anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Facebook-ul dăunează grav învăţăturii?

GALERIE
fb
  • fb
- +

Un studiu întreprins la Universitatea Canterbury din Marea Britanie a arătat o legătură neaşteptată între Facebook şi performanţele elevilor la învăţătură, observate a fi invers proporţionale cu popularitatea reţelei de socializare în rândul ţinerilor.

Potrivit lui Milesa Cepe, student masterand la psihologie în cadrul Universităţii, aproximativ 40% dintre studenţii care îşi verifică contul de Facebook între 21 şi peste 31 ori pe zi au primit evaluări slabe sau chiar au picat unele din examenele date. Spre comparaţie, 49% dintre studenţii care vizitează reţeaua Facebook în medie de câte 4 ori pe zi au obţinut evaluări medii şi peste medie la examene.
Studiul a fost desfăşurat cu un grup de 106 elevi de liceu, 211 studenţi la universitate şi părinţii acestora. Potrivit studiului, 93% dintre elevii de liceu şi studenţi obişnuiesc să viziteze reţeaua Facebook cel puţin o dată pe zi.
Totuşi, studiul arată că mulţi dintre elevii şi studenţii cu probleme la examene s-ar descurca cu dificultate indiferent de obiceiurile privind frecventarea reţelelor de socializare, pentru aceştia reţeaua Fecebook fiind doar un mijloc de eliberare a stresului. În susţinerea acestei afirmaţii îi avem pe cei 60 % dintre studenţii cu rezultate bune la examene, obţinute în ciuda faptului că şi aceştia îşi verifică contul Facebook între 21 şi 31 ori pe zi, sau mai des. În acest caz explicaţia este că elevii buni la învăţătură reuşesc să ducă mai repede la bun sfârşit activităţile legate de şcoală, iar vizitele în reţeaua Facebook sunt asociate cu activităţile de recreere din timpul liber.
Potrivit lui Richard Edmundson, directorul Universităţii, accesul elevilor la reţeaua Facebook în timul orelor de curs ar trebui restricţionat, însă măsura este dificil de pus în practică. Cu toate acestea, Edmundson admite că vizitele dese în reţeaua Facebook sunt o cauză improbabilă pentru rezultatele slabe la învăţătură, ci mai degrabă o consecinţă a lipsei de interes pentru învăţat. (go4it.ro)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ţinut minte

Cătălin ONOFREI

De ţinut minte

Cele cinci mari trădări ale liberalilor.

opinii

Cine mai vrea să fie liber

Briscan ZARA

Cine mai vrea să fie liber

Nu mai există compatibilitate de idei şi credinţe nicăieri. E doar un curent general oficial, impus şi încurajat permanent de stat, la nivel de politică naţională, iar pe acela se merge într-un sens prin propagandă continuă. Se numeşte corectitudine politică. Nu poate fi definit de nimeni prin nimic, de aceea oricine poate face teoretic orice, dar poate fi şi tras la răspundere pentru orice, dacă situaţia o cere.

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Cristina DANILOV

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Fiecare dintre noi a avut o experienţă în care s-a simţit deplasat, o situaţie în care s-a simţit ruşinat sau inconfortabil doar pentru că a fost sau a făcut ceva diferit faţă de ceilalţi. Oamenii sunt experţi în a identifica aceste situaţii şi a face glume pe seama lor, uneori, din nefericire, excesiv.

Uzul raţiunii

Nichita DANILOV

Uzul raţiunii

Un popor fără un lider care să-i apere demnitatea şi interesele tinde să devină o mulţime nulă. Oare mai e nevoie să mai spun că spre asta alunecă zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Căci azi, noi, cei care am trăit în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt călcate unul după altul în picioare.

pulspulspuls

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Un uichend agitat tare s-a încheiat ieri la partidoiul ieşean, stimaţi telespectatori. Ceva ce nu s-a prea văzut din stradă, că la discreţie lumea de la partidoi e campioană zonală, dar care cică a lăsat urme grele prin multe berouri, dacă nu cumva chiar şi cicatrici pe unele obrazuri mai puţin tăbăcite. 

Caricatura zilei

La umplut piscina

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.