Falimentul oraşelor se aprobă prin ordonanţă de urgenţă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.05.2021

Falimentul oraşelor se aprobă prin ordonanţă de urgenţă

GALERIE
faliment_fmt1600
  • faliment_fmt1600
- +

Regulile de intrare în insolvenţă a unităţilor administrative, aprobate de fostul Executiv în 2010 ca o condiţie asumată faţă de FMI, dar neaplicate niciodată deoarece legea stă de trei ani în dezbaterea Parlamentului, vor fi introduse de Guvern prin ordonanţă de urgenţă pentru a prinde board-ul FMI

Exact în urmă cu trei ani, în luna mai 2010, Guvernul Boc a aprobat un proiect de lege care stabileşte că unităţile administrativ-teritoriale care nu mai pot plăti datorii mai vechi de 90 zile şi care depăşesc 15% din bugetul local anual vor fi considerate ca aflându-se în procedură de criză financiară, iar instituţia va trebui să prezinte un plan de redresare financiară, dar şi de restructurare a conducerii. Proiectul a fost aprobat de Guvern, dar nu a mai primit şi aprobarea finală a Parlamentului pentru a putea fi aplicat, deşi reprezenta o condiţie asumată faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI). În condiţiile în care board-ul Fondului urmează să se reunească pentru a o decizie în privinţa închiderii acordului cu România, Guvernul va introduce prin ordonanţă de urgenţă regulile de intrare în insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale. Ca şi în forma aprobată în 2010, proiectul stabileşte că procedura de insolvenţă va fi declanşată şi dacă instituţia nu mai are capacitatea de a achita drepturile salariale pe o perioadă mai mare de 90 zile de la data scadenţei. În termen de cinci zile lucrătoare de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de criză financiară va fi constituit, prin ordin al prefectului, “comitetul pentru situaţii de criză financiară”, iar conducerea unităţii aflată în insolvenţă nu va mai avea dreptul să ia nicio decizie care să conducă la creşterea obligaţiilor financiare, să angajzeze personal suplimentar, să împrumute fonduri, cu excepţia împrumuturilor de refinanţare. Situaţia de criză financiară va înceta atunci când problemele financiare nu mai apar timp de 180 zile calendaristice. Starea de insolvenţă este prezumată în cazul neachitării obligaţiilor de plată lichide şi exigibile mai vechi de 120 de zile, care depăşesc 50% din bugetul local anual al unităţii administrativ-teritoriale - fără a fi luate în consideraţie cele care sunt în litigiu comercial -, precum şi neachitarea drepturilor salariale pe o perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenţei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.