iar toate celelalte sunt nocive ori malefice şi că ar trebui eliminate. 

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Nimic de salvat

Pavel LUCESCU

Nimic de salvat

Încăput pe mâna lui Barna, Ghinea, Drulă, Năsui şi prietenii, USR a devenit un soi de anexă libertariană a PNL, unde ar fi logic să şi sfârşească, alături de gaşca Câţu-Gorghiu.

opinii

Simple notaţii

Alexandru CĂLINESCU

Simple notaţii

Sorin Oprescu mi-a fost dintotdeauna profund antipatic, şi asta înainte să aflu despre matrapazlâcurile lui. Îmi părea un şmecher de „capitală”, un ins cu apucături golăneşti, vulgar şi agresiv. Îl situam cam pe aceeaşi treaptă cu Becali, deşi la acesta din urmă mai puteam detecta nişte urme de umanitate. Am aflat, în urma condamnării lui Oprescu, ceea ce, probabil, ştia destulă lume: doctorul lucra în stil mare, cerea şpăgi colosale, avea - precum mafioţii - oameni de încredere care îl protejau şi îşi asumau treburile riscante. 

Tencuiala antiseismică

Neculai SEGHEDIN

Tencuiala antiseismică

Desigur, o legendă urbană, unul din miturile care însoţesc toate amintirile, povestirile, convingerile legate de cutremur, care au dus la dezvoltarea unei adevărate culturi a seismului în România.

Love story la “om la lună”

George PLEȘU

Love story la “om la lună”

Se face curând un an de zile de când nu am mai scos din player-ul maşinii cd-ul cu albumul În caz de om la lună, strigaţi „om la lună, stânga/ dreapta” după caz.

pulspulspuls

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

PULS

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

Multă lumea ne-a tot întrebat în ultima vreme unde o fi dispărut din peisaj sinatoarea de Iaşi cu cea mai mare greutate (la quintale ne referim, nu la influenţă, evident), dar şi cu gura cea mai mare. Ei bine, stimaţi telespectatori, am apelat pentru un răspuns la această spinoasă problemă a politichiei locale, naţionale şi, de ce nu, chiar evropeneşti am putea spune, la aceeaşi sursă a noastră care ne-a spus câte una sau alta la momentul candidaturii ei la Iaşi pe listele auriste, când mai nimeni nu ştia de un’ s-o ia pe madam: adicătelea amicul Archibald Tănase, stimaţi telespectatori, că sigur vă era olecuţă dor de el, nu-i aşa?

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.