anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

duminica, 29.01.2023

Facultatea ai cărei studenţi au cea mai mare şansă să devină milionari în euro

GALERIE
viitor
  • viitor
- +

Politehnica din Bucureşti şi-a consolidat în primele zile ale acestui an reputaţia deja solidă de fabrică de milionari după ce o companie înfiinţată de doi absolvenţi ai săi a fost achiziţionată de gigantul mondial al industriei de advertising Publicis. Este vorba de Tremend Software, un furnizor de soft şi servicii de consultanţă în IT înfiinţat în urmă cu 16 ani de foştii colegi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Marius Hanganu şi Ioan Cocan.

În prezent nu mai este nevoie neapărat de absolvirea unei facultăţi de IT pentru a face parte din asemenea poveşti de succes din tehnologie, a spus Ioan Cocan.

„Împreună cu Marius (Hanganu - n.red., cofondatorul Tremend) am terminat şi am fost colegi de grupă la Automatică şi Calculatoare. Dar colegii sunt din varii zone, şi cibernetică, matematică, electronică, practic nu există limite. Educaţia în IT acum o poate face oricine. Evident facultatea ajută foarte mult la structurare şi este important să existe, dar în acelaşi timp avem şi colegi care au terminat facultăţi care nu au neapărat legătură cu IT-ul, dar cu interes, dedicare şi poate şi un pic de talent uneori, cu siguranţă se poate face o carieră bună“.

Aflați amănunte de pe businessmagazin.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Salvaţi de nea Cornel

Nicolae GRECU

Salvaţi de nea Cornel

Prea multe bune și rele în perspectivă se leagă de așteptata promovare a fotbaliștilot Politehnicii

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Respins pe toate planurile, tânărul Gh. Ivănescu mai face o ultimă încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnișoarei Viorica, mamei și tatălui acesteia.

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Lumea ortodoxă, înghesuită vreme de secole sub povara unor imperii agresive, extensive, marginalizată în contactul cu Occidentul, nu a reușit să se racordeze în timp util la sistemul capitalist. 

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

pulspulspuls

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Aloo, barou’, se aude? Scădeţi-i, dom’le, cota de advocat de top lui dom reftor Todorel, că nu se mai poate cu el la tarifele alea, şi asta doar ca să deschidă dosarul! Ia’n cetiţi şi vă cruciţi cam cum a păţit-o dom’ reftor, în calitatea lui de advocat de top naţional, dacă nu cumva chiar evropenesc, la un proces dintr-un judeţ din zonă! 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.