Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
La capitolul "Venituri totale", administratia Miroslavei o urmareste strâns pe cea a (...)
citeste totmiercuri, 25.05.2022
Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și-a schimbat denumirea în Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor. Solicitarea a fost înaintată către Ministerul Educației Naționale, care a operat modificările legislative, astfel încât noua denumire a fost oficial înregistrată.
„În cadrul Facultății de Textile-Pielărie și Management Industrial s-a dezvoltat, de peste 60 de ani, un colectiv dedicat managementului și administrării afacerilor. Astăzi, colegii noștri reprezintă un pol al educației în managementul afacerilor, iar printre absolvenții programelor universitare se numără leaderi sau acționari ai marilor companii, reprezentanți de marcă în diferitele sectoare economice din țară și străinătate. În acest context, adăugarea explicită a acestor preocupări în denumirea facultății a devenit o cerință tot mai accentuată exprimată mai ales de absolvenți. În plus, termenul de «textile» ascunde acum mult mai multe valențe decât în trecut, facultatea dezvoltând direcții de studiu didactic și cercetare orientate spre design vestimentar, confecții, echipamente, îmbrăcăminte smart etc. De aceea, consider atât inspirată, cât și bine motivată noua denumire”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
Decanul facultății, conf. univ. dr. ing. Mariana Ursache, explică faptul că schimbarea de nume vine și pentru a răspunde exigențelor unei profesii care și-a pierdut din marca tradiționalistă, care se dezvoltă în permanență odată cu evoluția tehnologiilor. Primul pas în adaptarea facultății la noile realități de pe piața muncii a fost adoptarea conceptului de management tehnologic, iar acum s-a luat decizia schimbării denumirii și pentru o mai bună concordanță cu dezvoltarea a programelor de studii ale facultății: Design Industrial și Managementul Afacerilor. Schimbarea denumirii este doar un prim pas într-o strategie de relansare a facultății, conducerea acesteia intenționând să demareze și un proces de restructurare a programelor de studii de licență și de master.
„Am ținut cont și de necesitatea de a asigura o mai bună corelare a denumirii facultății cu situația și tendințele naționale și internaționale, cu programele de studii pentru domeniile specifice și sectoarele industriale cărora se adresează. Propunerea de schimbare a denumirii facultății este rezultatul unei succesiuni de activități, începând cu o serie de consultări cu firme relevante din domeniu în cadrul unor întâlniri organizate de facultate sau de către organizații partenere, discuții individuale cu reprezentanți din firme, consultarea de studii și rapoarte privind evoluția pieței muncii”, a precizat conf. univ. dr. ing. Mariana Ursache, decanul Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor.
Aceasta a mai punctat că prin schimbarea denumirii, comunitatea academică de la facultate se angajează să pregătească specialiști într-un domeniu care concepe și produce bunuri industriale ce sunt menite asigurării confortului și siguranței din viața de zi cu zi. În momentul de față, facultatea pregătește specialiști pentru cele aproximativ 1.500 de firme din regiunea Moldovei, cererea de absolvenți în domeniu fiind una foarte ridicată.
Cuvinte cheie: + Textile-Pielărie, Design Industrial și Managementul Afacerilor
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Autorităţile instralate în Zaporijjea impun rubla rusă ca monedă în regiunea ucraineană
Ploaie de stele pe cerul României pe 31 mai: „Totul sau nimic”
Din puşcărie, Udrea îi atrage atenţia lui Predoiu că ea „l-a făcut om”
SUA: Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie
Masacrul din Texas: Atacatorul era batjocorit de colegi din cauza hainelor şi pentru că era sărac
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Marea Britanie: Preţurile cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani
Schröder anunţă că a renunţat la numirea în Consiliul de Supraveghere al Gazprom
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Reacția lui Medvedev, după ce ATP a decis să nu acorde puncte la Wimbledon
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
Pas important pentru primii kilometri de autostradă de pe teritoriul judeţului Iaşi (FOTO)
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că numai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
George Simion, liderul AUR, invitat să o “şteargă” de la mitingul profesorilor
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Un grup de elevi lovesc o colegă, la Hârlău. Poliţia a deschis o anchetă (FOTO)
Două autoturisme au fost lovite de crengi căzute, în spatele spitalului CFR (FOTO)
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
iPhone 14 - data lansării a fost anunțată! Vor fi întârzieri?
Calvarul unei femei cu dizabilităţi din Iaşi care a vrut să urce într-un tramvai (VIDEO)
WhatsApp va înceta suportul pentru aplicație pe iOS 10 și iOS 11
LIVE: Consilierii judeţeni intră în şedinţa ordinară de astăzi cu “Trenuleţul” (UPDATE)
De unde pleacă relansarea şi cum ar putea arăta viitorul industriei aeronautice româneşti
Problemele din traficul din Păcurari, rezolvate cu o pană de curent?
Prima reacţie a lui Igor Dodon, fostul preşedinte al R. Moldova, după ce a fost reţinut 72 de ore
Cineastul italian Paolo Sorrentino şi-a încheiat aventura cu Netflix
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.