Fals grosolan la un concurs la pompieri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

Fals grosolan la un concurs la pompieri

GALERIE
concurs, pompieri
  • concurs, pompieri
- +

Un concurs de angajare din sursă externă organizat de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a fost „aranjat” în cel mai josnic mod cu putință. Pentru a face unele jocuri, fostul șef al Serviciului Logistic din cadrul ISU Botoșani, colonelul (r) Cornel Guluță, a modificat cu de la sine putere condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească cei care aspirau la funcție. Dat în vileag, ofițerul a recunoscut totul în timpul anchetei și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii militari. Așa se face că, în ciuda acuzațiilor destul de grave, acesta a scăpat cu amânarea aplicării pedepsei.

Hotărârea Tribunalului Militar Iași a fost, însă, contestată de unul dintre candidații care au avut de suferit de pe urma acelui ordin arbitrar, iar situația urmează să fie analizată și de Curtea Militară de Apel București.

Aranjament scos la iveală după contestaţii
În fapt, în octombrie 2016, ISU Botoșani a organizat un concurs de angajare cu recrutare din sursă externă pentru ocuparea postului vacant de ofițer specialist I la Serviciul Logistic – Contencios Administrativ. În urma desfășurării probelor de concurs, a fost declarat „admis” un subofițer din cadrul ISU, absolvent al Universității „Spiru Haret” – Facultatea de Administrare a Afacerilor, care, întâmplător sau nu, avea tocmai specializarea „administrație publică”.

Întreg aranjamentul a ieșit la iveală după ce unul dintre candidații de atunci, F.A.M., a contestat în instanță rezultatele, iar concursul a fost anulat. A urmat un noian de acuzații, iar cazul a fost anchetat de procurorii militari, inclusiv de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, iar într-un final ofițerul a fost pus sub urmărire penală pentru fals intelectual și uz de fals.

„Modificare din proprie inițiativă”

Primele verificări au fost efectuate însă de Direcția de Control și Verificări Interne din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care au evidențiat mai multe aspecte. Astfel, încă din iunie 2016, imediat ce deținătorul funcției a cerut să se transfere la Poliție, în fișa postului, la rubrica pregătire de bază, a fost introdus un domeniu nou, și anume „Administrație publică”. Mențiunile au fost făcute fără nicio bază legală, însă, întâmplător sau nu, printre cei care puteau participa la acel concurs figurau trei subofițeri încadrați deja la ISU, dintre care unul lucra chiar în subordinea lui Guluță.

„Modificarea a fost făcută din proprie inițiativă și fără a informa conducerea inspectoratului despre acest aspect, după cum rezultă din rapoartele personale ale cadrelor militare implicate, și fără aprobarea căreia nu se putea modifica legal fișa postului”, se menționează în raportul IGSU. Prin urmare, noua specializare a fost introdusă în mod nejustificat, odată cu vacantarea postului respectiv, contrar prevederilor interne ale Ministerului Afacerilor Interne.

Şeful ISU audiat de procurori

Doar că acea modificare a avut urmări. Fără să știe de acea adăugire, șeful ISU Botoșani, colonelul Cristian Mihail Amarandei, a avizat organizarea concursului. Dus în eroare, el a considerat că este doar o listare și reînregistrare a fișei în cauză. Așa se face că în cadrul anchetei inclusiv colonelul Cristian Mihail Amarandei a fost audiat de procurori.

Inițial, Cornel Guluță a susținut că ar fi participat la o videoconferință la care conducerea IGSU ar fi solicitat conducerilor inspectoratelor județene să lărgească baza de studii pentru posturile vacante în vederea creșterii șanselor de ocupare a acestora, doar că informația nu a fost confirmată. Concursul a fost anulat, iar cel desemnat câștigător a pierdut postul. Introducerea nelegală a domeniului „administrație publică” a avut ca rezultat și o posibilă vătămare a intereselor candidaților care nu aveau specializarea administrație publică, dar doreau să participe la concurs, în speță candidatul plasat pe locul pe locul 2, F.A.M.

Continuarea, pe monitorulbotosani

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

Cosmin PAȘCA

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

De la o vreme, nu există discurs public (de obicei, agramat) în care Chirica să nu folosească în sens peiorativ „progresul” şi „progresiştii”. Iar mesajul său prinde, pentru că cei mai mulţi ieşeni, care au înlocuit relativ de curând căruţa cu maşina, se simt inconfortabili cu traiul într-un oraş la început de secol 21.

Filmuletul zilei

opinii

Experimentalism

Codrin Liviu CUȚITARU

Experimentalism

„Am compulsia irepresibilă a ordinii perfecte, a alinierii simetrice a lucrurilor. Câtă vreme ea, obsesia, mă tulbura strict în zona domestică - pantaloni puşi la dungă, haine încadrate morbid de simetric în şifonier, tablouri aşezate perfect pe pereţi, mobilier rânduit milimetric-infinitezimal, precum soldaţii la paradele militare din Piaţa Roşie moscovită, şi alimente puse în frigider pe categorii şi sub-categorii draconic delimitate -, viaţa mea mai era cum mai era, dar, brusc, nebunia mi-a infectat şi munca de cercetare şi, mai ales, de scris academic.”

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

Bogdan ILIESCU

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

„The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place./ Cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că a avut loc.” George Bernard Shaw

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

Repertoriul creării inegalităţilor e unul vast, atât timp cât fiecare structură teritorială se găseşte într-o situaţie particulară, dar dincolo de fiecare acţiune luată separat a ingineriei teritoriale la care a fost supusă Moldova, acumularea şi cronicizarea acestora a creat spaţiul marginal de astăzi, arhetipul teritoriilor interstiţiale.

pulspulspuls

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Că tot încă mai avem salate beof prin frigidere unii dintre noi, iacătă ca să vedeţi cum se mai leagă câteodată maioneza asta nu numai în bucătăriile gospodinelor din Iaşi, dar şi prin laboratoarele politichiei de Bahlui sau din judeţele vecine, conectate la Iaşi! 

Caricatura zilei

va

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.